23 Octombrie, 2019

Biletele gratuite de călătorie ale persoanelor cu handicap vor putea fi ridicate și de ONG-uri

Guvernul a adoptat o nouă măsură de ajutor pentru persoanele cu handicap – biletele de călătorie gratuită pentru persoanele cu dizabilități vor putea fi ridicate şi distribuite acestora şi de către organizațiile neguvernamentale, care le protejează şi le promovează drepturile.

Este și o măsură de reducere a birocrației, dar și de ușurare, de ajutor pentru viața acestor persoane, a anunțat premierul la începutul ședinței de Guvern.

În prezent, biletele de călătorie pentru persoanele cu dizabilităţi pot fi ridicate numai în baza cererii persoanei cu handicap, a reprezentantului legal sau altei persoane cu împuternicire notarială în acest sens sau în baza cererii asistentului personal.

Alineatul (1) al articolului 11 din Normele metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1017/2018 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(1) Eliberarea biletului de călătorie gratuită se face de către DGASPC astfel:

a) pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 1 lit. a) -c), e) şi f) în baza cererii persoanei cu handicap, reprezentantului legal al acesteia, a altei persoane cu împuternicire notarială dată de către persoana cu handicap/reprezentantul legal al acesteia sau a organizației neguvernamentale având ca scop protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu împuternicire, pentru reprezentare, în numele și pentru membrii acesteia, în baza unui protocol de colaborare încheiat cu DGASPC în acest sens;

b) pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 1 lit. d) şi g), în baza cererii asistentului personal.

După adoptarea de către Executiv, proiectul va fi publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare imediat.

Ai nevoie de Normele metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu