Juridic

Calitatea de membru al asociaţiei de proprietari în condominiu

Eugen Staicu
02 iulie 2014 4 min read
Aţi cumpărat apartament într-un bloc unde există deja asociaţie de proprietari. Ce regim aveţi faţă de membrii fondatori? Într-un dosar aflat
Aţi cumpărat apartament într-un bloc unde există deja asociaţie de proprietari. Ce regim aveţi faţă de membrii fondatori?

Într-un dosar aflat pe rolul instanţelor a fost pusă în discuţie dobândirea calităţii de membru al Asociaţiei de proprietari, în lipsa semnării acordului de asociere, precum şi fără proba calităţii de proprietar şi a faptului că locuieşte în imobilul respectiv. Această procedură a fost considerată nelegală, constituind o discriminare faţă de proprietarii care au constituit iniţial Asociaţia de proprietari, contribuind la dobândirea personalităţii juridice a acesteia.

Faţă de asocierea iniţială, în cazul noilor aderenţi în practică, instanţele de judecată procedează la modificarea sau completarea statutului ori a acordului de asociere, în lipsa existenţei unui proces-verbal al adunării generale a asociaţiei de locatari, dat fiind faptul că legiuitorul nu a precizat verificarea legalităţii acestor modificări, survenite ulterior constituirii asociaţiei.

Pe aceste considerente, a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 şi 8 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă:

-
Art. 7: Înscrierea ulterioară în asociaţia de proprietari a proprietarilor care nu au fost prezenţi la adunarea generală de constituire se face la cererea scrisă a acestora, fără alte formalităţi.

-
Art. 8: (1) Pentru modificarea sau completarea statutului ori a acordului de asociere este necesar acordul a cel puţin 2/3 din numărul proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari.

(2) Orice modificare sau completare se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea judecătorească de înfiinţare, fără alte formalităţi.

Prevederile legale criticate sunt cuprinse în cap. II - Înfiinţarea şi înregistrarea asociaţiei de proprietari şi dispun asupra modalităţii de înscriere în asociaţia de proprietari a proprietarilor care nu au fost prezenţi la adunarea generală de constituire, şi, respectiv, asupra modificării sau completării statutului ori a acordului de asociere. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 şi 8 din Legea nr. 230/2007, cu modificările ulterioare, înscrierea ulterioară a noilor proprietari în cadrul asociaţiei se face la cererea scrisă a acestora, fără alte formalităţi, iar orice modificare sau completare a statutului asociaţiei sau a acordului de asociere se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea judecătorească de înfiinţare, fără alte formalităţi.

Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că proprietarii care solicită înscrierea ulterioară în asociaţia de proprietari se află într-o situaţie ce diferă în mod obiectiv de situaţia proprietarilor care au înfiinţat asociaţia, dat fiind faptul că, dobândind ulterior calitatea de proprietar asupra locuinţei, nu au fost prezenţi la adunarea generală de constituire şi, prin urmare, nu au avut posibilitatea de a-şi manifesta acordul scris la înfiinţarea asociaţiei de proprietari, prin semnarea acordului de asociere. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la o eventuală lipsă a dovezii calităţii de proprietar, la momentul înregistrării de către asociaţie a cererii de dobândire a calităţii de membru, Curtea reţine că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci privesc interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată învestite cu soluţionarea unei contestaţii împotriva hotărârii adunării generale a proprietarilor.

Prin Decizia nr. 248/2014, Curtea a respins, ca fiind neîntemeiată, critica de neconstituţionalitate. Textul integral al Deciziei pronunţate poate fi consultat în Monitorul Oficial nr. 456/2014, iar cei interesaţi au la dispoziţie, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 69/1994, Decizia nr. 1.059/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 540/2009, sau Decizia nr. 1.633/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 60/2012.

-----------------------------------(P)-----------------------------------

Legislaţia românească este accesibilă în Lege5 - soft de documentare legislativă disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile.

Destinat atât specialiştilor, cât şi novicilor, Lege5 este bazat pe un motor de căutare performant şi uşor de folosit. Totodată, Lege5 oferă o bază de date (actualizată constant) ce acoperă atât legislaţia românească şi europeană, cât şi jurisprudenţa românească şi europeană. Baza include gratuit toate documentele publicate în Monitorul Oficial, dar şi achiziţii publice, modele şi formulare.

Află mai multe despre Lege5 de AICI.

L5S


comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo