Călătorii au dreptul la rambursarea parţială a preţului legitimaţiei de transport feroviar în caz de întârziere prelungită, chiar dacă această întârziere se datorează unui caz de forţă majoră.
Aşa s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, răspunzând unei întrebări preliminare, soluţie pe care o găsiţi sintetizată în cele ce urmează.
Operatorul de transport nu poate invoca normele dreptului internaţional care îl exonerează, în caz de forţă majoră, de obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere, pentru a se sustrage de la obligaţia sa de rambursare.
Regulamentul privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar prevede că răspunderea întreprinderilor feroviare în caz de întârziere este reglementată prin Regulile uniforme privind contractul de transport feroviar internaţional de călători şi bagaje, sub rezerva dispoziţiilor regulamentului aplicabile în materie.
Potrivit regulilor uniforme menţionate, care fac parte din dreptul internaţional şi care sunt preluate în anexa la regulament, operatorul de transport feroviar este răspunzător faţă de călător pentru pierderea sau paguba rezultată din faptul că, din cauza întârzierii unui tren, călătoria nu poate fi continuată în aceeaşi zi sau continuarea nu poate fi solicitată în mod rezonabil în aceeaşi zi. Cu toate acestea, răspunderea operatorului de transport este exclusă dacă întârzierea se datorează unui caz de forţă majoră, altfel spus, dacă se datorează, printre altele, unor circumstanţe independente de exploatarea feroviară pe care operatorul de transport nu le putea evita.
Regulamentul prevede, la rândul său, că un călător care se confruntă cu o întârziere de o oră sau mai mult poate solicita întreprinderii feroviare rambursarea parţială a preţului legitimaţiei sale de transport. Această despăgubire este de minimum 25% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întârziere între 60 şi 119 minute şi de 50% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întârziere de 120 de minute sau mai mult. Regulamentul nu prevede nicio excepţie de la acest drept la despăgubire pentru situaţia în care întârzierea se datorează unui caz de forţă majoră.
Întrebarea preliminară asupra căreia s-a pronunţat CJUE
Curtea Administrativă din Austria a solicitat Curţii de Justiţie să stabilească dacă o întreprindere feroviară poate fi exonerată de obligaţia de despăgubire pentru preţul legitimaţiei de transport în cazul în care întârzierea se datorează unui caz de forţă majoră. Curtea administrativă trebuie să se pronunţe asupra unei acţiuni formulate de întreprinderea feroviară austriacă ÖBB-Personenverkehr AG împotriva deciziei prin care Comisia austriacă de Control Feroviar a obligat-o să elimine dintre condiţiile sale generale o dispoziţie care excludea orice posibilitate de despăgubire în caz de forţă majoră.
În hotărârea pronunţată, Curtea constată mai întâi că însuşi regulamentul nu prevede exonerarea întreprinderilor feroviare de obligaţia de despăgubire pentru preţul legitimaţiei de transport în cazul în care întârzierea se datorează unui caz de forţă majoră.
În continuare, Curtea arată că regulile uniforme, care exonerează operatorul de transport de obligaţia de despăgubire în caz de forţă majoră, priveşte doar dreptul călătorilor la repararea prejudiciului cauzat de întârzierea sau de anularea unui tren. În schimb, despăgubirea prevăzută de regulament, fiind calculată pe baza preţului legitimaţiei de transport, are o vocaţie total diferită, şi anume de a compensa preţul plătit de călător în schimbul unui serviciu care nu a fost prestat conform contractului de transport. În plus, este vorba despre o formă de compensaţie financiară cu caracter forfetarşși standardizat, spre deosebire de regimul de răspundere prevăzut de regulile uniforme, care implică o evaluare individualizată a prejudiciului suferit. Pe de altă parte, întrucât aceste două regimuri de răspundere sunt total diferite, călătorii pot formula, pe lângă acţiuni în despăgubire forfetară, şi acţiuni în repararea prejudiciului în temeiul regulilor uniforme.
În aceste condiţii, Curtea concluzionează că cauzele de exonerare de răspundere a operatorului de transport prevăzute de regulile uniforme nu sunt aplicabile în cadrul sistemului de despăgubire instituit de regulament. În această privinţă, Curtea subliniază că actele pregătitoare ale regulamentului demonstrează fără echivoc că legiuitorul Uniunii a intenţionat să extindă obligaţia de despăgubire şi la cazurile în care operatorii de transport sunt exoneraţi de răspunderea pentru repararea prejudiciului potrivit regulilor uniforme.
Curtea respinge, de asemenea, posibilitatea aplicării prin analogie a normelor privind forţa majoră cuprinse în dispoziţiile privind drepturile călătorilor care utilizează alte mijloace de transport, precum avionul, vaporul, autocarul şi autobuzul. Astfel, situaţia întreprinderilor care acţionează în diferitele sectoare de transport nu este comparabilă întrucât diferitele moduri de transport nu sunt, în ceea ce privește condiţiile lor de utilizare, interschimbabile.
În aceste împrejurări, Curtea răspunde că o întreprindere feroviară nu poate include în condițiile sale generale de transport o clauză care o exonerează de obligaţia de despăgubire pentru preţul legitimaţiei de transport în caz de întârziere, dacă întârzierea se datorează unui caz de forţă majoră.
Hotărârea a fost pronunţată Hotărârea în cauza C-509/11 ÖBB-Personenverkehr AG.
Reglementări comunitare şi naţionale
– Regulamentul (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar ;
– Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980 (COTIF), publicată în Monitorul oficial nr. 538bis/2001;
– Protocolul pentru modificarea Convenţiei privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF),
ratificată prin O.G. nr. 69/2001, publicată în Monitorul oficial nr. 538bis/2001;
– Regulile uniforme privind contractul de transport feroviar internaţional de călători şi bagaje din Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999 (anexa la Convenţia publicată în Monitorul oficial nr. 538bis/2001).
Notă: Legislaţia europeană şi jurisprudenţa europeană sunt disponibile în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile doar pentru abonaţii Lege5.
