Găsiţi mai jos referiri la dispoziţii din Codul de procedură civilă, precum şi un studiu de caz privind terţul poprit pentru obligaţii faţă de debitorul supus executării silite. 

Despre terţul poprit

Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei, acem trimitere la dicţionarul juridic potrivit caruia terţul poprit, este acea persoană care, în cadrul procedurii popririi, datorează debitorului urmărit, în baza unor raporturi juridice, sume de bani, titluri de valoare ori alte bunuri mobile incorporale, scopul înfiinţării popririi fiind acela de a suspenda executarea obligaţiei de plată în limita creanţei urmărite şi de a executa el obligaţia către creditor, urmare a refuzului debitorului de a face o plată de bunăvoie. 

Studiu de caz: dreptul la contestaţie

Art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că "împotriva executărilor silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare".

Problema discutată aici este aceea de şti dacă, prin această reglementare, sunt încălcate drepturile terţului poprit, deoarece acesta nu se poate adresa instanţei de judecată, atât timp cât, chiar dacă are interes în promovarea unei contestaţii la executare, textul de lege îi interzice, singurele apărări putând să le invoce în cadrul unei cereri de validare a popririi. Practic, în soluţionarea unei cauze, a fost invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor citate. Iată câteva din argumentele CCR, la soluţia de respingere a criticii se neconstituţionalitate.

Reglementarea contestată priveşte instituţia popririi, adică acea formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare ori alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de către o terţă persoană sau pe care acesta din urmă i le va datora în viitor, în baza unor raporturi juridice existente, creditorul subrogându-se în drepturile debitorului său, temporar şi condiţionat. Această formă de realizare a creanţelor are ca avantaje rapiditatea, precum şi faptul că cel care plăteşte este întotdeauna terţul poprit, nefiind posibilă sustragerea debitorului de la executare.

Procedura popririi cuprinde, de regulă, două etape, respectiv:

• înfiinţarea popririi 
• validarea acesteia.

În cadrul procedurii de poprire, există de regulă trei subiecte, respectiv trei raporturi juridice:

• între creditorul popritor şi debitorul poprit (raport direct de la creditor la debitor);
• între debitorul poprit şi terţul poprit (raport direct de la creditor la debitor);
• între creditorul popritor şi terţul poprit (spre deosebire de raporturile juridice anterior menţionate, care preexistă înfiinţării popririi, acest raport juridic se naşte ca efect al validării popririi).

În prima etapă menţionată, prin adresa de înfiinţare a popririi, executorul judecătoresc, alături de înştiinţarea în care se menţionează în mod obligatoriu titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, îi va pune în vedere terţului poprit şi interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani pe care i le datorează ori pe care i le va datora în viitor, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce face obiectul executării silite. Adresa de înfiinţare a popririi are natură juridică mixtă, de act de conservare (indisponibilizarea sumelor de bani sau a titlurilor de valoare pe care debitorul le datorează ori le va datora în viitor terţului poprit în baza unor raporturi juridice preexistente) şi de act de executare (cei interesaţi să invoce o cauză de nelegalitate a acesteia având deschisă calea contestaţiei la executare). Efectul înfiinţării popririi este de indisponibilizare a sumelor şi bunurilor poprite "în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit". Obligaţiile terţului poprit, în această privinţă, sunt stabilite de art. 787 din Codul de procedură civilă, constând, în esenţă, în consemnarea şi plata sumei poprite către creditor.

Validarea popririi nu este o fază obligatorie, ci intervine atunci când terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile mai sus arătate. Procedura validării presupune citarea creditorului popritor, a debitorului poprit şi a terţului poprit şi constă în verificarea de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor legale pentru obligarea directă a terţului poprit. Aşadar, abia în această etapă este în discuţie obligaţia legală a acestuia din urmă.

Potrivit art. 790 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în acest cadru, "dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi".

Accesul la justiţie şi dreptul la apărare al terţului poprit la procedura popririi sunt reglementate în concordanţă cu specificul celor două etape ale procedurii menţionate, înfiinţarea popririi şi validarea sa, respectiv cu raporturile juridice ce se nasc între părţi şi obligaţiile fiecăreia, corespunzător acestor etape.

De principiu, Curtea reţine că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cum sunt, în cauză, definirea clară a etapelor popririi şi a posibilităţilor procedurale pe care le au subiecţii implicaţi. Astfel fiind, lipsa posibilităţii terţului poprit de a formula contestaţie la executare nu constituie o limitare a liberului acces la justiţie, câtă vreme terţul poprit nu poate fi obligat la plata sumelor poprite decât în baza hotărârii de validare a popririi, iar hotărârea se pronunţă cu citarea sa, cadru în care are deplina libertate de a formula orice apărare va considera necesară. Mai mult, împotriva hotărârii de validare terţul poprit poate formula apel, în condiţiile legii. CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 628/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 41/2017. 

Obligaţiile terţului poprit

Complementar faţă de speţa de mai sus, cităm câteva din obligaţiile terţului poprit, astfel cum sunt prevăzute în art. 787 din Codul de procedură civilă.

• În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat:

1. să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înfiinţate pentru realizarea altor creanţe decât cele arătate la pct. 2;

2. să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.

• Dacă sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul poprit va comunica, după caz, executorului ori creditorilor arătaţi la pct. 1 şi 2 numele şi adresa celorlalţi creditori, precum şi sumele poprite de fiecare în parte.

• Terţul în mâinile căruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor şi sancţiunilor prevăzute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate.

• În cazul când poprirea s-a făcut asupra unor bunuri mobile incorporale şi termenul de restituire este scadent, terţul poate cere executorului să le încredinţeze unui administrator-sechestru.

• Terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de validare. 

Ai nevoie de Codul de procedură civilă? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!