De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.    669/28.07.2020   a fost publicată Decizia CCR nr. 177/26.05.2020 și menţionăm faptul că, potrivit art.147 alin.4 din Constituţie, de la data publicării (în cazul de față de la data de 28.07.2020) decizia CCR  este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Menționăm faptul că, prin decizia mai sus-amintită, CCR, cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Care este conținutul textului legal menționat de CCR în Decizia nr.  177/26.05.2020 ?

Art. 165 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligații fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligațiile, atunci se stinge obligația fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a) toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii;

b) obligațiile cu scadențe viitoare, la solicitarea debitorului”.

Cum și-a motivat  autorul-în esență- excepţia de neconstituţionalitate?

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora “În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, și ale art. 56 referitor la Contribuțiile financiare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a susținut că reglementarea criticată, care stabilește ca prioritară achitarea amenzilor contravenționale, este neconstituțională, întrucât cetățenii nu își mai pot plăti taxele și impozitele, adică nu își mai pot îndeplini îndatoririle fundamentale stabilite de Constituție, referitor la obligația de a contribui prin taxe și impozite. În acest context, susține că pentru colectarea sumelor rezultate fie din taxe și impozite, fie din amenzi există proceduri de executare silită în cazul neplății acestora, astfel încât consecința aplicării prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală o reprezintă “transformarea unor cetățeni onești în neplătitori de taxe și impozite, cu afectarea reputației și imaginii lor publice, prin mijloace ilicite puse în practică de autorități locale incompetente sau corupte”.

Cum a motivat CCR -în esență- decizia sa?

Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a reținut că autorul acesteia este nemulțumit, în esență, de faptul că în temeiul art. 165 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenționale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligație fiscală, astfel încât acesta este nevoit să își achite mai întâi amenzile individualizate în titluri executorii. Or, această modalitate de reglementare, în opinia autorului, este incompatibilă cu normele constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale.

În contextul criticilor formulate, CCR a reținut că prevederile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 88/28.02.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483/27.06.2017, prin care CCR a constatat că aceste prevederi sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Prin decizia precitată, referitor la pretinsa încălcare a principiului privind așezarea justă a sarcinilor fiscale, CCR a reținut că din examinarea dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Constituție, coroborate cu cele ale art. 139 alin. (1) din Constituție, care consacră principiul legalității în materie fiscală, rezultă că stabilirea impozitelor și a taxelor datorate bugetului de stat intră în competența exclusivă a legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 607/12.06.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504/23.07.2012), acesta având libertatea de a edicta anumite norme prin care să instituie ordinea stingerii obligațiilor fiscale. De altfel, asemenea norme legale cu privire la instituirea unor reguli referitoare la plata cu prioritate a unor datorii ajunse la scadență se regăsesc și în Codul civil, spre exemplu la art. 1.507-1.509 (imputația plății).

Referitor la măsurile impuse de legiuitor cu privire la stingerea creanțelor fiscale locale, CCR, în jurisprudența sa, a constatat că rațiunea care a stat la baza unei astfel de soluții legislative a fost crearea unui climat de stabilitate și securitate juridică, precum și preocuparea statului de a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să își execute obligațiile fiscale indiferent de natura și cuantumul lor. O asemenea măsură este expresia obligației pozitive a statului de a asigura ritmicitatea și certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.069/14.07.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567/14.08.2009).

Ca atare, faptul că legiuitorul a condiționat sau a stabilit o ordine de prioritate în ceea ce privește stingerea obligațiilor fiscale, în speță fiind vorba de debitorii care datorează mai multe tipuri de obligații fiscale – printre care se regăsesc și amenzile contravenționale individualizate în titluri executorii – nu este de natură a aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 56, ci are menirea să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligații legale și constituționale a persoanelor fizice sau juridice, și anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetul de stat sau la bugetele locale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței CCR, instanța constituțională apreciază că atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, CCR a observat că acesta nu motivează în ce anume constă pretinsa contrarietate a reglementării criticate din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu norma de referință invocată, așa încât, o atare critică, astfel formulată, nu poate fi primită.

În subsidiar, CCR a subliniat faptul că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune însă ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă, iar în acest context CCR a observat că a fost emis Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.637/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978/ 30.10.2015, prin care a fost aprobată Metodologia de distribuire a sumelor plătite de contribuabilii în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale înregistrate de către aceștia.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here