Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin de ministru de revizuire a standardelor minime de calitate în domeniul serviciilor sociale. Standardele, care nu au mai fost revizuite din anul 2015, se adresează tuturor categoriilor de persoane aflate în dificultate (copii, bătrâni, persoane cu handicap), dar, în mod special, minorilor.

Printre noutățile pe care le prevede proiectul se numără obligația centrelor rezidențiale de a lua măsuri astfel încât beneficiarii să aibă acces permanent la hrană, care să fie disponibilă și în perioadele dintre mesele obligatorii de peste zi. Concret, în fiecare centru vor trebui să existe frigidere care să conțină fructe și legume proaspete, alimente neprocesate și desert, la care beneficiarii să aibă acces oricând și dacă doresc.

Copiii care frecventează grădinița sau școala vor avea o gustare consistentă între micul dejun și prânz, pregătită sub formă de pachet. Mai mult, alimentația va fi adecvată, corespunzătoare vârstei, stării de sănătate, nevoilor și preferințelor, iar copiii vor fi implicați în procesul de alegere a alimentelor și cel de preparare a hranei.

În ceea ce privește achiziționarea produselor de îmbrăcăminte, încălțăminte și de alte nevoi personale pentru copiii instituționalizați, sumele alocate au fost majorate și vor acordate direct beneficiarilor, care își vor alege produsele, asistați de o persoană de referință din cadrul centrului: “Sunt interzise orice fel de practici de “uniformizare” a copiilor, prin cumpărarea de produse identice pentru toți copiii din centru sau dintr-o grupă/modul”, se justifică în nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, se prevede și organizarea de petreceri la zilele de naștere ale copiilor instituționalizați, dreptul acestora de a primi cadouri, dar și al celorlalți copii de a participa la aceste evenimente. Totodată, documentul mai precizează că vor trebui organizate excursii trimestrial și o tabără anual, dar și activități de socializare, sportive, culturale, educaționale, de recreere.

Copiii instituționalizați vor avea servicii medicale complete, în concordanță cu nevoile fiecăruia. De asemenea, furnizorii de servicii sociale vor avea obligația de a asigura prezentarea fiecărui copil la un consult stomatologic cel puțin o dată pe an.

În domeniul învățământului, fiecare centru trebuie să asigure toate nivelele de învățământ și instituțiile de învățământ prevăzute de lege, precum și programele de orientare vocațională și de formare profesională: învățământ secundar și terțiar, învățământ special și special integrat, învățământ tehnic și profesional.

Noile standarde minime de calitate, aprobate prin ordin al ministrului muncii, vor intra în vigoare după parcurgerea procedurii de transparență decizională și publicarea acestora în Monitorul Oficial al României. Acestea vor sta la baza revizuirii standardelor minime de cost, în baza cărora se alocă sume de la bugetul de stat pentru finanțarea serviciilor sociale.

Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale

comentarii

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici