Ce a decis CCR în legătură cu atribuţiile şi răspunderea notarului public?

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a unor dispoziţii pe care Parlamentul urma să le introducă în legea pentru completarea, între altele, a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. Sesizarea a fost formulată de Guvern, sub semnătura primului-ministru. 

Formal, obiecţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. II pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Din argumentaţiile ample care se regăsesc în decizia pronunţată, reţinem doar concluziile Curţii.

Prima completare propusă de Parlament la Legea nr. 36/1995, atacată la Curte de Guvern, prevedea următoarele:

“Notarul public nu poate fi asimilat funcţionarului public din punct de vedere al răspunderii penale pentru deciziile şi activitatea organizatorică şi administrativă depusă la biroul notarial şi în cadrul celorlalte structuri ale organizaţiei notariale.”

Curtea a considerat că, dacă astfel de fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, efectele create ar conduce la încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, valori de rang constituţional, precum statul de drept, democraţia, respectarea Constituţiei şi a legilor, care sunt consacrate la art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală ca valori supreme. 

Cea de a doua completare viza introducerea unei noi atribuţii a notarului public – emiterea, la cererea creditorului, a titlului executoriu referitor la o creanţă necontestată, rezultată din raporturile juridice enumerate de legiuitor, sau la o creanţă în valoare de până la 100.000 lei, care nu se urmăreşte printr-o procedură specială prevăzută de lege (la sfârşitul materialului gasiţi textul integral al completării propuse de parlament).

Curtea a reţinut că, întrucât legea nu obligă la informarea debitorului, implicit, el nu are calitatea de participant la procedura notarială a emiterii titlului executoriu. Or, din perspectiva dreptului la apărare garantat de art. 24 din Constituţie, Curtea apreciază că o atare situaţie este inacceptabilă.

Dreptul la apărare conferă oricărei părţi implicate într-o procedură judiciară sau extrajudiciară indiferent de natura acesteia (civil, penal, comercial, administrativ, litigiu de muncă) posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situaţii sau împrejurări ce susţin şi probează apărarea. Acesta include înştiinţarea părţilor despre declanşarea procedurii, participarea la ea, posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă, de a solicita administrarea unor probe şi de a invoca excepţii procedurale ce îi pot sprijini poziţia. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 13¹ din lege contravin prevederilor art. 24 din Constituţie. 

O a treia critică de neonstituţionalitate priveşte încetarea funcţiei de notar. Dintre situaţiile enumerate de Legea nr. 36/1995, a fost criticată modificarea din care rezulta că funcţia de notar încetează “când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea cu executare pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni de serviciu”. 

Analizând criticile referitoare la neconstituţionalitatea art. II pct. 15 din lege, care vizează modificarea lit. f) din cuprinsul art. 40 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, Curtea reţine că, prin modificarea adoptată, legiuitorul permite păstrarea calităţii de notar public de către o persoană condamnată penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, independent de modalitatea de executare a pedepsei principale, cu excepţia cazului în care condamnarea este dispusă pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, caz în care păstrarea calităţii de notar public este condiţionată de suspendarea executării pedepsei privative de libertate.

Curtea a reţinut că dispoziţia cuprinsă în art. II pct. 15 din legea modificatoare încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât prin modificarea operată stabileşte, pe de o parte, discriminări între persoane aflate în situaţii juridice identice, respectiv care deţin calitatea de notari publici, din perspectiva infracţiunilor săvârşite pe care legea penală, în considerarea valorilor protejate, le plasează într-o structură unitară, şi, pe de altă parte, privilegii pentru persoane care exercită atribuţii de autoritate publică, prin excluderea de la sancţiunea încetării calităţii de notar a persoanelor pentru care executarea pedepsei penale a fost suspendată, lipsind de efecte juridice o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare.

Mai mult, posibilitatea lăsată celor condamnaţi la pedepse privative de libertate, dar care nu execută pedeapsa în regim de detenţie, de a continua nestingherit să exercite profesia de notar public, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care exerciţiul autorităţii de stat le implică, contravine principiului statului drept şi principiului supremaţiei Constituţiei şi a obligativităţii respectării legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, şi vulnerabilizează încrederea cetăţenilor în autorităţile statului.

CCR a admis obiecţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 582/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 731/2016. 

Documentar legislativ

(1) La cererea creditorului, notarul public poate emite titlul executoriu referitor la creanţele necontestate, reprezentând:

a) chiriile datorate pentru locuinţe sau pentru suprafeţele locative cu altă destinaţie decât locuinţe ce fac obiectul unui contract de închiriere;

b) contravaloarea consumurilor pentru apă, energie electrică, gaze naturale, salubritate sau alte servicii comunitare de utilităţi prevăzute de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a abonamentelor radio-tv şi cablu tv, a serviciilor de pază neachitate la scadenţă;

c) costul reparaţiilor pentru pagubele produse de locatarii imobilelor din vina acestora;

d) datoriile locatarilor sau ale proprietarilor către asociaţiile de locatari sau proprietari ce provin din obligaţiile lor de plată la cotele din cheltuielile comune de orice fel, precum şi orice alte obligaţii de plată către acestea, a majorărilor de întârziere achitate de asociaţie sau a contravalorii reparaţiilo
r pentru stricăciunile cauzate clădirii ori instalaţiilor;

e) cheltuielile de şcolarizare datorate unităţilor de învăţământ;

f) sumele datorate persoanelor fizice autorizate sau juridice cu titlu de onorarii sau tarife din prestările de servicii provenite din contracte sau din unele dispoziţii legale;

g) împrumuturi acordate de instituţiile financiare nebancare: societăţi de leasing mobiliar sau imobiliar, case de ajutor reciproc, societăţi de amanet sau alte asemenea;

h) orice alte creanţe până la 100.000 lei inclusiv, care nu se urmăresc printr-o altă procedură prevăzută de lege.

(2) Pentru creanţele prevăzute la alin. (1) se poate emite de către notarul public titlul executoriu notarial numai dacă:

a) acestea nu au fost contestate şi nu fac obiectul unei acţiuni în justiţie;

b) nu s-a împlinit termenul de prescripţie;

c) creanţa este certă, lichidă şi exigibilă;

d) de la data scadenţei creanţei să fi trecut un termen de cel puţin 30 de zile.

(3) Dovada existenţei sau inexistenţei unei acţiuni în justiţie se face prin declaraţia pe proprie răspundere a creditorului sau debitorului şi, după caz, cu un certificat de grefă.

(4) Eliberarea titlului executoriu notarial este de competenţa notarului public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care îşi are domiciliul debitorul, cu excepţia municipiului Bucureşti, pentru care competenţa se întinde pe tot cuprinsul municipiului.”

Ai nevoie de Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!