Potrivit avocatului general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, asemenea „suplimente opţionale” pot fi oferite doar pe baza alegerii clientului („opt-in”).
Regulamentul nr. 1008/2008 (privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate) urmăreşte să asigure o transparenţă sporită în privinţa tarifelor zborurilor cu plecare de pe teritoriul Uniunii Europene. Regulamentul impune vânzătorilor de bilete să indice întotdeauna „preţul final” care cuprinde tariful aplicabil, precum şi toate tarifele, impunerile, tarifele suplimentare şi alte comisioane aplicabile, care nu pot fi evitate şi sunt previzibile în momentul publicării. Serviciile suplimentare, cunoscute sub denumirea de „suplimente de preţ opţionale”, trebuie comunicate în mod clar la începutul oricărui proces de rezervare, iar acceptarea lor de către client se face pe baza alegerii acestuia.
Site-ul ebookers.com Deutschland gestionează un portal online de călătorii prin intermediul căruia comercializează bilete de avion. În cazul în care, în cursul procesului de rezervare, clientul alege un anumit zbor, în partea din dreapta sus a paginii de internet, sub titlul „Costurile dumneavoastră reale de călătorie”, apare o prezentare a costurilor. Această prezentare include, pe lângă tariful zborului, un cuantum pentru „taxe şi comisioane”, precum şi poziţia suplimentară „asigurare pentru anularea călătoriei”. Ulterior este specificat „preţul global al călătoriei”. La sfârşitul paginii, clientului i se atrage atenţia asupra modului în care poate refuza asigurarea. La finalizarea rezervării, preţul global trebuie plătit de client către ebookers.com, care ulterior achită companiei aeriene în cauză preţul zborului, iar societăţii de asigurări, preţul asigurării, transferând de asemenea taxele şi comisioanele autorităţilor competente. Societatea de asigurări este o entitate distinctă, din punct de vedere juridic şi economic, de compania aeriană.
O asociaţie germană pentru protecţia consumatorilor a chemat ebookers.com în judecată în faţa instanţelor germane, contestând practica acesteia din urmă de includere automată a asigurării de călătorie în preţul zborului. În acest context, Curtea de Apel din Köln a întrebat Curtea dacă asemenea servicii oferite de terţi şi al căror cost este solicitat clientului de societatea care comercializează zborul împreună cu tariful zborului, ca parte a unui preţ global, constituie „suplimente de preț opţionale”, astfel încât să fie necesar ca acestea să fie oferite pe baza alegerii clientului.
În concluziile prezentate, avocatul general Ján Mazák subliniază că, pentru ca obiectivul regulamentului de a permite clienţilor să compare efectiv preţurile zborurilor să fie atins, preţul final comunicat consumatorului trebuie să se refere la un serviciu similar şi trebuie să cuprindă, în măsura în care este posibil, elemente constitutive ale preţului, similare. Prin faptul că se impune ca elementele de preţ care nu pot fi evitate şi sunt previzibile să fie incluse în preţul final, clientul este informat în mod precis cu privire la costurile reale ale zborului de la punctul A la punctul B şi este în măsură să compare preţurile diferitelor companii aeriene sau ale diverşilor vânzători de bilete.
În schimb, „suplimentele de preţ” nu pot să fie considerate ca făcând parte din „preţul final” în vederea efectuării comparaţiei între preţuri. Ele sunt prin definiţie opţionale, „suplimente” pe care clientul poate să aleagă să le accepte sau să nu le accepte. În cazul în care astfel de suplimente opţionale ar fi considerate ca făcând parte din preţul final, principiul acordării posibilităţii de a compara aceste prețuri ar fi în realitate compromis întrucât preţurile ar putea să se refere la o gamă foarte variată de servicii.
Cu toate acestea, avocatul general consideră că cerinţa ca suplimentele de preţ opţionale trebuie să facă obiectul alegerii clientului („opt-in”), care este diferită de opţiunea de excludere voluntară („opt-out”), urmăreşte un obiectiv diferit de cel de garantare a posibilităţii de comparare a preţurilor, şi anume protecţia consumatorilor. Ea previne riscul de determinare a consumatorilor să achiziţioneze şi să plătească, cu ocazia rezervării unui zbor, servicii suplimentare care nu sunt necesare, cu excepţia situaţiei în care aceștia aleg în mod activ și expres să accepte astfel de oferte suplimentare şi preţurile care trebuie să fie plătite pentru acestea.
Pentru a atinge acest obiectiv, avocatul general Mazák concluzionează că preţul pentru un serviciu, cum ar fi încheierea unei asigurări de călătorie, atunci când aceasta este oferită şi este rezervată în legătură cu un zbor, trebuie să fie inclusă în noţiunea de „suplimente de preţ opţionale”. Ele ar trebui, ca atare, să facă obiectul unei alegeri a clientului.
În sfârşit, avocatul general Mazák susţine că împrejurarea că asemenea servicii sunt oferite de terţi nu prezintă nicio relevanţă. Ar fi contrar obiectivului de a proteja consumatorul ca această protecţie să depindă de împrejurarea dacă serviciul opţional provine de la o companie aeriană sau de la o societate distinctă din punct de vedere juridic de aceasta ori de împrejurarea dacă acest serviciu face sau nu face parte în sens strict dintr-un contract de servicii aeriene. În opinia sa, aspectul esenţial nu este faptul că suplimentul de preţ respectiv provine de la o companie aeriană sau de la o agenţie aflată în legătură cu aceasta sau că este plătit, în sens strict, drept contraprestaţie pentru servicii aeriene, ci mai curând faptul că serviciul opţional şi preţul acestuia sunt oferite în legătură cu un serviciu aerian/zbor şi că pot fi rezervate în cadrul aceluiaşi proces.
Prin urmare, avocatul general concluzionează că servicii precum asigurarea de călătorie oferite cu ocazia rezervării unui zbor trebuie să fie prezentate clientului sub forma posibilităţii de alegere, indiferent de împrejurarea că serviciul respectiv este oferit de un terţ.
*
Pentru a înlege bine sensul celor de mai sus, trebuie menţionat faptul că concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curtea de Justiţie. Misiunea avocaţilor generali este de a propune Curţii, în deplină independenţă, o soluţie juridică în cauza care le este atribuită. Judecătorii Curţii sunt aceia care urmează să delibereze în această cauză.
Pe de altă parte, trebuie de asemenea precizat că trimiterea preliminară permite instanţelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curţii întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluţionează litigiul naţional. Este de competenţa instanţei naţionale să soluţioneze cauza conform deciziei Curţii. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţonale care sunt sesizate cu o problemă similară.
