Proteste, falimente, interpelări în Parlament, piața RCA, pe care “joacă” cel puțin 5 milioane de clienți, este zguduită de probleme care par fără rezolvare. Transportatorii au început protestele de câteva zile și anunță un miting național, pe 15 septembrie, pentru a semnala Guvernului și responsabililor creșterea imensă spun ei, a tarifelor pentru asigurarea obligatorie.
Unii senatori susțin demersurile transportatorilor și cer reperezentanților Autorității de Supraveghere Financiară ca la începutul acestei sesiuni parlamentare, să vină să răspundă pentru măsurile pe care le-au luat pentru a aplana această criză. Piața este afectată, de asemenea, și de problemele fianciare ale principalilor jucători – Astra și Carpatica Asig au intrat în faliment, iar Euroins și City Insurance sunt în proceduri speciale impuse de ASF.
Polițele RCA s-au scumpit cu peste 25% pe an
Conform ultimelor date oficiale, date publicității chiar de ASF, șoferii români au plătit poliţe RCA mai mari cu 26% în acest an. Comparativ cu primele trei luni ale anului, în trimestrul al doilea a fost o creștere de 6,2%. Mai exact, prețul mediu a crescut cu 46 lei, până la 793 lei.
ASF explică aceste creșteri prin majorarea daunelor pentru pagubele materiale, în cazul accidentelor acoperite de polițele RCA. Astfel, în trimestrul al doilea al anului 2016 s-a înregistrat o majorare cu 15 procente față de trimestrul anterior, adică valoarea medie a daunei a crescut de la 6.874 lei la 7.898 lei, în timp ce în cursul anului 2015, valoarea medie abia a depășit 7.097 lei.
În cazul daunelor pentru vătămări corporale însă, creșterile au fost exorbitante, de 88% în trimestrul al doilea, față de primul. În ciuda acestei majorări, valoarea medie a acestei daune a ajuns, totuși, la mijlocul lui 2016, la 73.554 lei, în timp ce în 2015 depășise 86.124 lei în ultimul trimestru al anului.
Conform ASF, „societățile de asigurare de pe piața RCA au plătit, în prima jumătate a acestui an, 140.646 dosare de daună, valoarea despăgubirilor brute achitate ridicându-se la peste un miliard de lei„. Aceleași date arată că întreaga piață a asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA a crescut cu o treime, mai exact, cu 33% față de 2015, depășind 2 miliarde de lei (aproximativ 465 milioane de euro).
Transportatorii cer micșorarea prețurilor RCA cu 300%
Transportatorii spun că polițele RCA ar trebui să fie la prețuri de 3-4 ori mai mici ca cele de acum. Ei au început protestele în mai multe județe din țară și vor ajunge și în Capitală pe 15 septembrie, pentru un protest de amploare.
„România are 136.000 de autovehicule de transport marfă, 60.000 de taxiuri și peste 6 milioane de autoturisme ale unor persoane fizice, captive într-o piață RCA controlată de către firme străine care, cel mai probabil, doresc să falimenteze această industrie cu capital românesc, pentru a putea deschide calea firmelor de transport străine„, conform unui comunicat al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).
În același timp, reprezentanții transportatorilor au făcut calculele “corecte”: pentru un camion, la o daună medie de 4.000 euro și o frecvență a daunei de 16%, prima medie tehnică, adică dauna medie raportată la numărul total de mașini asigurate, este de 666 de euro. Iar valoarea primei ar trebui să fie de 1.200 de euro, sumă care include, pe lângă costurile administrative, și 54 de euro pentru asiguratori, banii pe care aceștia îi câștigă la fiecare poliță încheiată.
Calculele firmelor de asigurări sunt, de departe, mai mari ca cele făcute de transportatori – un camion este asigurat la un tarif mediu de 5.000 de euro, adică de 4 ori mai mare față de cel arătat de transportatori. Și asta în condițiile în care dacă e cazul de plata daunelor, firmele de asigurări întârzie întotdeauna despăgubirile, sau le achită parțial.
Dacă protestele de până la data de 15 septembrie sunt de tip grevă japoneză, mașinile circulând cu doar 30 de km/h timp de o oră zilnic, pe mai multe drumuri naționale din țară, pe 15 septembrie, Confederația Transportatorior susține că tirurile, taxiurile și mașinile care vor participa la protest vor bloca circulația atât în fața Guvernului, cât și în Piața Constituției, unde se află Parlamentul. Șoferii cer înghețarea prețurilor la valorile medii calculate de ASF pentru luna iunie 2016.
Conducerea ASF va fi chemată să răspundă în fața Parlamentului
Dacă guvernanții nu au reacționat până acum la protestele transportatorilor, senatorii din Comisia de Buget-Finanțe le susțin cererile. Mai mult, parlamentarii cred că ASF nu a funcționat niciodată în folosul cetățenilor, ci al “oricui altcuiva”.
“Este inadmisibil să ajungă RCA-ul atât de scump, astfel încât în 5-6 ani să-ţi plăteşti autovehiculul. Nu au crescut riscurile în România, dar cu siguranţă huzurul firmelor şi al angajaţilor din asigurări pe spatele românilor a crescut. Îi susţin pe transportatori pentru că, după 8 luni de dialog, s-a dovedit că altă soluţie, în afară de ceea ce fac azi, nu există. Cred că e nevoie ca Statul să redevină jucător în economia reală. Situaţia din asigurări, ca şi din alte ramuri economice, este consecinţa politicii statului minimalist”, spune senatorul Sorin Bota, membru al Comisiei Buget – Finanţe.
În Parlament se află, din luna iunie, proiectul noii legi a RCA, care ar trebui votat în această toamnă, dacă s-ar respecta înțelegerea pe care transportatorii au avut-o cu reprezentanții Guvernului, la începutul acestui an. Actul normativ prevede ca asiguratul să poată suspenda polița în anumite condiții, să o poată achita în rate sau o poată încheia pe orice perioadă multiplu de o lună, până la 1 an. La rândul său, asiguratorul va fi obligat să arate clientului formula de calcul prin care a ajuns la prețul RCA. Una din modificările majore este legată de introducerea unor reguli noi privind daunele morale și vătămările corporale.
“Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor sau decesului acestora se evaluează pe baza punctajului obținut prin însumarea punctelor, comunicat de către Institutul Național de Medicină Legală și prevăzut în reglementările A.S.F., corespunzător categoriilor de prejudicii nepatrimoniale rezultate în urma producerii accidentului de vehicule”, se arată în proiectul de act normativ.
Cele mai mari societăți de asigurări din țara noastră, conform datelor citate de jurnaliștii din domeniul economic, sunt Euroins, Carpatica și Asirom, care dețin peste 51% din piață. Astra și Carpatica Asig au intrat în faliment, în timp ce City Insurance și Euroins au impuneri din partea ASF, aflându-se în proceduri speciale. Ultimele informații apărute de la ASF, în luna iulie a acestui an, arată că numărul polițelor RCA din România este de peste 5 milioane.
Dupa ultimele stiri legate de faptul ca asiguratorii vor sa dea in judecata statul Roman pentru ca este limitata valoare politei RCA , consider abuziva aceasta solicitatre a lor deoarece pe noi cei care le facem nu ne intreba nimeni daca ne convine sau n, este obligatoriu, iar societatile de asigurari – exceptie fac 2 cunoscute- nu platesc daunele. Daca ai o problema la acestia, una ca nu reusesti sa-i contactezi pentru ca ori nu iti mai raspund la telefon ori iti platesti reparatiile si apoi trebuie sa te judeci cu aceste societati ca sa-ti recuperezi bani. Pe noi consumatorii cine ne apara de fantomele astea de societati de asigurare carer cer protectia legii ca nu pot mari valoarea politei cat vor ei. De ce pentru noi e obligatorie plata politei RCA iar societatile de asigurari- nu toate, de exemplu seriozitatea celor de la Alliance Tiriac si a celor de la Omniasig este exemplara- iar pentru unele societati plata daunelor este facultativa si tot societatile de asigurari se plang la UE la NATO si la mama …. Pe noi cine ne protejeaza? De ce noi trebiie sa platim asigurarea obligatoriu, statul ne obliga iar societatile de asigurari fac ce vor pe piata. Daca acestea considera ca au dreptul pretului de piata libera noi de ce nu putem opta daca vrem sa platim un serviciu de care nu beneficiem. Asiguratori ori de cate ori au cerut majorarea politei aceatsa s-a realizat, pentru un reglaj e nevoie ca oameni sa protesteze si sa ajunga la proteste si actiuni de forta? Oare uni sunt copii dulci ai statului si alti vitregi? Vrem ca statul sa ne protejeze si pe noi platitorii de taxe si impozite de sacali care invoca economia de piata. Daca ei au voie sa ceara pretul care-l doresc atunci statul sa garanteze celui care plateste un serviciu ca sa il si primeasca, oamenii sa aiba si drepturi corecte nu privilegii, nu dioar obligatii fiscale si nefiscale cu nemiluita.