20 August, 2018

Atenție la penalități în cazul renunțării la contractul de telefonie, internet sau TV înainte de termen

ANCOM atrage atenția consumatorilor care au încheiat contracte cu furnizorii de telefonie, internet sau televiziune din România asupra retragerii din acord înainte de termenul prevăzut pentru finalizarea acestuia, deoarece în marea majoritate a cazurilor, se dau penalități.

„Utilizatorii consideră că dacă se portează de la un operator la altul, nu vor mai trebui să plătească penalizări legate de renunțarea la contract. Indiferent de motivul pentru care vor să renunțe la serviciul pe care îl dețin, utilizatorii trebuie să citească prevederile contractului pe care îl au și să se asigure că au ieşit din perioada minimă contractuală pentru a nu risca plata de penalităţi pentru rezilierea anticipată a contractului”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, conform unui comunicat al instituției.

Furnizorii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să ofere contracte cu perioade minime de cel mult 24 de luni, dar și să aibă oferte cu o perioadă contractuală de cel mult 1 an. După expirarea perioadei minime, contractul se va derula în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se va prelungi succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă. Excepție fac situațiile în care utilizatorii solicită rezilierea contractului ca urmare a modificării unilaterale a acestuia de către furnizor.

În funcție de strategia comercială a fiecărui furnizor, se pot concepe și oferte ce presupun încheierea contractului pe o perioadă nedeterminată (adică fără durată minimă contractuală), de regulă la prețuri standard (fără beneficii sau reduceri), avantajul pentru utilizatori fiind că acest contract poate fi reziliat oricând, fără plata unor penalități. De asemenea, ANCOM atrage atenția asupra faptului că durata totală a contractului nu trebuie confundată cu perioada contractuală minimă.

Autoritatea pentru Reglementarea Comunicațiilor mai subliniază că stabilirea prin contract a unor sume de bani pe care clientul trebuie să le plătească în cazul în care dorește rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale nu este interzisă, însă modul în care sunt stabilite aceste sume trebuie să respecte legislația din domeniul protecției consumatorilor. Astfel, fiecare persoană care dorește rezilierea unui contract de servicii de comunicații electronice ar trebui să verifice (în contractul propriu) dacă a expirat perioada minimă a contractului, precum și sumele pe care ar trebui să le plătească pentru încetarea contractului în cazul în care sunt în interiorul perioadei minime contractuale.

Totodată, în cazurile de portare a numărului dintr-o rețea de telefonie în alta, nu se anulează contractul, așadar nici obligația de a plăti penalități de reziliere anticipată a contractului, dacă procesul de portare are loc în cadrul perioadei minime contractuale.

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu