Atenție la indemnizația de maternitate în Marea Britanie

Prezentăm, mai jos jos, câteva din reglementările UE şi cele din Marea Britanie, pentru a ajunge la întrebările preliminare trimise la CJUE privind o resortisantă a unui stat membru care a încetat să desfășoare o activitate independentă din cauza constrângerilor fizice care apar în ultima perioadă a sarcinii și în perioada ulterioară nașterii. 

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între administrația fiscală și vamală britanică, pe de o parte, și doamna D, pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestei administrații de a‑i acorda o alocație săptămânală pentru creșterea copilului aflat în întreținere. 

Directiva 2004/38 privind condițiile de exercitare a dreptului la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora 

Articolul 7 din Directivă, intitulat „Dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni”, prevede la alineatele (1) și (3):

„(1) Toți cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni în cazurile în care:

(a) sunt lucrători care desfășoară activități salariate sau activități independente în statul membru gazdă […]

[…]

(3) În sensul alineatului (1) litera (a), un cetățean al Uniunii care nu mai desfășoară o activitate salariată sau o activitate independentă își menține statutul de lucrător salariat sau de lucrător care desfășoară o activitate independentă în următoarele condiții:

(a) se află în incapacitate temporară de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui accident;

(b) este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în șomaj involuntar, după ce a fost angajat pe o perioadă de peste un an, și s‑a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forței de muncă;

(c) este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în șomaj involuntar, după ce a îndeplinit un contract de muncă pe termen limitat, cu durata de sub un an, sau după ce a devenit șomer în mod involuntar în timpul primelor douăsprezece luni și s‑a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forței de muncă. În acest caz, statutul de lucrător se menține pentru o perioadă de cel puțin șase luni;

[…]”

– Articolul 16 alineatele (1) și (3) din directiva menționată prevede:

„(1) Cetățenii Uniunii care și‑au avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani dobândesc dreptul de ședere permanentă pe teritoriul acestuia. […]

[…]

(3) Continuitatea șederii nu este afectată de absențe temporare care nu depășesc un total de șase luni pe an sau de absențe de durată mai lungă în vederea îndeplinirii serviciului militar obligatoriu ori de o absență de maximum douăsprezece luni consecutive determinată de motive importante, precum sarcina și nașterea, boli grave, studiile sau formare profesională ori detașarea în alt stat membru sau într‑o țară terță.” 

Directiva 2010/41/UE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă 

– Potrivit considerentului (18) al Directivei:

„Având în vedere vulnerabilitatea economică și fizică a lucrătoarelor independente însărcinate […], este necesar să li se acorde acestora dreptul la prestații de maternitate […]”

– Articolul 8 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că femeile care desfășoară o activitate independentă […] pot, în conformitate cu dreptul intern, să primească o indemnizație de maternitate suficientă care să le permită întreruperea activității profesionale din motive de sarcină sau lăuzie pentru o perioadă de minimum 14 săptămâni.” 

Dreptul naţional din Marea Britanie 

Regulamentul din 2006 privind imigrarea (Spațiul Economic European)

Articolul 14 alineatul (1) din Immigration (European Economic Area) Regulations 2006 [Regulamentul din 2006 privind imigrarea (Spațiul Economic European)], în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal, acorda un drept de ședere în Regatul Unit pentru mai mult de trei luni oricărei „persoane calificate”.

– În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (b) și (c) din acest regulament, se încadrau în noțiunea de „persoană calificată” lucrătorii salariați și lucrătorii care desfășoară activități independente.

– Articolul 6 alineatul (2) din regulamentul menționat prevedea că statutul de „lucrător salariat” este păstrat în cazul în care persoana în cauză se află în incapacitate temporară de muncă ca urmare a unei boli sau a unui accident ori (în anumite condiții) în cazul în care se găsește în situație de șomaj involuntar sau dacă a încetat să lucreze în mod voluntar și dacă a preluat o formare profesională legată de postul anterior.

– În ceea ce privește calitatea de „lucrător care desfășoară activități independente”, articolul 6 alineatul (3) din același regulament prevedea că aceasta se păstrează în cazul în care persoana în cauză se află în incapacitate temporară de muncă din cauza unei boli sau a unui accident.

Legea din 1992 privind cotizațiile și prestațiile de securitate socială– Potrivit articolului 146 alineatele (2) și (3) din Social Security Contributions and Benefits Act 1992 (Legea din 1992 privind cotizațiile și prestațiile de securitate socială):

„(2) Nicio persoană nu este îndreptățită la o alocație familială săptămânală cu excepția cazului în care se află în Marea Britanie în săptămâna în cauză.

(3) Se pot stabili împrejurări în care orice persoană să fie considerată a se afla sau a nu se afla în Marea Britanie, în sensul [alineatului (2)].”

Regulamentul (general) din 2006 în materie de alocații familiale

– Norma nr. 23 alineatul (4) din Child Benefit (General) Regulations 2006 [Regulamentul (general) privind alocațiile familiale din 2006] prevede:

„Se consideră că o persoană nu se află în Marea Britanie în sensul articolului 146 alineatul (2) din [Legea din 1992 privind cotizațiile și prestațiile de securitate socială] în situația în care aceasta solicită să beneficieze de alocații familiale începând de la data de 1 mai 2004 și

(a) nu are drept de ședere în Regatul Unit; […]” 

Am preluat extrasele de mai sus din Hotărârea pronunţată de CJUE în cauza prezentată sumar în cele ce urmează. 

Litigiul principal și întrebările preliminare 

– Doamna D. este o resortisantă lituaniană care efectua muncă pe timp de noapte, în calitate de salariată, în Regatul Unit din anul 2011. După ce a aflat că era însărcinată în luna decembrie a anului 2013, aceasta a decis să exercite, începând de la 25 decembrie 2013, o activitate independentă, în calitate de esteticiană.

– Începând de la data de 11 mai 2014, ea a beneficiat de o alocație de maternitate. Copilul său s‑a născut la 8 august 2014.

– După o perioadă de inactivitate între 22 iulie 2014 și sfârșitul lunii octombrie a anului 2014, doamna D. a mai lucrat ca esteticiană independentă înainte de a înceta această activitate, întrucât veniturile din aceasta deveniseră insuficiente. Ea a introdus, așadar, la 10 februarie 2015, o cerere de acordare a unei alocații pentru persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, înainte de a relua o activitate salariată în luna aprilie a anului 2015.

– Între timp, la 27 august 2014, doamna D. a formulat o cerere de alocație săptămânală pentru creșterea copilului aflat în întreținere. Prin decizia din 1 februarie 2015, această cerere a fost respinsă pentru motivul că, având în vedere reglementarea națională aplicabilă, ea nu dispunea de un drept de ședere suficient de demonstrat pentru a îndeplini condițiile necesare pentru a putea beneficia de această prestație socială.

– Decizia menționată a fost anulată la 29 septembrie 2015 de Tribunalul de Primă Instanță. Administrația fiscală și vamală, în calitatea sa de gestionar al alocațiilor familiale, a formulat apel împotriva acestei hotărâri la Tribunalul Superior (Camera pentru apeluri în materie administrativă) al Marii Britanii.

– Prin decizia interlocutorie din 12 ianuarie 2017, instanța de trimitere a anulat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță) ca fiind afectată de o eroare de drept. Instanța de trimitere a considerat astfel că, de la 22 iulie 2014 până la 9 februarie 2015, activitatea economică exercitată de doamna Dakneviciute era marginală, astfel încât aceasta încetase să fie activă din punct de vedere economic în această perioadă. Potrivit acestei instanțe, nu se contestă, pe de o parte, că încetarea oricărei activități de către doamna era cauzată de constrângerilor fizice care apar în ultima  perioadă a sarcinii și în perioada ulterioară nașterii și, pe de altă parte, că revenirea sa la o activitate economică, mai întâi în calitate de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, apoi prin desfășurarea unei activități salariate, a intervenit într‑o perioadă rezonabilă după nașterea copilului său.

– După ce a amintit că, în Hotărârea din 19 iunie 2014, Saint Prix (C‑507/12), Curtea a statuat că o femeie care încetează munca sau care încetează să caute un loc de muncă din cauza constrângerilor fizice care apar în ultima perioadă a sarcinii și în perioada ulterioară nașterii își păstrează statutul de „lucrător”, în sensul acestui articol, cu condiția să își reia activitatea sau să își găsească un alt loc de muncă într‑o perioadă rezonabilă după nașterea copilului, instanța de trimitere ridică problema dacă această soluție poate fi transpusă persoanelor care și‑au exercitat libertatea de stabilire în temeiul articolului 49 TFUE.

-Tribunalul Superior (Camera pentru apeluri în materie administrativă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Atunci când o cetățeană a Uniunii, resortisantă a unui stat membru:

1) este prezentă [pe teritoriul] unui alt stat membru (statul membru gazdă);

2) a desfășurat o activitate în statul membru gazdă în calitate de lucrătoare independentă, în sensul articolului 49 TFUE;

3) a beneficiat de o alocație de maternitate începând cu luna mai 2014 (la un moment la care persoana în cauză se considera mai puțin aptă de muncă ca urmare a stării sale de graviditate);

4) pentru care s‑a constatat că a încetat efectiv și în mod real să desfășoare o activitate independentă începând din luna iulie 2014;

5) a născut în luna august 2014 și

6) nu a reluat o activitate independentă efectivă și reală în perioada următoare nașterii și anterioară cererii sale de acordare a alocației pentru persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în luna februarie 2015, în calitate de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă;

articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că această persoană, care a încetat să desfășoare o activitate independentă ca urmare a constrângerilor fizice care apar în ultima perioadă a sarcinii și în perioada ulterioară nașterii, își păstrează statutul de lucrător care desfășoară activități independente în sensul acestui articol, cu condiția să reia activitatea economică sau să caute un loc de muncă într‑o perioadă rezonabilă după nașterea copilului? ”

 Hotărârea CJUE 

Pentru considerentele pe care nu le putem relua în această semnalare – dar care se regăsesc pe site-ul CURIA – Curtea a hotărât să dea următorul răspuns la întrebarea preliminară ce i-a fost adresată:

Articolul 49 TFUE trebuie interpretat în sensul că o femeie care încetează să desfășoare o activitate independentă din cauza constrângerilor fizice care apar în ultima perioadă a sarcinii și în perioada ulterioară nașterii își păstrează calitatea de persoană care desfășoară o activitate independentă, cu condiția să reia această activitate sau să își găsească o activitate independentă sau un loc de muncă într‑o perioadă rezonabilă după nașterea copilului. 

Hotărârea CJUE din 19 septembrie 2019 în cauza C‑544/18, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată Tribunalul Superior (Camera pentru apeluri în materie administrativă) din Marea Britanie