14 Octombrie, 2019

Asistenții maternali: efectuarea în natură a concediului de odihnă

Prin decizia pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus capăt interpretărilor divergente din practica instanţelor de judecată cu privire la obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă de către asistenţii maternali. 

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist  și ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, respectiv dacă aceste dispoziții legale sunt derogatorii de la obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, în sensul art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 din Legea nr. 53/2003Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sesizarea privind practica practica judiciară neunitară se urmărește a se stabili dacă asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu, atât pentru perioada anterioară datei de 3 octombrie 2013, când erau în vigoare dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist, cât și pentru perioada ulterioară datei de 3 octombrie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, fiind introdus art. 1091 alin. (3) lit. d) – devenit art. 122 alin. (3) lit. d) după republicarea Legii nr. 272/2004, respectiv dacă aceste dispoziții legale sunt derogatorii de la obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, în sensul art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 din Codul muncii.

- Astfel, într-o primă opinie, s-a apreciat că asistenții maternali profesioniști, care au asigurat continuitatea activității desfășurate și pe perioada concediului de odihnă, sunt îndreptățiți la o despăgubire echivalentă indemnizației de concediu de odihnă.

- Într-o altă opinie s-a apreciat că asistenții maternali profesioniști, care au asigurat continuitatea activității și în perioada concediului de odihnă, nu sunt îndreptățiți la o despăgubire echivalentă indemnizației de concediu. 

Cadru legal

Pentru scopurile analizei efectuate, ÎCCJ a reţinut următoarele:

- Condițiile de exercitare a dreptului la concediu de odihnă de către asistenții maternali au fost reglementate, inițial, prin Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist, care a fost adoptată în temeiul art. 20 alin. (34) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 108/1998.

- Astfel, art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 stabilește în sarcina asistenților maternali obligația de a asigura continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către angajator.

- Prevederile menționate au fost preluate ulterior, prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și incluse în capitolul VII denumit “Instituții și servicii cu atribuții în protecția copilului” printr-un nou articol, art. 1091, introdus după art. 109 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, astfel modificată.

- Ca urmare a republicării în anul 2014 a Legii nr. 272/2004, în prezent, obligația asistenților maternali de a asigura continuitatea îngrijirii copilului pe durata efectuării concediului legal de odihnă este reglementată prin art. 122 alin. (3) lit. d) din actul normativ precizat, cu următorul conținut:

” Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice: [...] d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcție.” 

- Se mai aminteşte că, prin Hotărârea din 20 noiembrie 2018, în Cauza C-147/17, având ca obiect cererea de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Constanța, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) a statuat că art. 1 alin. (3) din Directiva nr. 88/2003, coroborat cu art. 2 alin. (2) din Directiva nr. 391/1989, trebuie interpretat în sensul că nu se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei nr. 88/2003 activitatea de asistent maternal care constă, în cadrul unui raport de muncă cu o autoritate publică, în primirea și integrarea unui copil în căminul propriu și în asigurarea, în mod continuu, a dezvoltării armonioase și a educației acestui copil.

- În aceste condiții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că: “[...] faptul de a trebui să i se acorde asistentului maternal, la intervale regulate, dreptul de a se separa de copilul aflat în îngrijirea sa după un număr de ore de muncă determinat sau în cadrul unor perioade care, cum este situația zilelor de repaus săptămânal sau anual, sunt asociate în general cu momente propice dezvoltării vieții familiale ar contraveni în mod direct obiectivului urmărit de autoritățile române de a integra copilul încredințat unui asistent maternal, în mod continuu și pe termen lung, în căminul și în familia acestuia” .

- În continuare, acceptând că, în temeiul art. 17 din Directiva 2003/88/CE, se poate deroga, în anumite condiții, de la art. 5 din această directivă, referitor la repausul săptămânal, și de la art. 6 din aceasta, referitor la timpul de lucru maxim săptămânal, Curtea a statuat că acest aspect nu este valabil în privința dreptului la concediu anual, astfel cum este stabilit la art. 7 din directiva menționată.

- În consecință, conform celor arătate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, caracteristicile inerente activității de asistent maternal trebuie considerate ca fiind, în mod inevitabil, în contradicție cu aplicarea Directivei 2003/88/CE în privința asistenților maternali.

- Referitor la dispozițiile art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 și ale art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, ce fac obiectul interpretării în prezentul recurs în interesul legii, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a observat că asistenții maternali pot solicita autorității competente dreptul de a se separa de copil în anumite perioade ale anului și că o astfel de autorizație va fi eliberată în măsura în care autoritatea competentă apreciază că nu aduce prejudiciu realizării în bune condiții a misiunii încredințate asistenților maternali.

- În acest context, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că reglementarea națională în discuție recunoaște asistenților maternali un drept la concediu anual plătit, dar subordonează dreptul acestora de a lua concediu fără copilul aflat în sarcina lor unei autorizații a angajatorului, care trebuie să respecte realizarea în bune condiții a misiunii de protecție a copilului respectiv.

- Curtea a considerat că limitările legale aduse astfel drepturilor asistenților respectivi la perioade de repaus zilnic și săptămânal, precum și la concediu anual plătit respectă conținutul esențial al acestui drept, fiind, totodată, necesare pentru realizarea obiectivului de interes general recunoscut de Uniunea Europeană, care constă în protecția interesului superior al copilului, consacrat la art. 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, așa cum a fost conceput acest obiectiv de reglementarea română, și căruia îi corespunde obligația asistentului maternal de a asigura în mod continuu integrarea copilului plasat în căminul și în familia sa, precum și dezvoltarea armonioasă și îngrijirea acestui copil. 

Hotărârea ÎCCJ

Pentru toate considerentele avute în vedere – din care am reţinut aici o selecţie sumară – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit următoarele:

Dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist și ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activității de creștere, îngrijire și educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptățit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizația de concediu. (subl. ns. – E.S.) 

Pronunțată în ședință publică din 26 noiembrie 2018, Decizia nr. 25/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 20 februarie 2019.

Ai nevoie de Decizia nr. 25/2018? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu