15 Octombrie, 2019

În ce condiții se vor putea realiza construcții și investiții în ariile protejate?

Un proiect legislativ pus în dezbatere publică la Senat prevede ca și în arealul ariilor protejate din România să se poată realiza lucrări de dezvoltare, de construcții sau investiții care țin de managementul economic.

Parlamentarii care “dau liber” reamenajărilor din spațiile protejate susțin că suparafața acestora este, în prezent, la aproape un sfert din teritoriul național, astfel că pe aceste întinse teritorii nu se pot face, conform legilor actuale, niciun fel de investiții:

“Ariile protejate ar trebui să se constituie în zone model pentru o conviețuire armonioasă a omului cu natura, chiar în condițiile în care ritmul de dezvoltare economică se accelerează. În aceste zone, printr-un management adecvat, se poate demonstra că dezvoltarea nu înseamnă neapărat distrugerea naturii și ar trebui să se facă eforturi deosebite pentru a se găsi soluții viabile pnetru o dezvoltare economică bazată pe utilizarea durabilă a resurselor naturale”, se argumenează în expunerea de motive a proiectului legislativ.

OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate. Art. 21, alin. (3) se modifică astfel:

“(3) Măsurile prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale protejate se elaborează astfel încât să se țină cont de condițiile economice, sciale și culturale ale comunităților locale, precum și de particularitățile regionale și locale ale zonei.”

Printre investițiile și construcțiile aprobate vor fi și cele privind rețelele de utilități.

Art. 22, după alin. (9), lit. m), se introduce o nouă literă:

“n) activitățile de modernizare și construcții-investiții de rețele alimentare cu energie electrică, gaz și apă, subterane sau supraterane destinate dezvoltării comunităților locale din zonă.”

Proiectul legislativ, care conține 13 articole, trebuie dezbătut mai întâi la Senat, apoi va fi trimis Camerei Deputaților, al cărei plen va da votul final.

Ai nevoie de OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu