Parlamentul României a adoptat Legea Bugetului pe anul 2021. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are alocat pentru acest an un buget de aproape două ori mai mare decât anul trecut, creditele bugetare aprobate totalizând 6,6 miliarde de lei. 92% din acest buget va fi folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei COVID 19, se anunţă într-un comunicat de presă. 

Potrivit legii bugetului, unul dintre programele de ajutor pentru economie este Programul pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

Obiectivul principal al sprijinului financiar este să asigure continuitatea activităţii operatorilor economici din sectorul turistic, structuri de cazare, structuri de alimentaţie,
agenţii de turism, grav afectaţi de impactul economic al epidemiei de coronavirus prin îmbunătăţirea accesului la lichidităţi, pentru a-i ajuta să îşi continue activitatea şi să
păstreze locurile de muncă.

În acest sens, Programul a fost legiferat deja prin recenta OUG 10/2021, prin care ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN specifice turismului.

“Pe lângă Măsura 1, care vizează microgranturile (ajutoare de stat de câte 2.000 de euro pentru microîntreprinderi), și Măsura 2, granturi pentru capital de lucru, va fi operaționalizată și Măsura 3, granturi pentru investiții, blocată momentan până la remedierea unor probleme apărute la modul de selecție a firmelor solicitante” se menţionează în comunicatul de presă.

Obiectivul principal al acestei scheme de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului

SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Toate aceste măsuri de finaţare pot fi regăsite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020.

Luna trecută Ministerul Economiei a publicat un tutorial cu pașii de efectuat în sistemul informatic pentru a veni în sprijinul beneficiarilor măsurii 1 “Microgranturi” și măsurii 2 “Granturi pentru capital de lucru”. Acesta poate fi consultat AICI. 

 

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here