Avem, aici, o situație atipică, respectiv un accident în care sunt implicate două vehicule staționate într‑o parcare, iar problema care a trebuit să fie clarificată ține de întinderea obligațiilor de despăgubire din partea asigurătorului de RCA. 

Pasagerul unui vehicul staționat în parcarea unui supermarket (denumit în continuare „primul vehicul”) a deschis portiera din spate de pe partea dreaptă a acestuia şi a deteriorat aripa din spate de pe partea stângă a vehiculului vecin (denumit în continuare „al doilea vehicul”).

A fost completată constatarea amiabilă de accident, în care conducătorul auto al primului vehicul și‑a recunoscut vinovăția și a arătat că pasagerul său este cel care a lovit, cu portiera, cel de al doilea vehicul.

Societatea de asigurări letonă BTA încheiase un contract de asigurare facultativă cu proprietarul celui de al doilea vehicul. Răspunderea civilă auto pentru primul vehicul era asigurată la societatea BAN.

BTA a plătit clientului său, proprietarul celui de al doilea vehicul, în temeiul contractului de asigurare pe care îl încheiase cu acesta, suma corespunzătoare cheltuielilor de reparare a prejudiciilor cauzate acestui vehicul, după care această societate a invitat BAN să îi ramburseze cheltuielile astfel efectuate. 

De aici, încep interpretările divergente

- BAN a refuzat să îi ramburseze aceste cheltuieli pentru motivul că un accident survenit între două vehicule imobilizate nu poate fi considerat „eveniment asigurat” în sensul Legii letone privind asigurarea obligatorie.

- Prin urmare, BTA a chemat în judecată societatea BAN, în scopul rambursării indemnizației pe care o plătise proprietarului celui de al doilea vehicul. Instanța de prim grad de jurisdicție și instanța de apel au admis acțiunea acesteia.

- În recursul formulat de BAN, Curtea Supremă din Letonia a anulat hotărârea pronunțată în apel pentru nemotivare.

- Pronunțându‑se după trimiterea spre rejudecare, Curtea Regională din Riga, Secția civilă, a respins  acțiunea BTA, pentru motivul că nu este vorba despre un accident de circulație decât dacă cel puțin unul dintre vehiculele implicate este în mișcare și că, în consecință, evenimentul asigurat la BAN nu a avut loc în speță. Această instanță a considerat, în plus, că nu conducătorul auto al primului vehicul, ci pasagerul acestuia este responsabil civilmente pentru prejudiciile cauzate celui de al doilea vehicul.

- BTA a atacat cu recurs această hotărâre la Curtea Supremă a ţării. În susținerea recursului formulat, aceasta arată printre altele că interpretarea noțiunii „eveniment asigurat” reținută de Curtea Regională din Riga este contrară obiectivului de protecție a victimelor accidentelor cauzate de autovehicule urmărit de reglementarea Uniunii Europene în materie de asigurare de răspundere civilă pentru pagubele produse de acestea, că utilizarea unui asemenea vehicul poate intra în sfera noțiunii „pagube produse de vehicule” chiar dacă acesta se află în staționare și că, întrucât proprietarul unui vehicul este răspunzător pentru prejudiciile cauzate terților de pasagerii acestuia în contextul utilizării sale, aceste prejudicii sunt acoperite de asigurarea de răspundere civilă aferentă vehiculului respectiv. 

Care au fost chestiunile de clarificat

- Instanța din Riga a trimis la CJUE întrebări preliminare, urmărind să afle dacă acțiunea de deschidere a portierei unui vehicul staționat constituie o „utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcția obișnuită a acestui vehicul” și dacă, prin urmare, aceasta intră în sfera noțiunii „pagube produse de vehicule”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva nr. 166/1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi .

Instanța de trimitere urmărește, de asemenea, să afle dacă noțiunea „pagube produse de vehicule”, care figurează la articolul 3 alineatul (1) din Directiva nr. 166/1972, cuprinde și cazul în care un pasager utilizează vehiculul. 

Ce a reţinut completul CJUE şi răspunsul la întrebările primite

Câteva din considerente reținute, în baza jurisprudenței Curţii şi a reglementărilor aplicabile:

- Noțiunea „pagube produse de vehicule” nu poate fi lăsată la aprecierea fiecărui stat membru, ci constituie o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, ținând seama în special de contextul acestei dispoziții și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.

