19 August, 2019

Ce a decis CJUE referitor la părintele care exercită autoritate părintească exclusivă privind un minor-cetățean UE?

Dreptul Uniunii nu permite nici să se refuze în mod automat un permis de ședere unui resortisant al unei țări din afara UE care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința unui cetățean al Uniunii minor, nici ca acesta să fie expulzat de pe teritoriul UE pentru simplul motiv că are antecedente penale.

Pentru a putea fi adoptată, o măsură de expulzare trebuie să fie proporțională și întemeiată pe conduita personală a resortisantului unei țări din afara UE, această conduită trebuind să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății statului membru gazdă.

Astfel s-a pronunţat, printre altele, CJUE prin Hotărârile din data de 13.09.2016 în cauzele C-165/14 și C-304/14.  

Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la un litigiu (C‑165/14) între domnul Alfredo Rendón Marín, resortisant al unui stat terț și tatăl unor cetățeni ai Uniunii minori, în privința cărora exercită în mod exclusiv autoritatea părintească și care locuiesc în Spania de la naștere, pe de o parte, și Administración del Estado (Administrația de Stat, Spania), pe de altă parte, în legătură cu refuzul Director General de Inmigración del Ministerio de Trabajo e Inmigración (directorul general pentru imigrare din cadrul Ministerului Muncii și al Imigrării, Spania) de a-i acorda un permis de ședere în temeiul unor împrejurări excepționale, din cauza unor antecedente penale.

De asemenea, CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la un litigiu (C-304/14) între CS, resortisant al unui stat terț, mamă a unui copil mic, cetățean al Uniunii care are cetățenia unui stat membru în care a locuit întotdeauna, pe de o parte, și Secretary of State for the Home Department (ministrul de interne, Regatul Unit), pe de altă parte, în legătură cu o decizie prin care s-a pronunțat expulzarea persoanei interesate de pe teritoriul acestui stat membru către un stat terț, din cauza antecedentelor sale penale. 

Ce a declanşat litigiile principale în discuţie?

Din cauza antecedentelor lor penale, doi resortisanți ai unor țări din afara UE au fost notificați cu refuzul unui permis de ședere și, respectiv, cu o decizie de expulzare de către autoritățile statului membru gazdă și a căror cetățenie o au copiii lor minori în privința cărora exercită autoritatea părintească și care sunt cetățeni ai Uniunii.

Domnul Alfredo Rendón Marín este tatăl și cel care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința fiului său cetățean spaniol și a fiicei sale cetățean polonez. Cei doi copii minori au locuit întotdeauna în Spania.

În ceea ce o privește pe CS, aceasta este mama unui copil cetățean britanic ce are reședința împreună cu aceasta în Regatul Unit și în privința căruia ea exercită în mod exclusiv autoritatea părintească.

Se atrage atenția presei asupra faptului că introducerea cauzei C-304/14 a fost făcută anonim de instanța britanică de trimitere, care a adoptat o decizie în acest sens („Anonymity Order”) în scopul de a proteja interesele copilului lui CS.

Tribunal Supremo (Curtea Supremă din Spania) și Upper Tribunal (Immigration and Asylum Chamber) London (Camera pentru imigrație și azil a Tribunalului Superior din Londra, Regatul Unit) au solicitat CJUE prin intermediul întrebărilor preliminare să stabilească dacă existența unor antecedente penale poate justifica, în sine, refuzul dreptului de ședere sau expulzarea unui resortisant al unei țări din afara UE care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința unui cetățean al UE minor

Ce trebuie să cunoastem referitor la o trimitere preliminară ?

Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Retinem că CJUE nu solutionează litigiul national, insa instanta natională are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problemă similară. 

Ce a răspuns în esenţă CJUE prin Hotărârile din data de 13.09.2016?

CJUE a statuat, în primul rând, că dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care, în mod automat, refuză un permis de ședere sau impune expulzarea unui resortisant al unei țări din afara UE care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința unui cetățean al UE minor pentru simplul motiv că acest resortisant are antecedente penale, în condițiile în care respectivul refuz sau expulzarea menționată obligă copilul să părăsească teritoriul Uniunii.

CJUE a explicat mai întâi că Directiva privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii UE și membrii familiilor acestora[1] se aplică cetățenilor UE și membrilor familiilor acestora care se deplasează sau au reședința în alt stat membru decât cel ai cărui cetățeni sunt. În consecință, această directivă se aplică în situația domnului Rendón Marín și a fiicei sale cetățean polonez, dar nu se aplică în situația domnului Rendón Marín și a fiului său cetățean spaniol, nici a lui CS și a copilului său cetățean britanic: astfel, acești copii au avut întotdeauna reședința în statul membru ai cărui cetățeni sunt. Numai domnul Rendón Marín și fiica sa cetățean polonez pot beneficia, așadar, de drept de ședere în temeiul directivei.

Curtea a aratat, în continuare, că Tratatul FUE conferă oricărei persoane care are cetățenia unui stat membru statutul de cetățean UE. În temeiul acestui statut, fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre. Prin urmare, CJUE a constatat că fiul domnului Rendón Marín și copilul lui CS, cetățeni UE, pot beneficia de un astfel de drept.

CJUE a precizat că Tratatul FUE se opune oricărei măsuri naționale care îi poate priva pe cetățenii UE de beneficiul efectiv al drepturilor conferite de statutul lor de cetățean UE. O astfel de privare are loc atunci când refuzul unui permis de ședere unui resortisant al unei țări din afara UE sau expulzarea sa ar avea ca efect obligarea copilului său, cetățean UE în privința căruia exercită în mod exclusiv autoritatea părintească, să îl însoțească și, prin urmare, să părăsească teritoriul Uniunii.

Cu toate acestea, CJUE a precizat că statutul de cetățean UE nu afectează posibilitatea statelor membre de a justifica o derogare de la dreptul de ședere al cetățenilor UE sau al membrilor familiilor acestora (indiferent dacă acest drept este exercitat în temeiul directivei sau al tratatului) din motive, printre altele, de ordine publică sau de siguranță publică. O astfel de derogare trebuie să respecte carta, principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita personală a persoanei în cauză pentru a se stabili dacă aceasta constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa societății din statul membru în cauză.

Pentru a aprecia dacă această derogare este conformă cu principiul proporționalității, trebuie să se ia în considerare anumite criterii, precum durata șederii, vârsta, starea de sănătate, situația familială și economică, integrarea socială și culturală, intensitatea legăturilor resortisantului cu țara sa de origine și gradul de gravitate al infracțiunii.

În ceea ce privește situația domnului Rendón Marin, CJUE a explicat că condamnarea sa penală în 2005 nu poate să justifice, în sine, refuzul unui permis de ședere, fără evaluarea conduitei sale personale, nici a eventualului pericol pe care îl putea constitui pentru ordinea publică sau siguranța publică.

Pe de altă parte, CJUE a admis că, în împrejurări excepționale, un stat membru poate adopta o măsură de expulzare prin invocarea excepției legate de menținerea ordinii publice și a siguranței publice, aceste noțiuni trebuind să fie interpretate strict.

Pentru a justifica o astfel de măsură de expulzare, este necesar să se evalueze dacă, ținând seama de infracțiunile săvârșite de un resortisant al unei țări din afara UE care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința unui cetățean al UE minor, conduita sa personală constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. În această privință, trebuie să se țină seama de criteriile enunțate mai sus.

CJUE a considerat că, în cazul lui CS, revine instanței britanice sarcina de a aprecia în mod concret gradul său de periculozitate prin compararea intereselor în cauză (și anume principiul proporționalității, interesul superior al copilului și drepturile fundamentale a căror respectare este asigurată de CJUE). 

Răspunsurile mai sus formulate de CJUE ce au făcut obiectul Hotărârilor din 13.09.2016 date în cauzele C-165/14 și C-304/14, le puteţi consulta in extenso pe site-ul Curia.


[1] Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56).

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu