18 Iunie, 2019

Care sunt noile taxe consulare pentru românii din străinătate?

Ministerul Afacerilor Externe a finalizat un proiect de lege care prevede noile costuri pentru taxele consulare în cazul cazierului judiciar sau al documentelor pentru obținerea cetățeniei. În contextul în care Guvernul a decis anul acesta ca toate consulatele și ambasadele să elibereze cazierele și alte documente, pentru ca românii care trăiesc în alte țări să nu mai aștepte săptămâni întregi până la eliberarea actelor de către autoritățile din România, trebuiau modificate și câteva articole din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, susține MAE în expunerea de motive a proiectului de lege.

Misiunile diplomatice ale țării noastre vor elibera cazierele judiciare sau vor supralegaliza/apostila documente de acest fel contra unei taxe consulare de 30 de Euro.

După pct. 7 de la lit. E din anexa Legii nr. 198/2008 ar urma să fie introdus un nou punct, pct. 71, la care va fi prevăzut serviciul consular de eliberare a unei adeverințe cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar.  Eliberarea unei adeverințe cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar – 30 Euro”.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, și cuantumul taxelor consulare pentru un alt serviciu nou introdus – cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române.

Pct. 1 de la lit. E din anexa Legii nr. 198/2008 ar urma să fie modificat prin menționarea expresă a procedurii de acordare a cetățeniei române în condițiile art. 81 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, alături de înregistrarea cererii de acordare/redobândire a cetățeniei române în condițiile art. 10 alin. (1) din aceeași lege, care figurează în textul actual al Legii nr. 198/2008.

Aceste două servicii consulare în materia acordării/redobândirii cetățeniei române vor fi taxate în mod identic, prin simetrie cu regimul de taxare aplicabil la depunerea cererilor în țară, adică cu suma de 60 de Euro.

Proiectul de lege a fost postat în dezbatere publică pe pagina Ministerului Afacerilor Externe timp de 30 de zile, timp în care s-au primit propuneri și sugestii referitoare la aceste modificări. Actul normativ va fi apoi adoptat de Guvern, astfel că din această toamnă, sutele de mii de români care lucrează sau locuiesc în alte țări își vor obține documentele menționate de la consulatul sau ambasada din localitățile de reședință.

Ai nevoie de Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI.

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu