23 Octombrie, 2019

Ce amenzi riscă angajatorii care nu respectă ziua liberă de mâine?

Mâine va fi pentru prima dată când românii vor avea zi liberă legală data de 24 ianuarie, după ce la sfârşitul anului trecut s-a hotărât introducerea Zilei Unirii Principatelor Române în lista zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, reglementată prin Codul Muncii. Acest act normativ stabileşte şi faptul că angajatorii care nu respectă legea riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

Potrivit art. 139 alin. 1 din Codul muncii, zilele de sărbătoare legală adaptate calendarului 2017, în care nu se lucrează sunt:

  • 1 (duminică) şi 2 ianuarie (luni), Anul Nou;
  • 24 ianuarie (marţi), Ziua Unirii Principatelor Române;
  • 16 aprilie (duminică) şi 17 aprilie (luni), prima şi a doua zi de Paşti
  • 1 mai (luni), Ziua Muncii;
  • 1 iunie (joi), Ziua Copilului;
  • 4 iunie (duminică) şi 5 iunie (luni), prima şi a doua zi de Rusalii;
  • 15 august (marţi), Adormirea Maicii Domnului ;
  • 30 noiembrie (joi), Sfântul Apostol Andrei;
  • 1 decembrie (vineri), Ziua Naţională a României;
  • 25 decembrie (luni) şi 26 decembrie (marţi), prima şi a doua zi de Crăciun.

La acestea se adaugă două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

În lista de mai sus se remarcă două noi zile libere adăugate în 2016, ce se vor respecta începând de anul acesta, respectiv cea de 24 ianuarie şi Ziua Copilului, sărbătorită pe 1 iunie.

Acordarea zilelor libere se face de către angajator. Nerespectarea zilelor libere legale se sancţionează de către Inspecţia Muncii cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei.

Excepţii şi compensarea muncii în zilele de sărbătoare legală

Aceste prevederi NU se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. 

Excepţie fac şi unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică. Pentru acestea se vor stabili, prin hotărâre a Guvernului, programe de lucru adecvate, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate.

Acestror salariaţi li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Codul muncii mai specifică şi faptul că, prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte zile libere.

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu