19 Iunie, 2018

MEMENTO: Calendarul zilelor libere în 2018

În 2018, dintr-un total de 14 zile de sărbătoare în care nu se lucrează, 11 vor pica în timpul săptămânii şi 3 în weekend. Vă prezentăm în continuare calendarul zilelor libere pentru acest an, conform reglementărilor legale în vigoare, stabilite prin Codul muncii.

Astfel, potrivit art. 139 alin. 1 din Codul muncii, zilele de sărbătoare legală adaptate calendarului 2018, în care nu se lucrează sunt:

  • 1 (luni) şi 2 ianuarie (marţi), Anul Nou;
  • 24 ianuarie (miercuri), Ziua Unirii Principatelor Române;
  • 8 aprilie (duminică) şi 9 aprilie (luni), prima şi a doua zi de Paşti
  • 1 mai (marţi), Ziua Muncii;
  • 27 mai (duminică) şi 28 mai (luni), prima şi a doua zi de Rusalii;
  • 1 iunie (vineri), Ziua Copilului;
  • 15 august (miercuri), Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie (vineri), Sfântul Apostol Andrei;
  • 1 decembrie (sâmbătă), Ziua Naţională a României;
  • 25 decembrie (marţi) şi 26 decembrie (miercuri), prima şi a doua zi de Crăciun.

La acestea se adaugă două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Aceste prevederi nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Vă reamintim că acordarea zilelor libere se face de către angajator. Nerespectarea zilelor libere legale se sancţionează de către Inspecţia Muncii cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei!

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu