25 Iunie, 2019

CCR a respins sesizarea privind Legea Centenarului Marii Uniri

Curtea Constituțională a României a respins miercuri sesizarea privind neconstituționalitatea Legii Centenarului Marii Uniri, au declarat pentru Agerpres surse din CCR.

Sesizarea a fost formulată de 70 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PNL și USR.

PNL a anunțat în luna mai că grupul deputaților liberali a înaintat Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate în privința Legii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, pentru forma adoptată de Camera Deputaților.

Forma inițială a propunerii legislative, propusă de parlamentarii PNL, a suferit modificări substanțiale aduse în a doua Cameră sesizată de majoritatea parlamentară, încălcând principiul bicameralismului statuat în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, norme care schimbă sensul inițiativei legislative nu au fost supuse deciziei primei Camere sesizate în acest caz, respectiv a Senatului. În același timp, nu sunt specificate în mod concret sursele de finanțare și alocările bugetare necesare acoperirii activităților desfășurate cu ocazia Centenarului“, explica PNL.

Potrivit liberalilor, majoritatea parlamentară a impus soluții legislative care încalcă reglementări constituționale ce privesc atributul președintelui României de a conferi decorații și titluri de onoare în numele statului român.

Prin forma legii adoptate în Camera Deputaților este eludată instituția Președintelui României din acest mecanism constituțional, fiind instituite în paralel alte tipuri de medalii și distincții prilejuite de aniversarea Marii Uniri, spre a fi acordate prin hotărâre a Parlamentului ori prin hotărâre a Guvernului“, susținea PNL.

Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916 — 1918) și Centenarul Marii Uniri a fost adoptată pe 3 mai.

Proiectul prevede că autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări, ceremonii şi activităţi legate de Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului şi al Marii Uniri, iar activităţile din Programul Naţional vor fi finanţate din bugetele autoritaţilor publice şi instituţiilor organizatoare.

Guvernul României prin Secretariatul General va asigura cofinanţarea activităţilor prevăzute în Programul Naţional de celebrare a Centenarului şi va selecta activităţile care vor primi cofinanţarea şi va decide cuantumul acesteia, se arată în proiect.

Proiectul prevede ca Guvernul să elaboreze anual, până la data de 30 noiembrie a anului anterior, Programul Naţional de Aniversare a Centenarului aferent anului următor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, se prevede ca Guvernul să elaboreze pâna la 30 iunie 2017 calendarul de activităţi pentru comemorarea Razboiului de Întregire a Neamului în anul 2017.

Potrivit proiectului, se instituie distincţiile naţionale Medalia Comemorativă “Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului”, Medalia Aniversară ,,Centenarul Marii Uniri”, Medalia Parlamentară ,,România Centenară”.


comentarii

Despre autor  ⁄ Florin Amariei

Florin Amariei este un tânăr pasionat de politică, gaming și mașini. Cel mai mult îi place însă să urmărească cele mai noi schimbări legislative din țară și străinătate.

Fara comentarii

Scrie un comentariu