Ministerul Muncii a propus în şedinţa de ieri a Guvernului majorarea salariului minim pe economie de la 1.450 lei, cât este în prezent, la 1.900 lei, începând cu 1 ianuarie 2018. Tot de anul viitor ar urma să se majoreze indemnizaţia de creştere a copilului şi valoarea punctului de pensie, măsuri despre care puteţi citi mai multe aici.

Majorarea salariului minim şi efectele lui

Ministrul Muncii și Justiției Sociale a prezentat, în primă lectură, proiectul de Hotărâre de Guvern prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabilește la 1900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie, pe lună, în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/oră. Măsura ar fi luată “astfel încât salariile românilor să nu fie afectate de întoarcerea sarcinii fiscale”.

Orice modificare a salariului de bază minim brut presupune însă şi modificare implicită a anumitor aspecte, precum:

1. Creşterea sumelor de bani primite de zilieri

Conform Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, deşi suma plătită zilierilor se stabileşte prin negociere între părţi, cuantumul remuneraţiei brute orare stabilite de acestea nu poate fi mai mic decât valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (art. 11, alin. 2).

Altfel spus, de la 1 ianuarie 2018, zilierii nu pot fi plătiţi pe oră cu mai puţin de 11,40 lei, faţă de 8,73 lei – valoarea minimă acordată februarie 2017.

2. Creşterea amenzilor rutiere

La art. 98, alin.2 din Codul rutier este specificat că un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie. Aşadar, din 2018, un punct-amendă va fi 190 lei.

Contravenţiile rutiere sunt sancţionate în funcţie de clasele prevăzute în Codul rutier, astfel:

  • clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;
  • clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă;
  • clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;
  • clasa a IV-a – de la 9 la 20 de puncte-amendă;
  • clasa a V-a (persoane juridice) – de la 21 la 100 de puncte-amendă.

Prin urmare, amenzile vor avea următoarele cuantumuri:

  • clasa I – 380 sau 570 de lei;
  • clasa a II-a – 760 sau 950 de lei;
  • clasa a III-a – între 1.1.40 şi 1.520 de lei;
  • clasa a IV-a – între 1.710 şi 3.800 de lei;
  • clasa a V-a (persoane juridice) – între 3.990 şi 19.000 de lei.

comentarii

1 COMMENT

  1. Impozitul de 1% aplicat la cifra de afaceri, este, de cele mai multe ori, mai mare decât 16% aplicat la impozitul pe profit. Deci nu este o facilitate pentru microîntreprinderi. Mai ales în comerțul cu amănuntul, unde,se știe, profitul este de fapt adaosul comercial și care este foarte mic. Aici, după părerea mea, impozitul de 1% pe cifra de afaceri o să distrugă magazinele mici de cartier și o să ne trimită la marile marketuri. Ce ne facem, nu toată lumea are posibilitatea să se deplaseze acolo la cumpărături?

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici