19 Februarie, 2020

Buletin legislativ: Noutăţi privind certificatele verzi în 2015

Ordinul nr. 8/2015 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi, aferentă anului 2014 şi Ordinul nr. 9/2015 privind aprobarea valorilor-limită de tranzacţionare a certificatelor verzi şi a contravalorii unui certificat verde neachiziţionat, aplicabile pentru anul 2015, ambele emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, au fost publicate în Monitorul Oficial al nr. 154/2015.

Aceste acte normative au intrat în vigoare la data publicării, respectiv 4 martie 2015.

Cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi aferentă anului 2014

ANRE a aprobat cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi aferentă anului 2014 la valoarea de 0,218 certificate verzi/MWh. Această valoare este puţin mai scăzută decât cea estimată de ANRE în decembrie 2013, care a fost de 0,237 certificate verzi/MWh.

Vă  reamintim că, până la data de 7 aprilie 2015, ANRE va stabili lista furnizorilor şi producătorilor care nu au respectat cota obligatorie de achiziţie aferentă anului 2014 şi numărul de certificate verzi neachiziţionate de aceştia.

Valoarea minimă şi maximă de tranzacționare a certificatelor verzi şi contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate, aplicabile pentru anul 2015

Conform Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, valoarea minimă şi maximă de tranzacţionare a certificatelor verzi, precum şi contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate de către entităţile supuse obligaţiei legale de achiziţie, sunt indexate anual de ANRE cu rata medie a inflaţiei în zona Euro aferentă anului anterior, calculată şi comunicată de Eurostat.

În aplicarea prevederilor legale de mai sus şi având în vedere că rata inflaţiei în zona Euro aferentă anului 2014 a fost de 0,4%, ANRE a aprobat următoarele valori indexate aplicabile pentru anul 2015:

  • valoarea minimă de tranzacţionare a unui certificat verde este de 131,0847 lei (29,3971 Euro); 
  • valoarea maximă de tranzacţionare a unui certificat verde este de 267,0358 lei (59,8856 Euro); şi
  • contravaloarea unui certificat verde neachiziţionat este de 534,0673 lei (119,7702 Euro).

Autori:

Mihaela Alexandrescu

Raluca Gabor

Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

Despre autor  ⁄ Ţuca Zbârcea şi Asociaţii

Ţuca Zbârcea & Asociaţii este o firmă de avocatură de tip „full service”, având un portofoliu format din numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă servicii pluridisciplinare prin intermediul echipei de avocaţi, propriilor divizii de specialitate sau reţelei de colaborări teritoriale şi internaţionale. Cu o echipă formată din peste 100 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti. Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Date de contact: Tel.: + 40 21 204 88 90, fax: + 40 21 204 88 99, e-mail: office@tuca.ro, web: www.tuca.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu