Guvernul a aprobat normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii.
Acest program constă în acordarea unei linii de credit pentru capital de lucru, garantată de către stat în procent de maximum 50% din valoarea finanţării. Valoarea unui astfel de credit va fi de cel mult 5 milioane de lei pentru fiecare IMM care-l solicită.
Programul se va derula timp de trei ani de la intrarea în vigoare a normelor, iar plafonul de garantare este de două miliarde de lei.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (mandatat de MFP) va emite garanţiile în numele şi în contul statului în favoarea instituţiilor de credit care vor acorda credite IMM-urilor. Sursa de plată a garanţiilor va fi Fondul de risc pentru IMM-uri.
» Informaţii despre IMM-urile eligibile să participe la program şi condiţiile care trebuie îndeplinite de acestea găsiţi în acest articol.

Ce activităţi NU pot fi finanţate în cadrul programului

În proiectul privind normele programului (forma lansată în dezbatere publică – fişier DOC) sunt menţionate clar sectoarele/domeniile ale căror activităţi nu vor putea fi finanţate. Acestea sunt următoarele:
a) Intermedieri financiare şi asigurări:
• intermediere monetară;
• activităţi ale holdingurilor;
• fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare;
• alte activităţi de intermedieri financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri de pensii;
• activităţi de asigurări;
• activităţi de reasigurare;
• activităţi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale);
• activităţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi fonduri de pensii;
• activităţi auxiliare de asigurări şi fonduri de pensii;
• activităţi de administrare a fondurilor;
b) Tranzacţii imobiliare:
• cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii;
• închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;
• activităţi imobiliare pe bază de comision sau contract;
c) Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri;
d) Producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope:
• fabricarea băuturilor (cu excepţia producţiei de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţiei de ape minerale şi alte ape îmbuteliate);
• fabricarea produselor din tutun;
• fabricarea armamentului şi muniţiei;
• fabricarea explozivilor;
• comerţ cu ridicata al produselor din tutun;
• comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun;
• comerţ cu amănuntul al băuturilor (magazine specializate);
• comerţ cu amănuntul al produselor din tutun (magazine specializate);
e) Activităţi de închiriere şi leasing:
• activităţi de închiriere şi leasing cu autovehicule;
• activităţi de închiriere şi leasing cu bunuri personale şi gospodăreşti;
• activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile;
• leasing cu bunuri intangibile (exclusiv financiare);
f) Activităţi de investigare şi protecţie:
• activităţi de protecţie şi gardă;
• activităţi de servicii privind sistemele de securizare;
• activităţi de investigaţii.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here