Ordinul nr. 2048/2016 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3841/2015 privind aprobarea modelului și conținutului formularului (088) „Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA” a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 533 din data de 15 iulie 2016.

Prin Ordinul 2048/2016 au fost aduse modificări importante formularului 088, care au ca scop simplificarea acestuia, atât prin centralizarea informațiilor cuprinse în acesta, cât și prin furnizarea de clarificări suplimentare și eliminarea obligației de furnizare a unor informații/documente. Modificările vor intra în vigoare începând cu data de 30 iulie 2016.

Depunerea formularului 088

Formularul 088 va fi în continuare depus la solicitarea organelor fiscale, dar se elimină precizările referitoare la obligația depunerii acestuia în situații clare precum schimbarea sediului social sau schimbarea administratorilor și/sau a asociaților. Astfel, conform Ordinului 2.048/2016, formularul 088 se va depune în situația în care contribuabilul prezintă risc fiscal și în urma selectării acestuia de către aplicația informatică dezvoltată la nivel central.

De reținut! Depunerea formularului 088 se va face tot la solicitarea organelor fiscale, dar doar în urma selectării de către aplicația informatică a contribuabililor care prezintă risc fiscal.

Criteriile pe baza cărora se efectuează selecția automată menționată mai sus nu au fost specificate.

Formularul 088

Eliminarea anumitor obligații

S-a eliminat obligația depunerii anumitor documente, după cum urmează:

  • copii după documentele care atestă deținerea cu titlu legal a sediului social și a sediilor secundare (dacă este cazul);
  • copii după extrasele de cont sau alte documente bancare care să ateste existența conturilor active;
  • copie după contractul de muncă înregistrat în REVISAL și a diplomei de studii economice superioare pentru personalul care conduce activitatea de contabilitate a contribuabilului (i.e., director economic, contabil șef sau altă persoană împuternicită);
  • copii după contractele individuale de muncă ale persoanelor care dețin poziții relevante în cadrul persoanei impozabile (i.e., director, manager, șef compartiment, etc.);
  • documente justificative care să ateste natura și cuantumul veniturilor brute realizate de asociații/administratorii persoane fizice;
  • documente justificative cu privire la indicatorii realizați de asociații/administratorii persoane juridice în ultimul an fiscal încheiat;
  • copii după documentele care atestă nivelul studiilor dobândite și declarate de către administratorii persoane fizice.

Totodată, s-a eliminat obligația furnizării anumitor informații, după cum urmează:

  • detalii (număr, data documentului) cu privire la documentele care atestă deținerea cu titlu legal a sediului social și a sediilor secundare (dacă este cazul);
  • informații cu privire la asociații/administratorii care dețin/au deținut calități similare în alte persoane impozabile lichidate, declarate contribuabili inactivi sau la care a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA;
  • informații cu privire la indicatorii realizați de asociații/administratorii persoane juridice în ultimul an fiscal încheiat;
  • informații cu privire la persoanele impozabile la care asociații/administratorii dețin/au deținut calități similare în ultimii 5 ani anteriori celui în care se depune formularul 088;
  • informații cu privire la persoanele impozabile la care asociații/administratorii dețin calități similare și care înregistrează obligații fiscale restante;
  • informații cu privire la persoanele impozabile la care asociații/administratorii au deținut în ultimii 5 ani calități similare și care înregistrau obligații fiscale restante;
  • informații cu privire la persoanele impozabile PFA, ÎI și ÎF la care asociații/administratorii au deținut calități similare și pe care le-au creditat în ultimii 5 ani anteriori celui în care se depune formularul 088;
  • informații cu privire la depunerea anterioară a altor formulare 088 pentru persoana impozabilă;
  • informații cu privire la existența unor asociați/administratori sau persoane impozabile la care aceștia dețin calități similare și care au înscrise în cazierul fiscal fapte de natură contravențională;
  • informații cu privire la persoanele de contact din România care pot da informații despre asociații/administratorii persoanei impozabile non-UE.

De reținut! Volumul informațiilor și a documentelor justificative necesare a fost redus considerabil.

Furnizarea informațiilor de către contribuabil a fost simplificată și sistematizată prin comasarea și includerea acestora în format tabelar astfel încât să poată fi completate mai facil de către contribuabil.

Introducerea anumitor obligații

În ceea ce privește noile obligații introduse prin Ordinul 2048/2016, acestea vizează furnizarea anumitor informații, după cum urmează:

  • descrierea sumară a activității desfășurate și a indicării principalilor clienți/furnizori;
  • anumite informații (i.e., adresa la care se va realiza, cât va dura, valoare estimată, număr/dată autorizație) cu privire la investițiile intenționate a fi realizate în legătură cu domeniul principal de activitate;
  • motivul care a condus la insolvența și/sau suspendarea activității contribuabilului la care asociații/administratorii au deținut/dețin calități similare;
  • motivul pentru care conturile bancare deschise în țară/străinătate nu sunt active la data depunerii formularului 088 (dacă este cazul);
  • informații (i.e., curs de schimb conversie în RON, cuantum) în situația în care asociații/administratorii persoane fizice obțin venituri în altă monedă;
  • informații cu privire la activele deținute (i.e., tipul și valoarea netă a activelor) în vederea desfășurării obiectului principal de activitate;
  • informații cu privire la intenția de desfășura în următoarele 12 luni, operațiuni intracomunitare sau operațiuni cu state din afara UE (i.e., tipul operațiunilor, bunurile/serviciile achiziționate/livrate/prestate, țara de proveniență/destinație, valoarea estimată).

De reținut! Obligațiile nou introduse nu îngreunează semnificativ sarcina contribuabilului întrucât prezentarea informațiilor în discuție este de cele mai multe ori una sumară.

Totodată, furnizarea anumitor informații (i.e., investițiile care sunt inten
ționate etc.) are scop pur informativ. Spre exemplu, necompletarea la momentul depunerii formularului 088 a informațiilor cu privire la investițiile care sunt intenționate și desfășurarea unui proiect de investiții în viitor reprezintă o situație des întâlnită.

Alte noutăți

S-au introdus clarificări cu privire la informațiile despre veniturile derivate de către asociați/ administratori persoane fizice din România/ din afara României, astfel:

  • pentru veniturile din salarii sau asimilate și din pensii – se ia în considerare venitul brut realizat în ultimele 12 luni înainte de depunerea formularului 088;
  • pentru alte venituri – se ia în considerare venitul brut realizat în ultimul an fiscal anterior celui în care se depune formularul 088, precum și veniturile brute realizate în anul fiscal curent (după caz).

Totodată, s-au introdus clarificări cu privire la completarea informațiilor din cadrul formularului 088.

De reținut! Clarificările noi au natura de a aduce puțină lumină cu privire la anumite aspecte care ridicau semne de întrebare în trecut.

Autori: 

Alexandru Cristea

Alin Chiţu

Ai nevoie de Noul Cod fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here