19 Septembrie, 2017

Când trebuie să aducem certificatul medical la muncă?

Potrivit reglementărilor din Codul muncii, o persoană poate fi angajată numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci. Însă dacă acest lucru este destul de cunoscut, nu mulţi dintre noi ştiu că actul trebuie prezentat şi în alte situaţii, după cum vom vedea în continuare.

Atenţie! Angajatorii care nu respectă obligaţiile referitoare la certificatul medical riscă amenzi de la 1.500 lei la 3.000 lei.

Astfel, certificatul medical este obligatoriu şi în următoarele situaţii:

  • la reînceperea activităţii după o întrerupere mai mare de 6 luni, pentru locurile de muncă având expunere la factori nocivi profesionali, şi de un an, în celelalte situaţii;
  • în cazul detaşării sau trecerii în alt loc de muncă ori în altă activitate, dacă se schimbă condiţiile de muncă;
  • la începerea misiunii, în cazul salariaţilor încadraţi cu contract de muncă temporară;
  • în cazul ucenicilor, practicanţilor, elevilor şi studenţilor, în situaţia în care urmează să fie instruiţi pe meserii şi profesii, precum şi în situaţia schimbării meseriei pe parcursul instruirii;
  • periodic, în cazul celor care lucrează în condiţii de expunere la factori nocivi profesionali, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii;
  • periodic, în cazul celor care desfăşoară activităţi cu risc de transmitere a unor boli şi care lucrează în sectorul alimentar, zootehnic, la instalaţiile de aprovizionare cu apă potabilă, în colectivităţi de copii, în unităţi sanitare, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii;
  • periodic, în cazul celor care lucrează în unităţi fără factori de risc, prin examene medicale diferenţiate în funcţie de vârstă, sex şi stare de sănătate, potrivit reglementărilor din contractele colective de muncă.

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu