18 August, 2019

Arestarea preventivă – temei al concedierii

În analiză acestui caz de concediere trebuie avute în vedere dispozițiile Codului de procedura penală privind arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu. Această măsură poate fi dispusă în situația în care sunt probe sau indicii temeinice că cel în cauză a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Art.223 din Codul de procedura penală instituie condițiile și cazurile de aplicare pentru arestarea preventivă. Astfel,  măsura arestării preventive poate fi luată de către:

  • judecătorul de drepturi și libertăţi, în cursul urmăririi penale;
  • judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară;
  • instanța de judecată în față căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
    • inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
    • inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
    • inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
    • există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotrivă sa, inculpatul a săvârşit cu intenție o nouă infracțiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracțiuni.

Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă și dacă:

  • din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracțiune intenţionată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securitătii naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsă închisorii de 5 ani ori mai mare
  • pe bază evaluării gravităţii faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. 

În cursul urmăririi penale, arestarea poate fi dispusă pentru cel mult 30 de zile și poate fi prelungită. Prelungirea intervine dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifica această.

Competența prelungirii revine judecătorului de drepturi și libertăți pe mai multe perioade, fiecare neputând depăși 30 de zile. Durată totală a arestării preventive nu poate fi mai mare de 180 de zile.

În procedura de cameră preliminară și în cursul judecății prelungirea poate interveni, de asemenea, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile. Dar, în cursul judecății în prima instanță, durată totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durată arestării preventive în prima instanță nu poate depăși 5 ani.

Alternativ arestului preventiv, poate fi dispusă măsură arestului la domiciliu. Aprecierea îndeplinirii condițiilor pentru luarea acestei măsuri „se face ținându-se seamă de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârstă, situația familială și alte împrejurări privind persoană față de care se ia masura”.

Arestul la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în față căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta.

Datorită interdicției de a părăsi domiciliul, cel în cauză este în imposibilitatea de a-și continua activitatea de salariat. Doar pentru o perioadă determinată i se poate permite părăsirea locuinței și prezentarea la locul de muncă „daca acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului”.

Asemănător arestării preventive, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile și poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile. Durată lui maximă, în cursul urmăririi penale este de 180 de zile. 

Arestul la domiciuliu, ca efect asupra contractului individual de muncă, se aseamănă cu arestarea preventivă.

Rațiunea care justifica în acest caz concedierea constă în lipsă prelungită a salariatului de la locul de muncă, ce poate perturba activitatea angajatorului. Fapta care a determinat arestarea poate fi prelungită cu activitatea de la locul de muncă sau independentă de aceasta. Totuși, în cazul în care angajatorul a făcut plângere penală sau persoană în cauza a fost trimisă în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, dacă a reținut această incompatibilitate, este obligat să dispună suspendarea din funcție, potrivit prevederilor art.52 alin (1) lit.b) din Codul muncii, și nu desfacerea contractului de muncă.

Arestarea nu implică prin sine însăși vinovăția. Numai după terminarea urmăririi și a judecății, în raport cu soluția dată, se va stabili  dacă persoana în cauza este sau nu vinovată. În caz afirmativ, motivul concedierii va fi considerat imputabil. Dacă se va stabili nevinovăția persoanei, angajatorul nu va putea fi totuși obligat nici la reintegrarea și nici la plată despăgubirilor, în cazul când concedierea a intervenit după trecerea a mai mult de 30 de zile de la arestare.

Ai nevoie de Codul de procedură penală? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Alina Drăgănescu

HR Manager, Indaco Systems

Fara comentarii

Scrie un comentariu