Asigurările sociale pentru muncitori detaşaţi într-un alt stat membru al UE

Mai jos găsiţi extrase din Comunicatul de presă 126/2018 din 6 septembrie, dat după Hotărârea CJUE în cauza C-527/2016 Alpenrind și alții, precum şi din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. 

Sinteza Hotărârii CJUE

Un lucrător detașat intră sub incidența sistemului de securitate socială de la locul de muncă atunci când înlocuiește un alt lucrător detașat, chiar dacă acești lucrători nu au fost detașați de același angajator.

Cu toate acestea, un certificat A1 care atestă afilierea lucrătorului la securitatea socială a statului membru de origine este obligatoriu, atât timp cât nu a fost nici retras, nici declarat nul de acest stat, atât pentru instituțiile de securitate socială, cât și pentru instanțele din statul membru în care sunt efectuate lucrările, în afara cazurilor de fraudă sau de abuz. 

Detalii despre cauza în speţă

Societatea austriacă Alpenrind își desfășoară activitatea în Salzburg într-un abator. În anii 2012-2014, Alpenrind a efectuat tranșarea și ambalarea cărnii prin lucrători detașați în Austria de societatea maghiară Martimpex. Înainte și după această perioadă, lucrările au fost efectuate de lucrătorii unei alte societăți maghiare, Martin-Meat.

Pentru cei aproximativ 250 de lucrători detașați de Martimpex de la 1 februarie 2012 până la 31 ianuarie 2014, instituția maghiară de securitate socială competentă a eliberat – în parte retroactiv și în parte în cazuri în care Casa Regională de Asigurări de Sănătate din Landul Salzburg stabilise deja supunerea lucrătorilor în cauză asigurării obligatorii în Austria – certificate A1 care atestau aplicarea sistemului maghiar de securitate socială.

Decizia instituției austriece de securitate socială care stabilea supunerea lucrătorilor asigurării obligatorii austriece a fost contestată în fața instanțelor austriece.

Acesta este contextul în care Curtea Administrativă din Austria a solicitat Curții de Justiție să precizeze normele Uniunii privind coordonarea sistemelor de securitate socială și, în special, efectul obligatoriu al certificatului A1 (anterior certificatul E 101).  

Prin hotărârea din 6 septembrie 2018, Curtea a statuat că un certificat A1 eliberat de instituția competentă dintr-un stat membru (în speță, Ungaria) este obligatoriu atât pentru instituțiile de securitate socială, cât și pentru instanțele din statul membru în care se desfășoară activitatea (Austria), atât timp cât acest certificat nu a fost nici retras, nici declarat nul de statul membru în care a fost emis (Ungaria). […]

În plus, Curtea a constatat că un certificat A1 se poate aplica cu efect retroactiv chiar și în condițiile în care, la data eliberării acestui certificat, instituția competentă din statul membru în care se desfășoară activitatea (Austria) luase deja decizia că lucrătorul în cauză trebuia să fie supus asigurării obligatorii din acest stat membru.

Pe de altă parte, Curtea a statuat că, în cazul în care un lucrător detașat de angajatorul său pentru a desfășura o activitate într-un alt stat membru este înlocuit de un alt lucrător detașat de un alt angajator, acest din urmă lucrător nu poate continua să fie supus legislației statului membru în care angajatorul său își desfășoară în mod obișnuit activitățile.

Astfel, ca regulă generală, un lucrător este supus sistemului de securitate socială al statului membru în care lucrează, în special în vederea garantării într-un mod cât mai eficient a egalității de tratament pentru toate persoanele încadrate în muncă pe teritoriul acestui stat membru.

Numai în anumite condiții legiuitorul Uniunii a prevăzut posibilitatea ca un lucrător detașat să continue să fie supus sistemului de securitate socială al statului membru în care angajatorul său își desfășoară în mod obișnuit activitățile. Astfel, legiuitorul a exclus această posibilitate atunci când lucrătorul detașat înlocuiește o altă persoană. Potrivit Curții, ne aflăm în prezența unei astfel de înlocuiri atunci când un lucrător detașat de angajatorul său pentru a desfășura o activitate într-un alt stat membru este înlocuit de un alt lucrător detașat de un alt angajator.

Faptul că angajatorii celor doi lucrători în cauză au sediul în același stat membru sau faptul că aceștia au eventuale legături personale sau organizatorice este lipsit de pertinență în această privință. 

Documentar

Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1244/2010 

Articolul 12 Reguli speciale

(1) Persoana care desfășoară o activitate salariată într-un stat membru, pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru, și care este detașată de angajatorul –un respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească douăzeci și patru de luni și să nu fi fost trimisă să înlocuiască o altă persoană.

(2) Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă într-un stat membru și care se deplasează în alt stat membru pentru a desfășura o activitate similară continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească douăzeciși patru de luni.

Articolul 13 Desfășurarea de activități în două sau mai multe state membre

(1) Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două sau mai multe state membre se supune:

(a) legislației statului membru de reședință, în cazul în care desfășoară o parte substanțială a activității sale în statul membru respectiv sau în cazul în care depinde de mai multe întreprinderi sau de mai mulți angajatori al căror sediu sau loc de desfășurare a activității se află în state membre diferite

sau

(b) legislației statului membru în care este situat sediul sau locul de desfășurare a activității întreprinderii sau angajatorului al cărui salariat este, în cazul în care persoana nu desfășoară o parte substanțială a activităților sale în statul membru de reședință.

(2) Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă în două sau mai multe state membre se supune:

(a) legislației statului membru de reședință, în cazul în care exercită o parte substanțială a activității sale în statul membru respectiv sau

(b) legislației statului membru în care este situat centrul de interes al activităților sale, în cazul în care nu își are reședința într-unul din statele membre în care desfășoară o parte substanțială a activității sale.

(3) Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată și o activitate independentă în state membre diferite se supune legislației statului membru în care desfășoară o activitate salariată sau, în cazul în care exercită o astfel de activitate în două sau mai multe state membre, legislației stabilite în conformitate cu alineatul (1).

(4) Persoana angajată ca funcționar într-un stat membru și care desfășoară o activitate salariată și o activitate independentă în unul sau mai multe state membre se supune legislației statului membru de care aparține administrația al cărei angajat este.

(5) În sensul legislației stabilite în conformitate cu aceste dispoziții, persoanele prevăzute la alineatele (1)-(4) sunt tratate ca și cum și-ar desfășura toate activitățile salariate sau independente și și-ar realiza toate veniturile în statul membru interesat.

Derogări

(1) Două sau mai multe state membre, autoritățile competente ale acestor state membre sau organismele desemnate de aceste autorități pot prevedea derogări de la articolele 11-15 de comun acord, în interesul anumitor persoane sau categorii de persoane.

(2) Persoana care primește o pensie sau pensii în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre și care își are reședința într-un alt stat membru poate fi scutită, la cererea sa, de aplicarea legislației acestui din urmă stat, cu condiția să nu fie supusă legislației respective pentru că exercită o activitate salariată sau o activitate independentă. 

Articolul 22 Solicitanții de pensie

(1) Persoana asigurată care, la prezentarea sau la examinarea unei cereri de pensie, își pierde dreptul la prestații în natură în temeiul legislației ultimului stat membru competent, își păstrează dreptul la prestații în natură în temeiul legislației statului membru în care își are reședința, în cazul în care solicitantul de pensie îndeplinește condițiile privind asigurarea prevăzută de legislația statului membru menționat la alineatul (2). Membrii de familie ai solicitantului de pensie beneficiază, de asemenea, de prestații în natură în statul membru de reședință.

(2) Cheltuielile legate de prestațiile în natură sunt suportate de instituția din statul membru care, în cazul acordării pensiei, ar deveni competent prin aplicarea articolelor 23-25. 

Articolul 25 Pensiile prevăzute de legislația unuia sau mai multor state membre, altele decât statul membru de reședință, în timp ce persoana în cauză beneficiază de prestații în natură într-un alt stat membru decât statul membru de reședință

În cazul în care persoana care primește una sau mai multe pensii în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre își are reședința într-un stat membru în conformitate cu legislația căruia dreptul la prestații în natură nu este condiționat de existența perioadelor de asigurare, de activitate salariată sau independentă, și nu primește o pensie din partea statului membru respectiv, costul prestațiilor în natură care i se acordă acesteia și membrilor familiei sale este suportat de instituția dintr-unul din statele membre competente cu privire la pensiile sale, stabilită în conformitate cu articolul 24 alineatul (2), în măsura în care titularul de pensie și membrii familiei sale ar avea dreptul la aceste prestații, în cazul în care ar rezida în statul membru respectiv.