19 Septembrie, 2019

Ce modificări s-au făcut anul acesta în programul Start-Up Nation pentru antreprenori

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț şi Antreprenoriat a publicat în dezbatere publică, pe site-ul instituției, proiectul de ordonanță de urgenţă privind modificarea programului Start-Up Nation pentru anul acesta. 

Principala modificare este legată de avansul primit de antreprenori, care va fi cel mult 30% din valoarea proiectului

Ordonanța de urgentă nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici şi mijlocii se modifică după cum urmează:

La articolul 3, după alineatul (3), se introduce un nou alineat, alin. (4) cu următorul cuprins:

(4) În cadrul Programului «Start-up Nation – România» se poate acorda, la solicitarea beneficiarului, un avans de până la 30% din suma totală aprobată în condițiile stabilite prin schema de ajutor de  minimis prevăzută la art. 8“. 

De asemenea, anul acesta s-au schimbat și criteriile de selecție a proiectelor câștigătoare (Anexa), unul dintre acestea, densitatea IMM-urilor din județul respectiv, fiind un criteriu nou:

Punctaj suplimentar 

-          firmele din sectorul producției (30 de puncte)

-          sectorul serviciilor (30 de puncte)

-          industrii creative (20 de puncte)

-          comerț şi alte activități (10 puncte). 

Până anul acesta, antreprenorii din domeniul IT beneficiau de 30 de puncte suplimentare. Noul criteriu, densitatea IMM-urilor din județul respectiv, poate aduce firmelor încă 10 puncte suplimentare, mai exact firmele nou-înființate din județele cu mai puțin de 4 firme la 100 de locuitori vor primi aceste 10 puncte suplimentare.

Totodată, se acordă doar 10 puncte suplimentare (până acum erau 20 de puncte) pentru un loc de muncă nou creat în plus față de cel obligatoriu, iar pentru cel puțin un loc de muncă ocupat de persoană defavorizată/absolvent după anul 2012/șomer se acordă 5 puncte suplimentare, faţă de 25 de puncte până anul acesta. 

Proiectul mai prevede acordarea a 5 puncte suplimentare (anterior erau 10 puncte) dacă echipamentele tehnologice şi software-urile necesare desfășurării activității au o pondere mai mare sau egală cu 50% din valoarea planului de afaceri. În situația în care echipamentele înseamnă 60% din cifra de afaceri, antreprenorul primește 10 puncte. 

Față de precedentele programe, a fost eliminat criteriul care stabilea caracterul inovativ al investiției, respectiv faptul că tehnologiile nu trebuie să fie mai vechi de trei ani, categorie unde candidații mai primeau 5 puncte. 

Punctajul maxim care se poate obține este de 100 de puncte, iar cel minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte.

Persoanele interesate pot trimite sugestii și propuneri de modificare pe adresa de internet a ministerului, timp de 30 de zile, de la data publicării, 01.10.2018.

După adoptare, apelul de proiecte se va închide automat la momentul la care valoarea totală a cheltuielilor eligibile solicitate prin proiectele înregistrate va atinge pragul de 150% din bugetul alocat apelului.

Sursa: imm.gov.ro

Ai nevoie de O.U.G. nr. 10/2017? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu