Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de lege pentru a stabili valoarea tichetelor culturale care vor fi acordate lunar. Acestea vor varia între 210 și 430 de lei și vor fi valabile în primul semestru al anului în curs.
Potrivit normelor metodologice, aceste tichete culturale vor fi disponibile începând cu luna aprilie a primului semestru din acest an. Ele vor fi valabile și pentru primele două luni ale semestrului următor, respectiv lunile august și septembrie 2024. Comparativ, în semestrul al doilea al anului 2023, valoarea acestor tichete culturale a fost de maxim 210 lei lunar și 420 lei pentru evenimente speciale.
Proiectul de lege stabilește că semestrul I al anului 2024 începe în luna februarie și se încheie în luna iulie, iar semestrul II începe în luna august și se încheie în luna ianuarie 2025.
În anul 2018, Legea nr. 165/2018 a introdus tichetul cultural ca un nou tip de bilet de valoare, unificând legislația în domeniu. Biletele de valoare incluse în lege includ tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă, tichete culturale și vouchere de vacanță.
Conform articolului 21 din Legea nr. 165/2018, tichetele culturale sunt bilete de valoare oferite angajaților lunar sau ocazional. Acestea pot fi utilizate pentru achiziționarea de bunuri și servicii culturale, cum ar fi abonamentele sau biletele la spectacole, concerte, muzee, festivaluri, cărți, albume muzicale și filme.
În plus, conform unei analize specializate, în acest an, cu ocazia zilei de 8 martie, companiile din România vor oferi angajatelor tichete cadou pe suport electronic, în valoare de până la 300 de lei. Numărul IMM-urilor care au oferit astfel de tichete cadou a crescut cu 72% față de anul precedent.
Vezi aici acte relevante despre tichetele culturale
Vezi aici alte articole despre cultură