20 Ianuarie, 2020

ATENŢIE! O nouă taxă (taxa de poluare) ar putea fi inclusă în preţul carburanţilor

Taxa de poluare ar putea fi inclusă în preţul carburanţilor, iar fiecare consumator ar plăti în plus 0,05 lei la fiecare litru de carburant. Propunerea legislativă pentru instituirea taxei de poluare, pusă în dezbatere publică la Senat,  vrea să abroge taxa privitoare la timbrul de mediu, înlocuind-o cu taxa de poluare.

“Art. 4 – La data intrării în vigoare a prezentei legi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului  nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din data de 4 martie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, se abrogă.”

Iniţiatorii argumentează că timbrul de mediu este o taxă inechitabilă, pentru că nu o plătesc toţi proprietarii de autovehicule şi nu este impusă în funcţie de cât se poluează mediul. Principiul noii taxe, taxa de poluare, este „poluatorul plăteşte”, adică poluezi cu atât mai mult cu cât consumi mai mulţi litri de combustibil.

În plus, se spune în expunerea de motive a proiectului legislativ, vechea taxă, timbrul de mediu, nu şi-a atins scopul. În primul rând, nu a dus nici la înnoirea parcului auto, lucru dovedit de statistici, pentru că oamenii cumpără maşini mai vechi ca să evite plata timbrului de mediu, iar în al doilea rând, timbrul de mediu nu este plătit de toţi consumatorii de combustibil: “se poluează şi cu barca cu motor, şi cu drujba, etc”.

Parlamentarii care susţin această modificare legislativă susţin că impactul asupra bugetului consumatorului nu este mare, taxa de 5 bani la litru de carburant consumat însemnând aproximativ 2 lei la un plin de maşină, deci 24 lei anual şi 360 lei pe durata medie de 15 ani de folosire a automobilului. Toate sumele colectate vor fi incluse la Fondul pentru Mediu, ministrul Mediului urmând să prezinte, o dată pe an, un raport public cu banii strânşi şi modul în care sunt folosiţi.

Proiectul legislativ este în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată.

Ai nevoie de OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Marilena Nedelcu

Marilena Nedelcu este licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti şi jurnalist cu 20 de ani experienţă, în televiziune, în presa scrisă dar şi pe online.

Un comentariu

  • Răspunde
    Ratoibolund
    aprilie 19 2016

    Si cine a platit timbru de mediu? Sa se dea inapoi banii diferenta de la 24 lei /an cati sni a circulat de cand a cumparat masina dar hotii astia nu au gandit pana acum?

Scrie un comentariu