Instanța supremă prin Decizia nr. 21/15.10.2018 a statuat că, „În interpretarea şi aplicarea art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) şi art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, raportate la prevederile art. 39 din Legea nr. 77/1994 şi ale art. 18 şi art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 se aplică, în ceea ce priveşte dizolvarea pe cale judecătorească, pentru insolvabilitate, asociaţiilor care au fost înfiinţate în temeiul art. 1 din Legea nr. 77/1994 şi art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, după caz”.
Având în vedere că decizia amintită a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1081/20.12.2018, iar, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică în acest caz de la data de 20.12.2018), în articolul de față ne-am propus să prezentăm cum s-a ajuns de către instanța supremă să pronunțe decizia mai sus amintită.
De ce a decis procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să formuleze recursul respectiv în interesul legii?
Recursul în interesul legii mai sus menționat s-a impus a fi formulat având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale divergente.
Astfel, în cadrul acțiunilor formulate de creditori ai asociațiilor de tip Programul acționarilor salariați (P.A.S.) pentru dizolvarea, pe cale judecătorească a acestor asociații, pentru motivul insolvabilității, instanțele de judecată au adoptat soluții diferite, după cum urmează:
I. Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 sunt aplicabile cu titlu de drept comun și asociaților de tip P.A.S. înființate în temeiul Legii nr. 77/1994 sau, după caz, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1999, astfel încât și aceste asociații pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate în situația când au devenit insolvabile.
II. Într-o a doua orientare a practicii, s-a considerat dimpotrivă că, deși Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 reprezintă dreptul comun în materia constituirii, organizării, funcționării, dizolvării și radierii asociațiilor și fundațiilor, în ceea ce privește dizolvarea asociațiilor de tip P.A.S. există reglementări speciale, care se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant, astfel încât creditorii acestora nu pot cere dizolvarea asociației pe cale judecătorească, pentru motivul insolvabilității acesteia.
Cum a motivat – în esență – instanța supremă decizia mai sus amintită – Decizia nr. 21/15.10.2018 ?
(…) Dintru început, este de subliniat că problema sesizată de procurorul general în recursul în interesul legii, în acest caz, este una de aplicare a legii, iar nu de interpretare a acesteia, deoarece se solicită instanței supreme să stabilească dacă dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 se aplică, în materia dizolvării, asociațiilor de tip P.A.S. reglementate prin legi speciale.
Chestiunile sesizate în recursul în interesul legii presupun, în acest caz, operațiunea de ierarhizare și corelare a dispozițiilor legale incidente în materia dizolvării asociațiilor de tip P.A.S., care au fost înființate în temeiul Legii nr. 77/1994 și al art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.
În acest demers se va porni de la decriptarea contextului de adoptare a actelor normative pe care recursul în interesul legii le aduce în dezbatere.
Astfel, în anul 1991, la începutul procesului de privatizare s-a stabilit posibilitatea cumpărării acțiunilor societăților care se privatizau de către anumite categorii de dobânditori, respectiv salariații, pensionarii acestor societăți și membrii organelor de conducere ale acestora, într-un regim privilegiat, adică cu plata eșalonată a prețului acțiunilor pe un interval de timp mai îndelungat.
În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 77/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209/11.08.1994, care, în art. 1, stabilea că pentru dobândirea de acțiuni ale societăților care se privatizează potrivit Legii nr. 58/1991 salariații și membrii conducerii acestor societăți comerciale se pot constitui în asociații, potrivit acestei legi.
Ulterior, în procesul de modificare și completare a actelor normative, pentru asigurarea coerenței și eficienței procedurilor de privatizare, au fost adoptate mai multe acte normative, între care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381/29.12.1997, care a stabilit prin art. 16 că, în procedura de achiziție internă a acțiunilor societăților supuse privatizării, pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, salariații, membrii consiliului de administrație sau pensionarii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot constitui asociații potrivit prevederilor secțiunii a II-a a actului normativ anterior menționat.
Asociația astfel înființată era, potrivit legii, o entitate cu personalitate juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită din persoanele prevăzute anterior, în scopul dobândirii de acțiuni emise de societățile comerciale.
În esență, aceste dispoziții creau instituția unor persoane juridice de drept privat, nonprofit, în condiții speciale, cu un obiect prestabilit de lege, iar, conform art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, procedura de constituire și de lichidare a acesteia, structura, drepturile și obligațiile membrilor săi erau cele prevăzute în Legea nr. 21/1924 cu privire la asociații și fundații.
Ca instituție juridică, aceste asociații reprezentau o specie a asociațiilor reglementate prin Legea-cadru a asociațiilor și fundațiilor nr. 21/1924, care a fost abrogată expres prin intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39/31.01.2000, și care a devenit aplicabilă, potrivit art. 83 alin. (1), inclusiv asociațiilor constituite în baza vechii reglementări începând cu data intrării sale în vigoare.
Așadar, în acest interval de timp au coabitat, prin raportare la subiectul în dezbatere, două acte normative cu privire la asociațiile fără scop lucrativ: pe de-o parte, cele generale, date de Legea nr. 21/1924, căreia i-a succedat Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 și care reprezintă dreptul comun pentru materia asociațiilor nonprofit și, pe de altă parte, cele speciale, ale asociațiilor de cumpărători de acțiuni ale societăților în curs de privatizare, stabilite prin Legea nr. 77/1994 căreia i-a succedat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.
Această ierarhie a normelor de același rang a fost confirmată în toate hotărârile atașate sesizării, indiferent de soluția finală adoptată de instanțele de judecată, deci nu reprezintă o chestiune discutabilă în procesul de aplicare a legii. Legea nr. 21/1924 și, ulterior, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 reprezintă dreptul comun în materia asociațiilor fără scop lucrativ, deoarece reglementările lor se referă la întregul spectru al asociațiilor nonprofit și nu este circumstanțiat la anumite categorii de situații ori la specificul soluțiilor legislative pe care le instituie, cum este cazul legilor care reglementează asociațiile de tip P.A.S.
Este îndeobște cunoscut că norma specială derogă de la norma generală – specialia generalibus derogant – și se aplică cu prioritate ori de câte ori se regăsește un caz care intră sub incidența prevederilor sale.
Ca efect al principiului anterior enunțat, legea generală ulterioară nu poate modifica sau abroga, cu excepția cazului codificării ulterioare comprehensive, o lege specială anterioară.
Prin această transpunere a vechiului principiu lex posterior generalis non derogat lex priori specialis se degajă concluzia că Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, ca lege generală, nu a putut modifica sau abroga nicio prevedere a legilor speciale anterioare, mai exact Legea nr. 77/1994 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.
(…) Completarea legii speciale cu regulile legii generale nu presupune, în mod obligatoriu, existența unei dispoziții în legea specială, care să o permită ori să o indice. Astfel, prin art. 15 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 se stabilește că o reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie, dar, în egală măsură, completarea se poate face, ca principiu, de către cel care are competența aplicării legii.
În concluzie, lipsa trimiterii la legea generală în corpul legii speciale nu se opune completării normelor speciale cu cele generale dacă acestea din urmă nu sunt în contradicție, printr-o interpretare sistematică a dispozițiilor cu caracter special.
Or, a doua orientare jurisprudențială a omis acest exercițiu de aplicare a legii și a validat, în mod eronat, teza că, în lipsa unei trimiteri exprese la legea generală, completarea legii speciale cu dispozițiile de drept comun nu este posibilă.
Cu aceste considerente s-a răspuns obiectului stabilit în sesizare, în măsura în care niciuna dintre abordările jurisprudenței în această materie nu a depășit problematica analizată.
(…) se observă că situațiile de dizolvare a asociațiilor de tip P.A.S., stabilite prin legile speciale, nu sunt altceva decât două cazuri particulare de dizolvare prevăzute de legea generală, situații care, desigur, dacă sunt îndeplinite, atrag dizolvarea asociației sub auspiciile legilor speciale.
Cu toate acestea, niciuna dintre celelalte situații de dizolvare, dintre cele prevăzute de norma generală, nu vin în contradicție cu dispozițiile legii speciale și nu sunt contrare unei interpretări date, în ansamblu, obiectivului urmărit prin legea specială.
Plecând de la situațiile cvasiidentice sesizate în analiza practicii relevante atașate memoriului de sesizare cu recursul în interesul legii, dizolvarea asociațiilor de tip P.A.S. a fost solicitată pentru insolvabilitate, ceea ce reprezintă un caz de dizolvare judiciară prevăzut de legea generală, care nu este incompatibil cu situațiile de dizolvare de drept menționate în legile speciale.
Rezultă, în această situație, că normele generale devin aplicabile în acest caz, în completarea celor speciale.
Mai mult decât atât, o interpretare impusă de logica juridică trebuie să dea un conținut concret normelor în vigoare, indiferent de ierarhia acestora.
Or sensul intervenției cazului de dizolvare judiciară determinat de insolvabilitatea unei asociații, de orice tip ar fi aceasta, se integrează unei interpretări de ansamblu a dreptului cu care se află într-o relație obiectivă, interpretare care validează concluzia că o entitate de drept privat, cu personalitate juridică, recunoscută de lege nu este viabilă dacă este insolvabilă, deoarece nu are capacitatea de a relaționa economico-juridic (…).
Ai nevoie de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
