Iată câteva repere legale privind regimul circulaţiei pe drumurile publice a acestor două categorii de autovehicule, sub aspectele distincte de mai jos. 

Autovehicule fără drept de circulaţie

O prima discuţie priveşte art. 334 din Codul penal care face parte din capitolul II – Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice al titlului VII – Infracţiuni contra siguranţei publice al Părţii speciale a Codului penal şi care are denumirea marginală “Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Art. 334 din Codul penal incriminează, la alin. (4), pe de o parte, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau de tractare a unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase; acelaşi alineat incriminează, pe de altă parte, şi conducerea unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România. Regimul sancţionator este acelaşi, în ambele cazuri.

Textul în discuţie prevede:

„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Pentru că au existat interpretări şi trimiteri  la alte acte normative care nu mai sunt în vigoare, este bine de reţinut că aceeaşi faptă a fost incriminată, în trecut, prin dispoziţiile art. 85 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost abrogate prin prevederile art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 – în vigoare de la 1 februarie 2014 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 prevedea, de altfel, înainte de a fi abrogat, acelaşi regim de sancţionare care a fost preluat în actualul Cod penal: “Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.” 

Autovehicule fără asigurarea obligatorie

Reglementarea este dată de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 303/1995. Dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 reglementează drept contravenţie fapta de încălcare de către persoana fizică sau juridică a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 şi 56 din aceeaşi lege, pe care o sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.

Conform art. 56 la care se face aici trimitere, persoanele care folosesc pe teritoriul României autovehicule înmatriculate în străinătate şi neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, sau a căror asigurare expiră pe durata şederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale.

Conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 prevede obligaţia persoanelor fizice sau juridice, care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie, de a încheia contracte de asigurare pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi de a menţine valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi obligaţia de a aplica pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta. Totodată, conform alin. (2) al aceluiaşi articol 48, persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în afara teritoriului acestei ţări se consideră asigurate, în condiţiile prezentei legi, în una dintre următoarele situaţii: dacă numărul de înmatriculare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat autovehiculul sau acordurilor internaţionale de asigurare valabile în România şi, respectiv, dacă posedă documente internaţionale de asigurare valabile în România.

Discuţia de faţă ne-a fost sugerată de recenta Decizie nr. 537/2016 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 1002/2016 – din care am preluat extrase – referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, raportate la cele ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. 

Cum se face controlul la asigurarea maşinii?

Mai reţinem, ca nefiind de neglijat un aspect sesizat în Decizia CCR menţionată, şi anume acela că, în Preambulul Directivei nr. 103/2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi se arată că interzicerea controlului sistematic al asigurărilor autovehiculelor ar trebui să fie aplicată atât în cazul vehiculelor care îşi au locul obişnuit de staţionare pe teritoriul altui stat membru, cât şi în cazul vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unei ţări terţe, dar care provine de pe teritoriul unui alt stat membru, iar controalele ce pot fi autorizate sunt numai controale nesistematice, care nu au un caracter discriminatoriu şi care sunt efectuate în cadrul unui control care nu vizează în mod exclusiv faptul de a verifica dacă vehiculul este asigurat. 

Ai nevoie de Codul penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici