22 Octombrie, 2019

APAPR: Noua lege a pensiilor nu modifică nivelul pensiilor din Pilonul II

Noua lege a pensiilor nu schimbă Pilonul II, anunță Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), care vine cu precizări în urma apariției unor articole conform cărora ar scădea, ca urmare a aplicării noii legi a pensiilor, nivelului pensiilor viitoare pentru participanții la Pilonul II.

Noul proiect de lege nu aduce nicio schimbare în calculul pensiei publice viitoare pentru cei peste 7 milioane de participanți la Pilonul II, față de legea pensiilor în vigoare azi, se arată în comunicatul Asociției. Modul de calcul este același cu cel prezent: pentru cei care contribuie la fondurile de pensii private de Pilon II, punctajul dobândit se ponderează cu raportul dintre contribuția efectiv virată la sistemul public și contribuția totală (art. 96 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 și art. 87 alin. (6) din proiectul de lege în dezbatere publică).

Astfel, noua lege a pensiilor prevede, la art. 87, alin. (6), că:

“În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile prezentei legi se corectează cu raportul dintre cota de contribuţie de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de către asigurat, prevăzută de Codul fiscal, din care s-a dedus cota de contribuţie aferentă fondului de pensii administrat privat şi cota de contribuţie prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale. “

Așadar, susțin reprezentanții Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România, participanții la fondurile de pensii private nu sunt penalizați sau discriminați în niciun fel față de restul contribuabililor la sistemul de pensii, așa cum în mod eronat s-a susținut recent în spațiul public. Această ponderare este firească, pe principiul acordării unui punctaj proporțional cu nivelul contribuției efective.

De asemenea, noul proiect de lege, ca de altfel și legea în vigoare, nu afectează în niciun fel pensia viitoare a participanților la Pilonul III de pensii private facultative. Asociația APAPR consideră că noul proiect de lege confirmă caracterul complementar al celor 3 piloni de pensie, precum și necesitatea continuării Pilonului II în forma sa actuală.
 comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu