Anularea concedierii (II)

Am prezentat, recent, situaţia în care instanţa a decis repunerea angajatului în situaţia anterioară concedierii, cu nemulţumirile angajatorului faţă de o pretinsă favorizare a angajatului, prin dispoziţiile Codului muncii. În decizia prezentată mai jos, discuţia se poartă pe situaţia în care angajatul concediat nu mai doreşte să fie repus în situaţia anterioară

CCR a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003Codul muncii, excepție ridicată de o societate într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva unei decizii de desfacere a unui contract de muncă. 

Obiectul excepției de neconstituționalitate

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii

Art. 80 alin. (3)

(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești. 

Motivarea excepției de neconstituționalitate

Autoarea susține, în esență, că dispozițiile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii afectează exercitarea liberului acces la justiție, deoarece formularea oricărei apărări din partea angajatorului, chiar prin formularea căilor legale de atac, atrage prelungirea duratei pentru care angajatul beneficiază de despăgubiri, adică până la momentul în care hotărârea judecătorească devine definitivă. Or, din punctul de vedere al duratei procesului, deja este angajată răspunderea angajatorului în temeiul Codului de procedură civilă, pentru tergiversarea litigiului și plata, în consecință, a cheltuielilor de judecată.

Textul de lege este criticat și din perspectiva principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite, autoarea excepției arătând că, prin ipoteza normei examinate, angajatul nu mai dorește reintegrarea în muncă, astfel că singura consecință constă în păgubirea angajatorului/ sancționarea lui pentru că a încercat să formuleze apărări. Din această perspectivă, scopul nu este unul legitim, care să răspundă cerințelor art. 53 din Constituție. 

Motivarea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate

Reţinem, pe scurt, considerentele Curţii.

- Obligația angajatorului de a plăti despăgubirile operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere, ope legis. Spre deosebire de aceasta, reintegrarea în funcția deținută anterior poate avea loc numai dacă cel concediat solicită expres acest lucru instanței judecătorești.

- Reintegrarea salariatului în funcția avută anterior nu poate fi dispusă în situația în care salariatul nu a cerut prin cererea de chemare în judecată repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, anulate în cauză, instanța de judecată fiind obligată să se pronunțe numai asupra cererilor cu care a fost legal învestită, cu respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil.

- Textul de lege are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic sau nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfășurat cu respectarea principiului contradictorialității și pe baza unui probatoriu pertinent și convingător. Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt (moment care nu poate fi stabilit decât la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești), instanța va dispune anularea măsurii de concediere și obligarea angajatorului în culpă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

- Desigur că, în cadrul acestui proces, oricare dintre părți, inclusiv angajatorul, în calitate de pârât, are deplina liberate de exercitare a drepturilor sale procesuale, prin formularea de apărări, ridicarea de excepții etc. pentru a-și susține cauza, iar instanța de judecată va administra întregul probatoriu cu respectarea normelor speciale din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii referitoare la jurisdicția muncii (art. 266 și următoarele), care asigură un cadru de soluționare cu celeritate a conflictelor de dreptul

- Prin urmare, Curtea nu poate reține critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea accesului la justiție, în condițiile în care, pe de o parte, cadrul legislativ incident este unul de natură a contribui la soluționarea cu rapiditate a litigiului și, pe de altă parte, buna-credință a părților în exercitarea drepturilor lor procesuale este prezumată.

- Afirmațiile autoarei excepției de neconstituționalitate privind legătura dintre despăgubirile solicitate și durata litigiului pe fond, prin raportare la acordarea de termene de judecată, ceea ce nu ar afecta echitabilitatea procesului, nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, care să fie examinate de instanța de contencios constituțional, ci reprezintă elemente care țin de rolul instanței de judecată de gestionare a procesului.

 De asemenea, prin Decizia nr. 1.267/2011, Curtea a observat că “angajatorul nu suferă o pierdere patrimonială, ci își execută obligațiile bănești la care angajatul era îndrituit în lipsa actului nelegal/netemeinic al angajatorului. Obligarea la executarea contractului încălcat și obligațiile pecuniare care decurg din acest lucru (…) constituie expresia protecției principiului securității raporturilor juridice civile, principiu inerent unui stat de drept“.

- Cât privește invocarea principiului egalității, prin aceeași decizie antemenționată, Curtea a arătat că angajatul nu se află în aceeași situație cu angajatorul; în condițiile în care, de regulă, între părțile contractului de muncă – angajator și salariat – există o discrepanță vădită din punctul de vedere al potențialului economic și financiar în favoarea celui dintâi, de natură să îi permită să își impună punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică. Obligația statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție.

- Prin urmare, nu se poate reține nici încălcarea art. 16 din Constituție, părțile contractante nefiind în aceeași situație, ceea ce, după cum s-a arătat, justifică acordarea unei mai mari atenții din partea statului în raport cu partea mai vulnerabilă economic. 

Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 3/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 360 din 9 mai 2019.

Ai nevoie de Decizia nr. 3/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu