De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1053/12.12.2018 a fost publicată Decizia CCR nr. 549/18.09.2018 și menționam faptul că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, de la data publicării (în cazul de față de la data de 12.12.2018) decizia CCR este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.
Menționăm faptul că, prin decizia mai sus-amintită, CCR, cu unanimitate de voturi, a respins ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 (excepție ridicată de M.S. și N.N. în Dosarul nr. 1.978/303/2013** al Tribunalului București – Secția a III-a civilă).
Care este conținutul textelor de lege declarate constituționale de Curtea Constituționala?
Art. 33 din Legea nr. 7/1996: (1) Înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale.
(2)Prevederile art. 31[1] se vor aplica în mod corespunzător.”
Cum și-au motivat autoarii -în esență- excepţia de neconstituţionalitate ?
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi privind garantarea și ocrotirea proprietății private.
În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a susținut, în esență, că autorii excepției de neconstituționalitate nu pot dispune în mod liber de un imobil ce le-a fost retrocedat în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dat fiind faptul că există o suprapunere cadastrală de imobile, notată în cartea funciară.
S-a arătat că actul normativ criticat nu conține nicio dispoziție derogatorie privind modul de soluționare a unor acțiuni în rectificare a cărții funciare, în ceea ce privește un imobil retrocedat potrivit Legii nr. 10/2001, pentru motive apărute ulterior retrocedării și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune pentru notarea suprapunerii în cartea funciară.
S-a susținut că, în acest mod, imobilul retrocedat în favoarea autorilor excepției este afectat de anumite sarcini, apărute ulterior retrocedării.
S-au mai invocat dispozițiile art. 166 alin. (2) și alin. (46) din Legea învățământului nr. 84/1995, forma în vigoare la data de 05.12.2008, precum și prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 și s-a solicitat în mod expres CCR să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a textului de lege criticat în cauza dedusă soluționării instanței de judecată.
Cum a motivat CCR -în esență- decizia sa?
Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a reținut că obiectul cauzei deduse soluționării instanței de judecată îl reprezintă soluționarea plângerii împotriva unei încheieri de carte funciară, motivată de faptul că există o suprapunere cadastrală de imobile.
CCR a fost sesizată prin Decizia civilă nr. 2.420A/14.07.2017, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată și au fost desființate în parte încheierile de carte funciară, respectiv în privința radierii notării suprapunerii imobilelor în cauză, reținând că aceasta nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.
Astfel, instanța de judecată a reținut că radierea s-a dispus în baza unei documentații cadastrale întocmite strict digital, nefiind efectuate operațiuni topo-cadastrale pe teren, și în baza datelor dintr-un tabel de mișcare parcelară, în care, fără a exista o justificare obiectivă, a fost modificată suprafața calculată inițial de persoana care a întocmit documentația. Totodată, această documentație, prin care este restrânsă suprafața de teren trecută în cartea funciară ca proprietate a reclamantei, nu a fost efectuată la cererea proprietarului în defavoarea căruia a operat modificarea. Prin urmare, în speță nu erau îndeplinite condițiile impuse de art. 51 din Legea nr. 7/1996 și art. 911 din Codul civil, potrivit cărora radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, astfel încât instanța de judecată a reținut că, în mod eronat, a fost radiată notarea suprapunerii de imobile. Totodată, în motivarea hotărârii, instanța de judecată a mai reținut că respectiva suprapunere de imobile reprezintă un aspect litigios, care nu a fost tranșat prin hotărâre judecătorească definitivă, în favoarea unuia sau altuia dintre proprietarii tabulari, astfel încât aceasta trebuie evidențiată în continuare în cărțile funciare ale imobilelor în cauză.
(…) Analizând motivarea excepției, CCR a reținut că se critică modul concret în care instanța de judecată a interpretat și a aplicat dispozițiile legale criticate în cauza dedusă soluționării sale. Or, aceste susțineri nu reprezintă argumente de neconstituționalitate a normei legale incidente, referindu-se în mod explicit și singular, pe de o parte, la modificarea sau completarea actului normativ criticat, iar, pe de altă parte, la aspecte referitoare la fondul cauzei deduse soluționării instanței de judecată, a căror analiză implică o corelare și interpretare a normelor legale incidente, raportate la situația de fapt, stabilită în baza tuturor probelor administrate. În temeiul art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, CCR se pronunță numai asupra constituționalității normelor legale cu care a fost sesizată, iar nu asupra modalității de interpretare și aplicare a acestora în cauza dedusă judecății de fond.
Mai mult, în sensul jurisprudenței CCR, de principiu, nu intră în atribuțiile sale cenzurarea interpretării date de către instanțele judecătorești unei dispoziții legale, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege, în temeiul prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se înfăptuiește prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 143 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 7 aprilie 2005). De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că, pentru determinarea competenței sale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice, criteriul fundamental ce trebuie avut în vedere este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar, existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură a încălca exigențele Constituției, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar (a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20 și 21).
[1] Art. 31 din Legea nr. 7/1996: (1) Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
(2) Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. În vederea soluționării cererii de reexaminare, persoana interesată va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-șef.
(3) Împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial și se înscriu din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.
(4) Plângerea împotriva încheierii se poate depune de cei interesați sau notarul public și direct la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, situație în care instanța va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii și copia cărții funciare, precum și notarea plângerii în cartea funciară.
(5) Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel.
(6) Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, biroului teritorial de către instanța care s-a pronunțat ultima asupra fondului.
(7) Înscrierea făcută în temeiul acestei hotărâri judecătorești își produce efectele de la înregistrarea cererii de înscriere la biroul teritorial.
(8) În cazul respingerii plângerii prin hotărâre judecătorească definitivă, notările făcute se radiază din oficiu.”
Ai nevoie de Decizia CCR nr. 549/2018? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
