13 Noiembrie, 2019

Avizul de la pompieri, înainte de finalizarea construcțiilor

Avizele privind apărarea împotriva incendiilor ar putea fi eliberate de pompieri înainte de finalizarea unei construcții, propun parlamentarii. În propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, patru articole de lege sunt schimbate, astfel încât legislația să oblige proprietarii construcțiilor noi să ceară avize noi de la pompieri, până la finalizarea lucrărilor.

Motivul este simplu – în cazul în care construcția trebuie modificată, se poate face mai ușor în timpul lucrărilor, decât după finalizarea lor. Practic, inițiativa propune introducerea unui termen nou, proiectul-cadru, un document întocmit de ISU și pus la dispoziția proiectanților și executanților în procesul de autorizare și avizare:

“Acest proiect-cadru va simplifica procedurile de lucru pentru personalul de specialitate dar va veni și în ajutorul utilizatorului. Un astfel de proiect-cadru le este oferit executanților în procesul de avizare, autorizare de care inspectoratele de poliție, cea ce simplifică procedurile, dar nici în acest caz nu este unul reglementat, formularul vine doar ca parte a activității de îndrumare și sprijin. ”

Art. 17 se modifică și se completează după cum urmează:

“(2) Inspectoratul General elaborează strategii, norme reglementări tehnice, proiecte-cadru solicitate proiectanților și executanților și dispoziții generale privind apărarea împotriva incendiilor, obligatorii pe întreg teritoriul României, care se abrogă prin ordin al ministrului afacerilor interne și se publică în Monitorul Oficial al României, partea I.”

Propunerea legislativă se află în dezbatere publică la Senat, iar ca să modifice legea, trebuie adoptată atât în prima cameră, cât și în Camera Deputaților care este camera decizională.

Ai nevoie de Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu