21 Iulie, 2019

Când se impune anularea unei decizii de sancționare disciplinară a salariatului pentru motiv de tardivitate?

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. a contestat Decizia de sancţionare nr. A1/575/17.03.2014 emisă de pârâtă solicitând anularea respectivei decizii de sancţionare, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul respectiv.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în esenţă că prin decizia de sancţionare nr.A1/575/17.03.2014 emisă de pârâtă, reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o durată de două luni cu 5%.

Potrivit dispoziţiilor art. 252 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşii faptei.

Reclamanta a apreciat că pârâta a emis tardiv decizia de sancţionare a sa pentru o faptă presupusă a fi o abatere disciplinară, aceasta susţinand că a săvârșit abaterea disciplinară, adica a aplicat  viza “certificat în vederea acordării vizei CFP” la data de 12.09.2013 (adică în ziua intrării facturilor în serviciul comercial), iar Decizia de sancţionare nr. A1/575/17.03.2014 a fost aplicată de către angajator la data de 17.03.2014, așadar cu depășirea termenul de prescripţie de 6 luni de zile impus de art. 252 din Codul muncii, reclamanta invocând așadar excepţia de tardivitate a emiterii deciziei de sancţionare nr. A1/575/17.03.2014 emisă de pârâtă.

În probaţiune, reclamanta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri. 

Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei în care aceasta a  solicitat respingerea ca neîntemeiată atât a excepţiei de tardivitate a emiterii deciziei de sancţionare nr. A1/575/17.03.2014, cât și a cererii de chemare în judecată a reclamantei. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat ?

Prin sentinţa civilă nr. 5289/18.09.2014 s-a admis excepţia de tardivitate a emiterii deciziei de sancţionare nr. A1/575/17.03.2014 emisă de pârâtă. S-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. A fost anulată decizia de sancţionare nr. A1/575/17.03.2014 emisă de pârâtă. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecata în suma de 500 lei.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia de sancţionare nr.A1/575/17.03.2014 emisă de pârâtă, reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o durată de două luni cu 5%.

Potrivit dispoziţiilor art. 252 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşii faptei.

Stabilirea datei comiterii abaterilor comportă unele discuţii care, însă, conduc la concluzia că data  avută în vedere de angajator (ca data de savarsire a abaterii disciplinare) -18.09.2013 nu are suport real, acesta nefiind în măsură să probeze comiterea faptelor imputate reclamantei la această dată.

Astfel, consultând înscrisurile depuse în probaţiune (facturile depuse în copie şi Registrul de evidenţă a documentelor expediate), s-a constatat că într-adevăr viza “control financiar preventiv a fost aplicată” la data de 18.09.2013 şi la aceeaşi dată facturile au ieşit din Serviciul comercial.

Însă, trebuie subliniat că viza de control financiar preventiv a fost aplicată la 18.09.2013 de numita C. (aşa cum rezultă de pe data inserată pe viza), şi nu de către reclamantă.

Sarcina reclamantei era să aplice viza “certificat în vederea acordării vizei CFP”, iar această operaţiune era anterioară aplicării vizei de control financiar preventiv de către numita C.

Angajatorul nu a probat că reclamanta a aplicat viza “certificat în vederea acordării vizei CFP” la data de 18.09.2013 câtă vreme data  respectivă apare doar pe viza aplicată de C., iar pe de altă parte reclamanta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, putea aplica viza “certificat în vederea acordării vizei CFP” în întreg intervalul de timp cuprins între data intrării facturilor în serviciul comercial (12.09.2014) şi data ieşirii acestora din cadrul serviciului (18.09.2013).

Nu a putut fi înlăturată, deci, susţinerea reclamantei în sensul că a aplicat vizele respective în ziua intrării lor în serviciul comercial (12.09.2013). Având în vedere că intimata nu a probat că reclamanta ar fi comis abaterile pin aplicarea vizei la 18.09.2014, precum şi susţinerea reclamantei în sensul că a aplicat viza la 12.09.2014 susţinere care nu a putut fi înlăturată în lumina probelor administrate şi chiar faptul că în raport de natura specifică a litigiilor de muncă, orice dubiu profita salariatului, în speţă, reclamantei, tribunalul a reţinut ca dată a comiterii faptei ziua de 12.09.2013

În raport de data săvârşirii faptei, care s-a reţinut a fi 12.09.2013, decizia de sancţionare a fost emisă la 17.03.2014, deci peste termenul de 6 luni prevăzut imperativ de lege, de la data săvârşirii faptei.

Prin urmare, decizia de sancţionare apare ca fiind tardiv emisă, impunându-se anularea acesteia.

Întrucât pârâta se află în culpă procesuală, a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial conform chitanţei de la fila 6 a dosarului. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă şi, în caz afirmativ, ce a decis instanţa superioară în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Da, sentinţa civilă nr. 5289/18.09.2014 a fost atacată de către pârâtă cu apel  solicitându-se schimbarea în totalitatea a hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii; instanţa superioară a admis apelul pârâtei ca fiind fondat, schimbând în totalitate hotărârea primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut că data săvârşirii faptei pentru care a fost sancţionată disciplinar reclamanta este 12.09.2013.

Prin memoriul de apel, angajatorul a invocat că în perioada 11-13.09.2013 reclamanta a fost plecată în delegaţie (depunând foaia colectivă de prezenţă din septembrie 2013 ) şi nu putea astfel să aplice viza „certificat în vederea acordării vizei de control financiar preventiv” în data de 12.09.2013. Intimata-reclamantă a recunoscut prin întâmpinarea din apel faptul că în data de 12.09.2013 a fost plecată în delegaţie şi a arătat că a aplicat viza menţionată anterior în 16.09.2013, dată în raport cu care s-a realizat analiza excepţiei de către instanţa de apel.

Întrucât termenul de 6 luni în care se poate aplica sancţiunea disciplinară prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii este un termen de prescripţie (în acest sens fiind şi Decizia în interesul legii nr. 16/2012, obligatorie conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă), iar în  Codul muncii nu există dispoziţii cu privire la modul de calcul al termenelor de prescripţie, în cauză se aplică dreptul comun, respectiv  dispoziţiile art. 2552 alin. 1 din Codul civil.

Conform acestei prevederi care reglementează durata termenelor (fără deosebire de natura şi izvorul lor – art. 2551 din Codul civil) stabilite pe luni sau ani „când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an”.

Art. 2554 din Codul civil stipulează că „dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează”.

Spre deosebire de reglementarea anterioară în care Decretul nr. 167/1958 şi Vechiul Codul civil nu conţineau o reglementară exhaustivă cu privire la modul de calcul al termenelor de prescripţie, motiv pentru care se completau cu Codul de procedură civilă, art. 2551-2556 din Noul Cod civil prevăd o astfel de reglementare, astfel încât în prezent nu sunt aplicabile în materie dispoziţiile art. 181 alin. 1 pct. 3 şi alin. 2 Cod procedură civilă, invocate de apelantă prin răspunsul la întâmpinare.

Distincţia este însă mai mult teoretică întrucât dispoziţiile invocate anterior din Codul civil şi Codul de procedură civilă sunt similare. 

Coroborând dispoziţiile art. 252 alin. 1 din Codul muncii cu art. 2552 alin. 1 şi 2554 din Codul civil, în raport de data de 16.09.2013 invocată de intimată ca fiind cea a săvârşirii faptei, termenul de prescripţie de 6 luni trebuia să se împlinească în data de 16.03.2014.

Întrucât această zi a fost nelucrătoare (duminică), termenul de prescripţie se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează, respectiv 17.03.2014, data în care s-a emis Decizia de sancţionare disciplinară nr. A1/575/17.03.2014, contestată în prezenta cauză.

Drept urmare, în raport de susţinerile părţilor şi de probele administrate în apel, excepţia tardivităţii deciziei de sancţionare a fost greşit admisă de prima instanţă.

În consecinţă, având în vedere şi limitele în care a fost investită instanţa de apel, respectiv faptul că prin apel s-a criticat numai excepţia tardivităţii emiterii sancţiunii disciplinare şi în cauză nu s-a formulat apel incident de către intimată  pentru a se devolua temeinicia deciziei de sancţionare (art. 477 alin. 1 Cod procedură civilă), în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 480 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă s- a dmis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 5289 din 18.09.2014 a Tribunalului Cluj, care va fi schimbată în tot în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei A în contradictoriu cu pârâta B. 

Extras din Decizia civilă nr.  225/A /10.02.2015 -Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, www. just.ro

Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu