Calculul indemnizațiilor de concediere și de reorientare profesională ale unui salariat aflat în concediu parțial pentru creșterea copilului trebuie să fie efectuat pe baza remunerației cu normă întreagă.
O reglementare națională contrară determină o discriminare indirectă pe criterii de sex.
Astfel s-a pronunţat CJUE prin Hotărârea din data de 08.05.2019 în cauza C-486/18.
Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la cererea ce a fost formulată în cadrul unui litigiu între RE, pe de o parte, și Praxair MRC SAS, pe de altă parte, în legătură cu modalitățile de calcul al indemnizației de concediere și al alocației de concediu de reorientare profesională care i-au fost plătite în cadrul concedierii sale pentru motive economice, intervenită în perioada în care se afla în situație de concediu parțial pentru creșterea copilului.
Ce a declanşat litigiul principal în discuţie?
La 22.11.1999, RE a fost angajată de Materials Research Corporation, devenită Praxair MRC, în calitate de asistent comercial, în cadrul unui contract de muncă pe perioadă determinată și cu normă întreagă.
Printr-un act adițional din 21.07.2000, acest contract de muncă a fost transformat într-un contract cu normă întreagă pe durată nedeterminată începând cu 01.08.2000.
RE a beneficiat de un prim concediu de maternitate pentru perioada cuprinsă între 04.02 și 19.08.2001, urmat de un concediu pentru creșterea copilului de la 06.09.2001 până la 06.09.2003. În continuare, ea a beneficiat de un al doilea concediu de maternitate pentru perioada cuprinsă între 06.11.2007 și 06.06.2008, urmat de un concediu pentru creșterea copilului începând cu 01.08. 2008, sub forma unei reduceri cu o cincime a timpului de lucru. Acest din urmă concediu trebuia să se încheie la 29.01.2011.
La 06.12.2010, RE a fost concediată în cadrul unei proceduri de concediere colectivă pentru motive economice.
Ea a acceptat un concediu de reorientare profesională cu o durată de nouă luni.
După ce a renunțat, începând cu 01.01.2011, la reducerea timpului său de muncă, RE a părăsit definitiv Praxair MRC la 07.09.2011.
La 30.09.2011, RE a sesizat conseil de prud’hommes de Toulouse (Tribunalul Muncii din Toulouse, Franța) pentru a contesta concedierea sa, formulând diverse cereri, printre care și una de plată a unei sume de 941,15 euro cu titlu de indemnizație restantă de concediere și a unei sume de 1 423,79 euro cu titlu de alocație restantă pentru concediul de reorientare profesională.
Prin hotărârea din 12 .09.2013, această instanță a respins aceste două cereri ale RE.
Prin hotărârea din 14.10.2016, cour d’appel de Toulouse (Curtea de Apel din Toulouse, Franța) a confirmat respingerea acestor cereri formulate de RE în fața conseil de prud’hommes de Toulouse (Tribunalul Muncii din Toulouse, Franța).
La 14.12.2016, RE a formulat recurs împotriva hotărârii menționate, susținând că cour d’appel de Toulouse (Curtea de Apel din Toulouse) a încălcat clauza 2 punctul (6) din acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului.
Sesizată cu litigiul, Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) a decis să adreseze mai multe întrebări preliminarii CJUE pentru a afla dacă acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului[1] se opune ca, atunci când un lucrător angajat pe durată nedeterminată și cu normă întreagă este concediat în momentul în care beneficiază de un concediu parțial pentru creșterea copilului, indemnizația de concediere și alocația de concediu de reorientare profesională care trebuie plătite acestui lucrător să fie determinate cel puțin parțial pe baza remunerației reduse pe care o primește când intervine concedierea.
Ea a întreabat totodată CJUE dacă, în măsura în care un număr considerabil mai mare de femei decât de bărbați optează pentru a beneficia de un concediu parțial pentru creșterea copilului, discriminarea indirectă care rezultă astfel în ceea ce privește perceperea unei indemnizații de concediere și a unei alocații de concediu de reorientare profesională reduse nu aduce atingere dispozițiilor articolului 157 TFUE referitoare la principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de valoare egală.
Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară?
Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.
Reținem că CJUE nu soluționează litigiul național, însă instanta națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei CJUE.
Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Cum a motivat în esenţă CJUE Hotărârea din data de 08.05.2019?
CJUE a amintit că acordul-cadrul privind concediul pentru creșterea copilului se întemeiază pe angajamentul partenerilor sociali de a aplica măsuri menite să permită atât bărbaților, cât și femeilor să își concilieze responsabilitățile profesionale și familiale și că el se aplică tuturor lucrătorilor, bărbați și femei, care au un contract sau o relație de muncă definită în legislație, convențiile colective sau practicile în vigoare în fiecare stat membru.
Ea a amintit de asemenea că, atunci când un lucrător angajat pe durată nedeterminată și cu normă întreagă este concediat în momentul în care beneficiază de un concediu parțial pentru creșterea copilului, indemnizația sa de concediere trebuie determinată în întregime pe baza remunerației aferente prestațiilor de muncă efectuate cu normă întreagă de acel lucrător. Astfel, o legislație națională care ar conduce la o reducere a drepturilor care decurg din raportul de muncă în cazul unui concediu pentru creșterea copilului ar putea descuraja lucrătorul să ia un astfel de concediu și ar putea încuraja angajatorul să concedieze în special lucrătorii care se află în concediu pentru creșterea copilului. Aceasta ar fi în directă contradicție cu finalitatea acordului-cadru privind concediul pentru creșterea copilului, printre obiectivele căruia se numără acela al unei mai bune concilieri a vieții familiale și profesionale.
În aceste condiții, acordul-cadrul privind concediul pentru creșterea copilului se opune unei dispoziții naționale care implică luarea în considerare a remunerației reduse pe care lucrătorul aflat în concediu parțial pentru creșterea copilului o primește atunci când intervine concedierea.
În ceea ce privește alocația de concediu de reorientare profesională, CJUE a constatat că această remunerație constituie un drept derivat din raportul de muncă, pe care lucrătorul o poate pretinde de la angajator. Numai faptul că plata unei asemenea alocații nu are caracter automat și că această plată intervine în perioada concediului de reorientare profesională care excede perioadei de preaviz nu este de natură să modifice această constatare. În aceste condiții,acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului este aplicabil unei prestații precum alocația de concediu de reorientare profesională.
Astfel, CJUE a concluzionat că, la fel ca în cazul indemnizației de concediere, o prestație precum alocația de concediu de reorientare profesională trebuie, în temeiul acordului-cadru privind concediul pentru creșterea copilului, să fie determinată în întregime pe baza remunerației aferente prestațiilor de muncă efectuate cu normă întreagă de acel lucrător.
Cu privire la chestiunea conformității cu articolul 157 TFUE a diferenței de tratament legate de concediul pentru creșterea copilului, CJUE a arătat, într-o primă etapă, că noțiunea de „remunerație”, în sensul acestui articol, trebuie interpretată într-un sens larg și că, în consecință, prestații precum indemnizația de concediere și alocația de concediu de reorientare profesională trebuie să fie calificate drept „remunerații” în sensul articolului 157 TFUE.
CJUE a amintit, într-o a doua etapă, că există discriminare indirectă pe motive de sex atunci când aplicarea unei măsuri naționale, deși formulată în mod neutru, dezavantajează în fapt un număr mult mai mare de lucrători de un sex în raport cu lucrătorii de celălalt sex. O astfel de măsură nu este compatibilă cu principiul egalității de tratament decât cu condiția ca diferența de tratament între cele două categorii de lucrători pe care o determină să fie justificată de factori obiectivi străini de orice discriminare bazată pe sex.
Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) a arătat, în cadrul trimiterii preliminare, că un număr considerabil mai mare de femei decât de bărbați optează să beneficieze de un concediu parțial pentru creșterea copilului, în măsura în care, în Franța, 96 % dintre lucrătorii care iau concediu pentru creșterea copilului sunt femei. Într-o astfel de ipoteză, o reglementare națională precum reglementarea franceză nu este compatibilă cu principiul egalității de tratament decât cu condiția ca diferența de tratament între lucrătorii de sex feminin și lucrătorii de sex masculin care intervine astfel să poată fi justificată, dacă este cazul, de factori obiectivi străini de orice discriminare bazată pe sex. Or, CJUE a constatat că niciun factor justificat în mod obiectiv nu a fost invocat de statul membru în cauză și conchide, așadar, că reglementarea în discuție nu este conformă cu principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de valoare egală, astfel cum este prevăzut la articolul 157 TFUE.
[1] Acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului încheiat la 14.12.1995,care figurează în anexa la Directiva 96/34/CE a Consiliului din 03.06.1996 privind acordul-cadru referitor la concediul pentru creșterea copilului încheiat de UNICE, CEEP și CES (JO 1996, L 145, p. 4, Ediție specială, 05/vol. 3, p. 160), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/75/CE a Consiliului din 15.12.1997 (JO 1998, L 10, p. 24, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 31)
Ai nevoie de Legea nr. 153/2017? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
