Asistenţa din partea familiei pentru minorul care a comis o infracţiune

O situaţie, evident, de nedorit, dar în care e bine să ştim care sunt drepturile familiei şi ale copilului. 

Răspunderea penală a minorului

Reglementând răspunderea penală a minorului și limitele acestei răspunderi, legiuitorul a împărțit vârsta minorității în trei perioade distincte:

  • până la vârsta de 14 ani se aplică prezumția absolută a lipsei răspunderii penale, minorul fiind considerat ca total lipsit de discernământ și incapabil de a înțelege gravitatea unei fapte prin care a încălcat legea, excluzând totodată, în mod absolut, posibilitatea ca acesta să cunoască prevederile legii penale;
  • în cazul în care minorul care a comis infracțiunea are vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, se aplică prezumția relativă a lipsei răspunderii penale, această prezumție fiind bazată pe un factor psihic, respectiv prezența sau absența discernământului în momentul comiterii infracțiunii. Pentru aceste categorii de minori expertiza este obligatorie, sens în care, în cazul infracțiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 și 16 ani, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care va stabili existența sau inexistența discernământului în momentul comiterii faptei;
  • în cazul în care minorul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală are vârsta peste 16 ani, acesta răspunde penal. Dar, chiar dacă această persoană este prezumată relativ că are discernământ și a putut să își dea seama de gravitatea faptei pe care a comis-o și de urmările socialmente periculoase ale acesteia, totuși legiuitorul consideră că această capacitate nu este pe deplin formată, fapt care justifică regimul sancționator diferit al faptelor penale comise de minori. În plus, atunci când organul de urmărire penală sau instanța are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului (care poate fi și un minor care a împlinit vârsta de 16 ani) în momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acuzației, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Deci, în această situație, efectuarea expertizei este la aprecierea organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată.

Astfel, vârsta și discernământul reprezintă criteriile de distingere dintre minorii care răspund penal și cei care nu răspund penal, în cazul în care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. 

Când este chemată familia ?

• Când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmărire penală citează părinții acestuia ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum și direcția generală de asistență socială și protecție a copilului din localitatea unde se desfășoară audierea, potrivit art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală.

• Spre deosebire de art. 505 alin. (1) menţionat, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, când suspectul sau inculpatul este un minor care a împlinit 16 ani, citarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se dispune numai dacă organul de urmărire penală consideră necesar

De aici începe discuţia noastră…

Într-o cauză penală aflată în procedura camerei preliminare, a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții ale art. 505 alin. (2) din Codul de procedură penală.  În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a susținut, între altele, că atât timp cât în faza de judecată citarea părinților minorului sau a persoanei în îngrijirea căreia se află acesta este obligatorie, aceste persoane având dreptul să dea lămuriri, să formuleze cereri și propuneri, întregul proces penal trebuie să fie guvernat de aceleași reguli, urmărirea penală fiind o componentă a acestuia.

Totodată, s-a mai susţinut  că necesitatea citării persoanelor prevăzute în art. 505 din Codul de procedură penală se impune cu atât mai mult cu cât inculpații minori pot încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției, cu încuviințarea reprezentantului lor legal.

Curtea a constatat că dispozițiile art. 505 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

• Analizând cauza cu care a fost sesizată, Curtea a constatat că o astfel de reglementare diferențiată a regimului juridic al minorului care a împlinit vârsta de 16 ani nu își găsește justificare în nicio rațiune obiectivă și rezonabilă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 114 din Codul penal, toți minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, ca o consecință a răspunderii penale, sunt supuși unor măsuri educative.

• În cauza de față, Curtea constată existența unei discriminări a suspecților/inculpaților minori care au împlinit vârsta de 16 ani față de suspecții/inculpații minori care nu au împlinit încă această vârstă. Având în vedere natura măsurii procesuale în discuție, Curtea reține că legiuitorul a apelat, în mod eronat, la distincția realizată în art. 505 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin aplicarea unui criteriu ce ține de vârsta de la care minorul răspunde penal, potrivit art. 113 alin. (3) din Codul penal. Din contră, în această ipoteză normativă supusă controlului de constituționalitate primează calitatea de minor a persoanei, criteriul de vârstă antereferit fiind unul secundar, care nu poate prevala în raport cu obligația de ocrotire și protecție pe care statul este dator să o asigure minorilor în temeiul art. 49 din Constituție.

• Prin urmare, legiuitorul trebuie să acorde minorilor, indiferent de vârsta pe care aceștia o au în cursul minorității, aceleași garanții procesuale în privința ascultării și/sau confruntării realizate de organele de urmărire penală. De aceea, Curtea reține că dispozițiile legale criticate discriminează minorul cu vârsta de peste 16 ani, acesta fiind exclus de la dreptul de a fi asistat, la orice ascultare sau confruntare, de persoanele prevăzute la art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală. Neconstituționalitatea discriminării astfel constatate are drept rezultat accesul minorilor la măsura de ocrotire și protecție prevăzută de art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală, indiferent de vârstă.

 Necesitatea reglementării criticate nu își găsește nicio justificare, deoarece în faza de judecată, potrivit art. 508 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, la judecarea cauzei se citează serviciul de probațiune, părinții minorului sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul, sens în care acestea au dreptul și îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri și să prezinte propuneri în privința măsurilor ce ar urma să fie luate. Totodată, reglementarea specială a unei proceduri privitoare la minori trebuie să aibă caracter unitar, caracter care își găsește rațiunea în faptul că minorul se află într-o situație de vădită vulnerabilitate, cu atât mai mult cu cât atunci când ascultarea și confruntarea se fac la sediul organului de urmărire penală, acestea capătă un grad de oficialitate cu care minorul nu este obișnuit, fapt ce ar putea influența negativ calitatea declarațiilor. De asemenea, dispozițiile art. 107-110 referitoare la audierea suspectului/inculpatului, precum și cele ale art. 131 referitoare la confruntare din Codul de procedură penală îl obligă pe minor la respectarea anumitor proceduri și îi conferă anumite drepturi (poate refuza să semneze declarația dacă nu este de acord cu cele consemnate, o poate rectifica sau completa). Or, prezența persoanelor mai sus menționate contribuie atât la respectarea drepturilor stabilite de lege, cât și a drepturilor sale constituționale reflectate în art. 21 și art. 24 din Constituție.

 Totodată, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 505 alin. (2) din Codul de procedură penală, citarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se dispune numai dacă organul de urmărire penală consideră necesar. Or, nu poate fi pus semnul egalității între oportunitatea sau necesitatea citării, apreciată unilateral de organul de urmărire penală, și interesul superior al minorului.

Găsiţi mai multe detalii în Decizia nr. 102/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 400/2018, prin care Curtea Constituţională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 505 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum și sintagma “care nu a împlinit 16 ani ” din cuprinsul art. 505 alin. (1) din Codul de procedură sunt neconstituționale.

Ai nevoie de din Codul de procedură penală? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu