Discuţia priveşte prevederea legală potrivit căreia creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu şi să îi stabilească onorariul.
Potrivit art. 57 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2014, în procedura insolvenţei, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i şi onorariul. În cazul în care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevăzute în OUG nr. 86/2006 (organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă), republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. În această din urmă situaţie nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului-sindic. Prima şedinţă a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia.
Creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu şi să îi stabilească onorariul.
În speţa pe care o prezentăm, instanţa numise, iniţial, un lichidator provizoriu care îşi prezentase o ofertă financiară, actele sale în prima fază a procedurii nefiind contestate. Creditorul nu a confirmat, însă, lichidatorul provizoriu desemnat de instanţă. În opinia părţii interesate, desemnarea acestui al doilea lichidator a fost făcută de creditor “în mod nelegal şi abuziv, după criterii necunoscute”, stabilindu-i-se acestuia “un onorariu exagerat şi fără legătură cu complexitatea actelor ce urmează a fi efectuate”.
În urma judecării la Tribunalul specializat Argeş, a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2), alin. (21) şi alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei [art. 57 alin. (2), (3) şi (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], excepţie ridicată în cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia au susţinut, în esenţă, că prin modul în care sunt edictate prevederile criticate, în lipsa unor criterii clare pentru înlocuirea administratorului judiciar provizoriu de către creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, se încalcă principiul constituţional al previzibilităţii, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) şi art. 20 alin. (1).
Totodată, se arată că este încălcat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, iar accesul liber la justiţie este îngrădit în situaţia în care există un singur creditor, deciziile luate de acesta fiind necenzurabile, întrucât prevederile criticate nu dau posibilitatea administratorului/lichidatorului judiciar să conteste decizia de desemnare/înlocuire a administratorului/lichidatorului judiciar.
Curtea Constituţională a analizat cererea formulată în temeiul legii nr. 85/2006 care, deşi a fost abrogată prin Legeas nr. 85/2014, continuă să producă efecte.
În ce priveşte discuţia noastră, pentru scopurile urmărite, motivarea Curţii Constituţionale se încadrează şi în prevederile din noua reglementare, cuprinse în alin. (2), (3) şi (6) ale articolului 57.
Curtea a arătat că există situaţii speciale, cum este aceea a desemnării unui administrator judiciar sau a unui lichidator, motivate de importanţa sporită a unor astfel de decizii, pentru care legea impune o majoritate specială, şi anume votul creditorilor care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor.
Opţiunea legiuitorului pentru criteriul valorii, şi nu pentru cel al numărului creditorilor, este justificată de principalul obiectiv al procedurii insolvenţei, respectiv recuperarea creanţelor asupra averii debitorului. Or, în măsura în care repartizarea sumelor ce rezultă din lichidarea bunurilor debitorului se face, în cadrul aceleiaşi clase de creditori, proporţional cu valoarea creanţelor, este firesc ca deciziile privitoare la aspectele importante ale procedurii să fie luate prin raportare la valoarea creanţelor, iar nu la numărul creditorilor.
Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată, şi anume posibilitatea creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor de a desemna, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau lichidator, ori de a-l confirma pe cel provizoriu, este pe deplin justificată, întrucât legiuitorul a optat pentru criteriul valorii, iar nu pentru cel al numărului creditorilor.
În acelaşi sens, Curtea a mai reţinut că, în ipoteza normei legale criticate, un singur creditor deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, ceea ce face inutilă consultarea adunării creditorilor pentru desemnarea unui administrator judiciar sau a unui lichidator ori pentru confirmarea celui provizoriu, din moment ce hotărârea s-ar putea lua în adunarea creditorilor numai cu majoritatea specială prevăzută de lege, şi anume numai cu votul acestui creditor care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia, în mod cu totul nelegal şi abuziv, Curtea observă că acestea sunt chestiuni ce ţin de aplicarea în concret a legii la speţa dedusă judecăţii, şi nu de constituţionalitate. Persoana desemnată de judecătorul-sindic are un mandat provizoriu până când, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor decid desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia.
Pe de altă parte, creditorii pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia de numire, în termen de 5 zile de la data publicării acesteia în BPI. Judecătorul va soluţiona, de urgenţă şi deodată, toate contestaţiile printr-o încheiere prin care va numi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat sau, după caz, va solicita adunării creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator judiciar.
Curtea a respins, ca neîntemeiată, critica de neconstituţionalitate. În Monitorul Oficial nr. 374/2015 găsiţi textul integral al Deciziei nr. 197/2015, pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015.
Ai nevoie de Legea insolvenţei nr. 85/2014? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!