Evenimentul organizat de Editura Litera, în colaborare cu Ziarul „Ring”, marchează Ziua Mondială a Cărţii, stabilită de Congresul General UNESCO în anul 1995, pentru ziua de 23 aprilie.
Noaptea cărţilor deschise va avea loc în centrul vechi al Bucureştiului, începând cu ora 20:30 şi până târziu în noapte. Trecătorii din zonă vor fi întâmpinaţi de mii de cărţi deschise şi desfăşurate pe toată strada Lipscani, de la intersecţia cu strada Smârdan până la Calea Victoriei.
Aceştia se vor putea plimba printre cărţi printr-un culoar special amenajat, le vor putea răsfoi şi, bineînţeles, vor putea pleca acasă cu o carte la alegere. După apusul soarelui, cărţile vor fi luminate cu ajutorul unor lanterne speciale.
23 aprilie reprezintă o dată simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616, au murit Miguel de Cervantes şi William Shakespeare. La aceeaşi dată, dar în alţi ani, s-au născut ori au decedat scriitori celebri precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov şi Josep Pla.