Pe 9 septembrie 2025 a fost înregistrat la Senat Proiectul de lege B393/2025, vizând completarea Legii poliției locale nr. 155/2010. Inițiativa introduce, pentru prima dată, un cadru juridic expres privind utilizarea camerelor audio-video portabile de tip Bodycam de către polițiștii locali.
Intervențiile polițiștilor locali au rămas neprotejate din perspectiva înregistrării audio-video, spre deosebire de cele ale poliției naționale, care beneficiază deja de prevederi legale clare (Legea nr. 218/2002, art. 56) precum şi de cele ale agenților Agenției Naționale de Administrare Fiscală și cei ai Gărzii de Naționale de Mediu (a se vedea art. 16 alin. (5) din H.G. nr. 1005/2012 astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 660/2025).
Potrivit expunerii de motive demersul acestei propuneri legislative răspunde unei necesități evidente: în lipsa unei prevederi legale speciale, polițiile locale care au încercat să folosească Bodycam-uri s-au lovit de sancțiuni din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Datelor sau de interdicții dispuse de instanțe.
În ultimii ani, instanțele și ANSPDCP au sancționat utilizarea Bodycam-urilor de către unele poliții locale (Cluj, Constanța, Sector 4 București) pentru lipsa unui temei legal.
În același timp, se arată că jurisprudența CEDO (ex. Rotaru c. României, Peck c. Marii Britanii) și a CJUE a subliniat necesitatea unor norme precise care să prevină arbitrariul în supravegherea video.
Astfel inițiatorii doresc eliminarea acestei zone de incertitudine și aducerea poliției locale în legalitate.
Fundament constituțional și european
Inițiativa are la bază art. 53 din Constituție și art. 8 CEDO, care permit restrângerea dreptului la viață privată numai prin lege, atunci când este necesar într-o societate democratică și cu respectarea principiului proporționalității. În plus, cadrul european – GDPR (Reg. 2016/679) și Directiva 2016/680 – impune ca prelucrarea datelor de către autorități să se întemeieze pe dispoziții legale clare și precise.
Așadar, reglementarea propusă urmărește să ofere poliției locale un temei legal explicit (lex certa) pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Bodycam-urilor.
Obiective și utilizare
Proiectul nu extinde atribuțiile poliției locale dincolo de cele prevăzute de Legea nr. 155/2010, ci adaugă un instrument tehnic modern pentru exercitarea lor. Bodycam-urile vor putea fi utilizate în situații precum:
- legitimarea și conducerea persoanelor la sediul poliției locale,
- intervenții la contravenții sau infracțiuni flagrante,
- oprirea vehiculelor,
- folosirea forței sau a mijloacelor din dotare,
- controlul corporal sau al bagajelor,
- gestionarea unor pericole iminente la adresa vieții, integrității fizice sau bunurilor,
- orice situație în care polițistul local acționează pentru a preveni un pericol iminent la adresa vieții, integrității fizice sau a bunurilor.
Utilizarea se va face exclusiv în spațiul public sau în locuri în care polițistul local își exercită competențele legale și fără consimțământul persoanei vizate, întrucât legea va constitui temeiul juridic, însă cu obligația de informare (pictograme pe uniformă și avertizare verbală).
Garanții pentru protecția datelor
Proiectul consacră o serie de mecanisme de protecție pentru a preveni abuzurile:
- limitarea la scop: înregistrările vor pot fi folosite exclusiv în exercitarea atribuțiilor legale (documentarea faptelor antisociale, probă, instruire, apărarea polițistului); Se interzice folosirea lor în scopuri incompatibile (de exemplu, supravegherea arbitrară a populației sau în scopuri private);
- minimizarea datelor: camera va fi activată doar pe durata intervenției, fără înregistrare permanentă a activității a polițistului;
- stocare pe durată limitată: stocarea se va face pe o perioadă de maxim 6 luni, cu prelungire doar dacă imaginile sunt necesare într-o anchetă în curs ori ca probă într-un dosar (după care vor fi arhivate confom legii sau distruse, dacă nu mai sunt necesare);
- acces restricționat şi securitate conformă cu prevederile GDPR: numai persoane autorizate (ofițeri superiori, procurori, instanțe) vor avea acces la aceste înregistrări, se va păstra un jurnal al accesărilor (audit) și se va asigura criptarea şi securizarea datelor pentru a preveni accesările neautorizate;
- respectarea drepturilor pentru persoanele vizate: Persoanele vizate de înregistrări își vor putea exercita drepturile conferite de legislația privind protecția datelor (dreptul de acces la date, de rectificare, de ștergere, în condițiile legii, cu respectarea excepțiilor justificate de activitățile de aplicare a legii).
Norme metodologice
Proiectul de lege prevede ca, în 90 de zile de la intrarea în vigoare, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să emită norme metodologice pentru aplicarea unitară a noilor dispoziții privind Bodycam-urile.
Aceste norme vor detalia, în mod practic, condițiile de utilizare a camerelor, procedurile de activare și informare a persoanelor, precum și garanțiile pentru protecția datelor. Printre aspectele vizate se numără:
- situațiile concrete când Bodycam-ul poate fi pornit (legitimări, intervenții la contravenții/infracțiuni, controale, folosirea forței etc.);
- modalitățile de informare vizuală și verbală a cetățenilor;
- procedurile de stocare și ștergere a datelor, cu un termen limitat (ex. 6 luni, prelungibil doar pentru anchete);
- reguli de acces strict controlat la înregistrări, cu audit și responsabilitate clară;
- măsuri tehnice de securitate (criptare, protecție împotriva accesului neautorizat);
- modul de exercitare a drepturilor persoanelor vizate, în limitele legii;
- obligația de instruire a personalului și mecanisme de monitorizare internă.
Scopul normelor este să transforme principiile de legalitate, proporționalitate și transparență în proceduri clare și uniforme, evitând riscul de abuz sau de sancțiuni din partea autorității de supraveghere.
Beneficii anticipate
Potrivit expunerii de motive la această propunere legislativă, introducerea Bodycam-urilor va aduce avantaje pentru toate părțile implicate. Cetățenii vor avea parte de mai multă transparență și de o protecție reală împotriva eventualelor abuzuri, dar și de posibilitatea de a contesta mai ușor sancțiunile sau de a verifica obiectiv conduita polițistului. Polițiștii locali câștigă la rândul lor o plasă de siguranță, fiind protejați de acuzații nefondate și de agresiuni, ceea ce le sporește atât siguranța personală, cât și autoritatea în teren. Justiția beneficiază de probe audio-video clare și obiective, care pot reduce litigiile și pot scurta durata proceselor. În același timp, administrația publică are ocazia să își responsabilizeze structurile și să ridice nivelul de calitate al serviciului public oferit comunității.
Compatibilitate și impact
Proiectul este conceput în spiritul proporționalității, fiind mai puțin intruziv decât alte forme de supraveghere, și respectă pe deplin legislația națională și europeană. Nu interferează cu competențele Poliției Române, ci completează atribuțiile poliției locale cu un instrument operațional modern.
În plan social, măsura se așteaptă să conducă la:
- creșterea încrederii publicului în poliția locală,
- reducerea comportamentelor agresive,
- sporirea siguranței comunităților,
- consolidarea educației civice și a respectului reciproc între cetățean și autoritate.
Efectele așteptate ale implementării acestei inițiative asupra societății sunt profund pozitive. În primul rând, se anticipează o creștere a încrederii publicului în poliția locală și, în general, în instituțiile de ordine publică. Atunci când cetățenii știu că interacțiunile lor cu poliția sunt înregistrate oficial și că există dovezi obiective pentru orice act sau comunicare, sentimentul de siguranță juridică sporește. Vor fi descurajate comportamentele abuzive de ambele părți ale interacțiunii: cetățenii vor trata cu mai mult respect autoritatea, iar polițiștii vor manifesta un comportament corect și profesional, conștienți fiind că eventualele abateri sunt documentate. ... dotarea poliției locale cu Bodycam-uri îmbunătățește siguranța publică: prezența acestor mijloace va descuraja faptele antisociale comise în prezența agenților (de teama consemnării video a probelor), reducând incidența actelor de violență sau tulburare a ordinii.
Prin adoptarea acestui proiect de lege sa ar marca, deci, un pas semnificativ în modernizarea poliției locale și în consolidarea statului de drept, şi pentru reducerea tensiunilor şi, de ce nu, a proceselor uneori nejustificate.