Prin Decizia nr. 363/2015 (decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 495/06.07.2015), Curtea Constituţională a Romaniei (CCR) a admis – cu majoritate de voturi – excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Liliana Chiş în Dosarul nr. 1.29 6/33/2013 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori şi a constatat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art.147 alin.4 din Constituţie, de la data publicării Deciziei nr. 363/2015 (adică de la data de 6 iulie 2015), aceasta este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.
Potrivit art.147 alin.1 din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
Analizând pe fond excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, CCR a constatat că aceasta este întemeiată, pentru urmatoarele motive, pe care le vom expune doar parţial în cuprinsul acestui articol:
Textul supus controlului de constituţionalitate (art. 6 din Legea nr. 241/2005) nu respectă condiţiile de calitate a legii, respectiv din modul de definire a infracţiunii prevăzute la art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu poate fi determinată noţiunea de “impozit cu reţinere la sursă“, astfel că destinatarul normei nu poate să îşi ordoneze conduita, în funcţie de ipoteza normativă a legii.
În ceea ce priveşte accesibilitatea legii, CCR a constatat că, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituţie, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o data ulterioară prevăzută în textul ei.
Însă, pentru a fi îndeplinită cerinţa de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoştinţă publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. Nu este aşadar admisă o reglementare disparată a domeniului sau care să rezulte din coroborarea unor acte normative cu forţă juridică diferită.
Raportând prevederile criticate la principiile mai sus enunţate, CCR a constatat că acestea nu respectă cerinţa de accesibilitate a legii, întrucât dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noţiunea de “impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă“, nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuţiilor cu reţinere la sursă, în care s-ar afla şi impozitul pentru transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal. Singura menţiune cu privire la acesta este cuprinsă într-un act administrativ dat în aplicarea unor acte normative de reglementare primară, fără a exista o legătură cu obiectul de reglementare al Legii nr. 241/2005, lege penală în sensul art. 173 din Codul penal.
În acest context, CCR a reţinut că, potrivit tezei întâi din art. 7 – Nicio pedeapsă fără lege – din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional; infracţiunile şi pedepsele relevante trebuie să fie clar definite de lege, cerinţă care este îndeplinită numai în cazul în care individul îşi poate da seama din conţinutul dispoziţiei legale care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală.
În concluzie, CCR a constatat că prevederile criticate (art. 6 din Legea nr. 241/2005) nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. 5 din Constituţie.
Distinct de acestea, CCR a observat că legiuitorul, prin normele criticate (art. 6 din Legea nr. 241/2005), a urmărit să descurajeze contribuabilii de la sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale, însă atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general şi necesare, nu se poate face decât cu respectarea Constituţiei, care, potrivit art. 1 alin. 5, este obligatorie. Astfel, nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii; tocmai de aceea, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate.
___________________________
1 Art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale are următorul cuprins: “Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.”
(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.