- Articolul 3 alineatul (1) din Directiva nr. 166/1972 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „pagube produse de vehicule” care figurează în cuprinsul său nu este limitată la situațiile de circulație rutieră, cu alte cuvinte la circulația pe drumurile publice, și că în sfera acestei noțiuni intră orice utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcția sa obișnuită.

- Acțiunea de deschidere a portierei unui vehicul constituie o utilizare a acestuia care este conformă cu funcția sa de mijloc de transport, întrucât permite printre altele îmbarcarea și debarcarea persoanelor sau încărcarea și descărcarea bunurilor care urmează a fi transportate sau care au fost transportate prin intermediul acestui vehicul.

- Această concluzie nu este afectată de împrejurarea că vehiculele în discuție în litigiul principal erau, la momentul accidentului, staționate și că se aflau într‑o parcare.

- Astfel, faptul că vehiculul implicat în accident staționa în momentul producerii acestuia nu exclude, în sine, posibilitatea ca utilizarea vehiculului respectiv în acel moment să se încadreze în funcția sa de mijloc de transport și, în consecință, în noțiunea „pagube produse de vehicule” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva nr. 166/1972. Or, deschiderea portierelor nu are loc în general decât atunci când vehiculele staționează.

- În ceea ce privește, pe de altă parte, împrejurarea că vehiculele în discuție în litigiul principal se aflau într‑o parcare, domeniul de aplicare al noțiunii „pagube produse de vehicule”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva nr. 166/1972 nu depinde de caracteristicile terenului pe care este utilizat acest vehicul.

- În ceea ce privește împrejurarea că accidentul în discuție nu rezultă dintr‑o acțiune a conducătorului auto al primului vehicul, ci din cea a unui pasager al acestuia, trebuie arătat, mai întâi, că articolul 3 alineatul (1) din Directiva nr. 166/1972 prevede de o manieră generală că răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehicule este cea care trebuie să fie acoperită prin asigurare.

- În schimb, articolul 2 alineatul (1) din Directiva nr. 103/2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, care menționează „cazurile în care vehiculele sunt utilizate sau conduse”, și articolul 3 din această directivă, care se referă la „conducătorul auto sau la oricare altă persoană a cărei răspundere civilă este angajată într‑un accident și acoperită de asigurarea [obligatorie]”, sugerează că această asigurare acoperă răspunderea civilă rezultată nu numai din conducerea vehiculelor, ci și din alte utilizări ale acestora și din utilizări de către alte persoane decât conducătorul auto.

- În sfera noțiunii „pagube produse de vehicule”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva nr. 166/1972 intră „orice” utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcția obișnuită a acestuia din urmă, cu alte cuvinte cu funcția de mijloc de transport.

- Utilizarea amintită a vehiculelor nu se limitează la conducerea acestora, ci include acțiuni care sunt realizate de asemenea în mod obișnuit de pasageri.

- Reglementarea Uniunii în materie de asigurare de răspundere civilă auto se opune excluderii obligației asigurătorului de a despăgubi o victimă a unui accident de circulație în care este implicat un vehicul asigurat atunci când acest accident a fost provocat de o altă persoană decât cea menționată în polița de asigurare.

- Împrejurarea că accidentul în discuție nu rezultă dintr‑o acțiune a conducătorului auto al primului vehicul, ci din cea a unui pasager al acestuia nu exclude, în sine, posibilitatea ca utilizarea vehiculului respectiv în acel moment să se încadreze în funcția sa de mijloc de transport și, în consecință, în noțiunea „pagube produse de vehicule” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva nr. 166/1972. 

Având în vedere ansamblul considerațiilor expuse, CJUE a considerat că este necesar să se răspundă la întrebările ce i-au fost adresate că articolul 3 alineatul (1) din Directiva nr. 166/1972 trebuie să fie interpretat în sensul că în sfera noțiunii „pagube produse de vehicule”, prevăzută în această dispoziție, intră situația în care pasagerul unui vehicul staționat într‑o parcare, prin deschiderea portierei vehiculului respectiv, a lovit și a deteriorat vehiculul care era staționat lângă acesta.

Găsiţi detalii pe site-ul CURIA, la Hotărârea CJUE din 15 noiembrie 2018, în cauza C‑648/17, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în procedura „BTA Baltic Insurance Company” AS, împotriva „Baltijas Apdrošināšanas Nams” AS.