Guvernul a adoptat în ședința din 4 februarie o hotărîre care simplifică acordarea biletelor de tratament balnear pentru pensionari. Astfel, la Casa de pensii la care se prezintă pensionarul care solicit biletul de tratament pentru anul 2020, nu va mai fi nevoie de prezentarea buletinului şi a talonului de pensie, pentru că ea are deja actele de identitate şi talonul de pensii ale solicitantului respective.

Prin Legea nr.6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020, s-au prevăzut sumele cu această destinaţie la capitolul „Asigurări si asistență socială”, titlul “Asistenţă socială”, articolul „Ajutoare sociale„, alineatul „Ajutoare sociale în natură”, în valoare de 370.314 mii lei. Astfel, din această sumă vor fi asigurate maximun 59.926 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii asigurate în unităţile de tratament balnear, proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, iar diferenţa de bilete se va stabili în urma finalizării procedurii de achiziţie.

Art. 3. -La numărul de bilete prevăzut la art.2 se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alți operatori economici interesați, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcție de preţurile ofertate pe bilet.

Art. 4. -Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete, rezultat în conformitate cu prevederile art. 2 şi art.3.

Reprezentanții Guvernului au precizat, la finalul şedinţei Executivului, că de această hotărâre ar urma să beneficieze aproximativ 200.000 de pensionari.
Pentru anul 2020, tariful maxim acceptat pentru un bilet de tratament balnear se stabilește pentru fiecare categorie de confort prin Ordin, de către Președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

Potrivit prevederilor art.122 alin. (6) din Legea nr.263/2010, la încheierea contractelor se va ține seama de gradul de solicitare al stațiunii și de categoria de confort oferită, precum și de nivelul maxim al tarifelor, stabilit de către CNPP.

Pentru biletele de tratament balnear, locurile contractate se vor repartiza pe maximum 19 serii de prezentare, cu o durata de 16 zile. Prețul biletului de tratament balnear va include tariful pentru 12 zile de tratament.

Art. 5. -În anul 2020, persoanaîndreptăţită, conform prevederilor art. 122 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, poate beneficia de un singur bilet de tratament balnear, acordat în condițiile prezentei hotărâri.

Ai nevoie de  Legea nr.6/2020? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here