- Din analiza dispozițiilor legale enunțate rezultă că art. 55 reglementează reducerea vârstelor standard de pensionare pentru asigurații care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă sau în grupa I de muncă, iar art. 58 conține dispoziții speciale pentru asigurații care au realizat stagii de cotizare în condiții de handicap atât sub aspectul stagiului minim de cotizare, cât și sub aspectul vârstei standard de pensionare.
- În ceea ce privește posibilitatea cumulării reducerilor vârstei standard de pensionare reglementate de cele două articole, legea nu dispune în mod expres nici sub aspectul interzicerii unui astfel de cumul, nici sub aspectul recunoașterii acestei posibilități. În aceste condiții, prezintă relevanță dispozițiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
- Atunci când legiuitorul a dorit să interzică un cumul al reducerilor vârstelor standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010 a făcut-o în mod expres. Astfel, conform art. 63 din același act normativ, la acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 62 alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative. Or, în cazul pensiei pentru limită de vârstă nu există o interdicție expresă a cumulului reducerilor reglementate de art. 55 și 58 din Legea nr. 263/2010.
- Art. 60 este aplicabil doar prin raportare la art. 55, nu și la art. 58. În susținerea acestei opinii, s-a invocat și argumentul că pentru situația specială a persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiții de handicap, legiuitorul a reglementat deja, la art. 58, un dublu beneficiu, respectiv reducerea vârstei standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat (cu 15 ani în situația asiguraților cu handicap grav, cu 10 ani în situația asiguraților cu handicap accentuat și handicap mediu) și un stagiu complet de cotizare diferit de cel comun prevăzut de art. 52, respectiv cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare, în situația asiguraților cu handicap accentuat.
- dispozițiile art. 58 din Legea nr. 263/2010, asemenea oricăror alte beneficii pe care legiuitorul înțelege să le acorde persoanelor cu handicap, constituie expresia acestei protecții speciale și nu au semnificația acordării unui privilegiu acestei categorii de titulari ai drepturilor fundamentale Or, în condițiile în care obiectivul urmărit de legiuitor constă în compensarea condiției de handicap prin acordarea în condiții avantajoase a pensiei pentru limită de vârstă, împrejurarea că unele persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat, în vreme ce alte persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare ulterior calității de asigurat nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă a diferenței de tratament juridic pe care legiuitorul o instituie.
- acest criteriu nu este unul rezonabil, ci, dimpotrivă, arbitrar.
- sintagma "preexistent calității de asigurat" din dispozițiile art. 58 din Legea nr. 263/2010 este contrară exigențelor art. 16 alin. (1) din Constituție. Întrucât discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului, și persoanelor cu handicap care au dobândit acest statut ulterior datei la care au dobândit statutul de asigurat trebuie să li se ofere accesul la beneficiul prevăzut de dispozițiile art. 58 din Legea nr. 263/2010. În urma constatării neconstituționalității sintagmei "preexistent calității de asigurat", dispozițiile art. 58 din Legea nr. 263/2010 vor fi interpretate în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, precum și a stagiilor de cotizare și persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap dobândit ulterior dobândirii calității de asigurat, fără a fi însă afectat dreptul persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat. Această din urmă categorie de persoane va continua, prin urmare, să beneficieze de dreptul prevăzut de dispozițiile art. 58 din Legea nr. 263/2010, în aceleași condiții în care s-a bucurat de el înainte ca prezenta decizie să își producă efectele.
- astfel, dispozițiile art. 58 din Legea nr. 263/2010 vor fi interpretate în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare și a stagiilor de cotizare toate persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap, indiferent de momentul dobândirii calității de asigurat. La verificarea îndeplinirii condiției realizării stagiului complet de cotizare, potrivit diferențierilor operate în prevederile art. 58 lit. a), b) și c) din Legea nr. 263/2010, vor fi luate în calcul doar stagiile realizate după data dobândirii handicapului, nu și stagiile realizate anterior datei dobândirii handicapului.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României