17 Octombrie, 2018

Avocatul general: Din nou despre clauzele contractuale abuzive pentru lipsă de claritate

Avocatul general Tanchev a propus CJUE, prin concluziile sale din data 03.05.2018  în cauza C-51/17 (OTP Bank Nyrt și OTP Faktoring Követeléskezelő Zrt/Teréz Ilyés și Emil Kiss), să statueze că răspunsul legislativ al unui stat membru la o hotărâre a CJUE referitoare la clauze contractuale abuzive pentru lipsa de claritate poate face obiectul unui control jurisdicţional. 

Ce a declanşat litigiul principal ce a condus la o astfel de concluzie?

La 15.02.2008, reclamanții au încheiat un contract de împrumut în franci elvețieni cu o rată a dobânzii de 1,9 % cu ELLA Első Lakáshitel Kereskedelmi Bank Zrt.

La 01.11.2016, contractul de împrumut a fost cesionat de către un intermediar către OTP Bank Nyrt, care l-a cesionat ulterior către OTP Faktoring Követléskezelő Zrt (pârâtele în primă instanță, denumite în continuare „pârâtele”).

Conform contractului, creditorul trebuia să acorde cel mult suma de 30 075 000 de forinți maghiari (HUF), care includea un comision de acordare în valoare de 75 000 de forinți și care, la momentul încheierii contractului, era echivalentul a 212 831 de franci elvețieni (CHF).

În conformitate cu prevederile contractuale, creditorul a convertit în franci elvețieni suma acordată ca împrumut și virată în forinți, utilizând propriul curs de schimb la momentul transferului.

Cu toate acestea, a calculat sumele care urmau să fie achitate cu titlul de rate lunare în funcție de cursul valutar propriu.

Creditorul avea dreptul, de asemenea, să modifice în mod unilateral dobânda obișnuită și costurile de administrare, dar contractul nu conținea nicio clauză care să permită reclamanților să modifice unilateral moneda de cont.

Conform părții din contract intitulate „Declarație privind comunicarea riscului”, „în ceea ce privește riscurile împrumutului, debitorul declară că cunoaște și înțelege informațiile detaliate referitoare la acestea, furnizate de creditor, și că este conștient de riscul accesării unui credit în valută, pe care și-l asumă în mod exclusiv. În ceea ce privește riscul cursului de schimb, debitorul este conștient în special că, în cazul în care, pe durata contractului, au loc variații ale cursului de schimb al forintului în raport cu francul elvețian, care ar fi nefavorabile (cu alte cuvinte, în cazul deprecierii cursului de schimb al forintului față de cursul de schimb oficial de la momentul acordării creditului), este posibil inclusiv să se majoreze semnificativ contravaloarea ratelor de rambursare, calculate în valută și plătibile în forinți. Prin semnarea prezentului contract, debitorul declară că a fost informat cu privire la faptul că trebuie să își asume în totalitate efectele economice ale acestui risc. Declară, de asemenea, că a analizat cu atenție posibilele efecte care decurg din riscul cursului de schimb și că le acceptă, după ce a apreciat riscul în funcție de solvabilitatea și de situația sa economică, și că nu va putea formula nicio pretenție împotriva băncii, ca urmare a riscului cursului de schimb”.

Reclamanții au inițiat proceduri judiciare împotriva pârâtelor la 16.05.2013, solicitând constatarea nulității contractului de împrumut, constatarea validității contractului, dar ca fiind încheiat în forinți.

Instanța de prim grad a admis această cerere prin  hotărârea din 11.03.2016, considerând, inter alia, că respectiva clauză contractuală care a impus obligația de a suporta riscul cursului de schimb, deși făcea parte din obiectul principal al contractului, nu era nici clară și nici inteligibilă.

Prima pârâtă a formulat apel împotriva hotărârii instanței de prim grad de jurisdicție, prin care a solicitat modificarea acesteia și respingerea acțiunii.

Astfel, în cursul acestor acţiuni,  întrebarea ridicată este dacă respectiva clauză contractuală prin care s-a instituit obligația de a suporta riscul privind cursul de schimb în sarcina persoanelor împrumutate ar putea fi considerată abuzivă în sensul Directivei privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii [1] şi, prin urmare, nu ar fi obligatorie pentru cei împrumutaţi pentru că această clauză nu a fost redactată de banca în cauză într-un mod clar şi inteligibil.

Între timp, Ungaria a adoptat, în anul 2014, legi prin care a eliminat din contractele de împrumut în monedă străină anumite clauze abuzive, transformând în final toate datoriile importante ale debitorilor în temeiul acestor contracte în HUF şi a adus şi alte modificări cu privire la conţinutul raportului juridic dintre părţile la contractele în discuţie. Aceste legi au urmărit de asemenea să transpună Hotărârea Kúria (Curtea Supremă, Ungaria) cu privire la neconformitatea cu directiva a anumitor clauze din contractele de împrumut în monedă străină [2] (această decizie a fost pronunţată în lumina Hotărârii CJUE în cauza Kásler [3]). Cu toate acestea, noile legi au continuat să instituie obligaţia a suporta riscul privind cursul de schimb în sarcina persoanelor împrumutate.

În aceste condiţii, potrivit directivei, clauzele contractuale care reprezintă o expresie a actelor cu putere de lege sau a normelor administrative obligatorii nu intră în domeniul său de aplicare, Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din Budapesta-Capitală, Ungaria) sesizată cu cauza doamnei Ilyés şi a domnului Kiss, a adresat CJUE întrebarea preliminară dacă poate aprecia ca abuzivă o clauză neclară care instituie în sarcina persoanei împrumutate obligaţia de a suporta riscul privind cursul de schimb, în pofida validităţii acestei clauze care a fost confirmată de legiuitorul maghiar. 

Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară?

Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Retinem că CJUE nu solutionează litigiul national, insa instanta natională are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară. 

Ce trebuie să cunoaștem referitor la  concluziile avocatului general?

Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE.

Misiunea avocaților generali este de a propune CJUE, în deplină independență, o soluție juridică în cauza care le este atribuită.

Judecătorii CJUE urmează să delibereze în această cauză. Hotărârea va fi pronunțată la o dată ulterioară.

Cum a motivat în esenţă avocatul general concluziile sale din data de 03.05.2018?

Avocatul general Evgeni Tanchev a amintit că scopul excluderii clauzelor care reprezintă o expresie a actelor cu putere de lege sau a normelor administrative obligatorii din domeniul de aplicare al directivei este justificat de faptul că se poate în mod legitim presupune că legiuitorul naţional a stabilit un echilibru între toate drepturile şi obligaţiile părţilor la contractele în discuţie.

Cu toate acestea, această premisă nu poate fi acceptată în ceea ce priveşte măsurile legale, cum sunt legile sus-menţionate adoptate în Ungaria, adoptate după data la care a fost încheiat contractul relevant și în scopul de a pune în aplicare o constatare judiciară de neconformitate cu directiva. În această privinţă, avocatul general este de părere că excluderea în discuţie a avut menirea să garanteze că statele membre au dreptul să mențină ori să introducă prevederi superioare normelor de protecție stabilite de directivă, fiind împiedicate să diminueze nivelul de protecţie oferit prin aceste dispoziţii.

În plus, avocatul general a subliniat că răspunsul legislativ al unui stat membru la o constatare a CJUE în sensul că o lege naţională sau o practică este incompatibilă cu directiva nu poate fi exclusă de la controlul jurisdicţional din moment ce o astfel de excludere ar fi contrară prevederilor Cartei drepturilor fundamentale a UE care garantează un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi dreptul la o protecţie jurisdicţională efectivă.

În aceste condiţii, avocatul general a propus ca o clauză care a devenit parte dintr-un contract de împrumut în monedă străină prin intervenţie legislativă şi care lasă neatinsă o clauză iniţială din contract ce instituie în sarcina persoanei împrumutate obligaţia de a suporta riscul privind cursul de schimb, nu este o expresie a actelor cu putere de lege sau a normelor administrative obligatorii în sensul directivei. În consecinţă, în cauzele în care respectiva clauză nu a fost formulată într-un mod clar şi inteligibil în contract, instanţa naţională poate examina dacă ea constituie o clauză abuzivă neobligatorie pentru consumator.


[1] Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

[2] Decizia nr. 2/2014

[3] Hotărârea din 30.04.2014, Kásler (C-26/13) (a se vedea Comunicatul de presă nr. 66/14).

Ai nevoie de Directiva nr. 13/1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu