Deşi piaţa asigurărilor din România a suferit un uşor declin cauzat de criza din România şi din Europa din ultimii ani, totuşi, asigurările joacă în continuare un rol important în viaţa românilor, având în vedere multitudinea de asigurări, unele dintre ele obligatorii, încheiate de către asiguratori (asigurări de bunuri, asigurări de persoane).
Având în vedere importanţa asigurărilor în România (şi nu numai), în acest articol împărţit în două părţi prezentăm câteva aspecte generale legate de contractul de asigurare, astfel cum apare acesta reglementat în legislaţia românească actuală.
Dacă până la intrarea în vigoare a noului Cod Civil (NCC) asigurările erau reglementate de Legea nr. 136/1995, după data de 01.10.2011 (data intrării în vigoare a NCC), principalele elemente privind contractul de asigurare sunt reglementate de NCC, prevederile Legii nr. 136/1995 fiind în mare parte abrogate de NCC.
În ceea ce priveşte asigurările obligatorii, reţinem că acestea sunt reglementate prin legi speciale.
Notă: Din prima parte a articolului: încheierea contractului de asigurare, de câte feluri pot fi poliţele de asigurare şi ce elemente conţin, evaluarea riscului, consecinţele juridice în cazul declaraţiilor inexacte şi în cazul reticenţei privind riscul şi ce se întâmplă cu contractul de asigurare în lipsa riscului asigurat. Prima parte este aici.

Care sunt obligaţiile şi drepturile asiguratului în contractul de asigurare?

Pe lângă obligaţia asiguratului de a răspunde în scris la întrebările formulate de asigurător, precum şi de a declara, la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care, de asemenea, sunt esenţiale pentru evaluarea riscului, obligaţie de care am amintit anterior, asiguratul are şi alte obligaţii: obligaţia de a plăti primele de asigurare; comunicarea producerii riscului asigurat.
Aşadar, asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în contract. În acest sens, învederăm faptul că părţile pot conveni ca plata primelor de asigurare să se facă integral ori în rate.
În ceea ce priveşte locul plăţii, legiuitorul arată că plata se face la sediul asigurătorului sau al împuterniciţilor acestuia, dacă nu s-a convenit altfel.
Referitor la dovada plăţii primelor de asigurare, aceasta revine asiguratului.
Potrivit art. 2206 alin. 4 din NCC, dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă.
O altă obligaţie a asiguratului este aceea de a comunica asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare. În caz de neîndeplinire a obligaţiei respective, asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.
Referitor la comunicarea producerii riscului asigurat, legiuitorul arată că aceasta se poate face şi către brokerul de asigurare, care în acest caz are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.

În cazul producerii riscului asigurat, asiguratul (dar şi beneficiarul asigurării sau terţul păgubit) are dreptul să încaseze indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract.

Care sunt obligaţiile şi drepturile asiguratorului în contractul de asigurare?

Asigurătorul este obligat să îl informeze pe asigurat în privinţa consecinţelor neplăţii primelor la termenul de plată pentru cazul prevăzut la art. 2206 alin. 4 din NCC şi să prevadă aceste consecinţe în contractul de asigurare.
Legea arată că, în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract.
Reţinem faptul că, atunci când există neînţelegere asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător anterior soluţionării neînţelegerii prin bună învoială sau de către instanţa judecătorească.
Potrivit art. 2208 alin. 2 din NCC, în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.
În cazul în care părţile convin, dispoziţiile art. 2208 alin. 2 din NCC se aplică şi atunci când riscul asigurat a fost produs de către:
a) persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul asigurării;
b) prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.
Pe de altă parte, asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârşitul anului de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului.
Asigurătorul poate opune titularului sau deţinătorului documentului de asigurare ori terţului sau beneficiarului asigurării care invocă drepturi ce decurg din acest document toate apărările întemeiate pe contractul încheiat iniţial.

Poate fi denunţat unilateral contractul de asigurare?

Contractul de asigurare poate fi denunţat unilateral de către una dintre părţi, însă aceasta se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte.

Ce prevede legea referitor la subrogarea asigurătorului şi cesiunea asigurării?

Potrivit art. 2211 din NCC, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. Aceasta înseamnă că asiguratorul va plăti indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract, însă se va subroga/se va substitui în drepturile asiguratului/beneficiarului asigurării pentru a-şi recupera banii de la cei vinovaţi de producerea pagubei (cu excepţia asigurărilor de persoane).
Legiuitorul arată că asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la art. 2211 din NCC.
Reţinem că asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de art. 2211 din NCC.
În ceea ce priveşte cesiunea asigurării, NCC prevede regula conform căreia asigurătorul nu poate cesiona contractul de asigurare fără acordul scris al asiguratului. Această regulă nu este aplicabilă în cazul cesiunii de portofolii între asigurători realizate în condiţiile reglementărilor speciale.

Foto: All free download


(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.

comentarii

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici