Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat un proiect de ordin prin care schimbă plafoanele de la care pune popriri pe conturile firmelor și persoanelor fizice.
Astfel, persoanele fizice cu datorii mai mici de 2.000 de lei nu vor mai avea popriri pe conturi, valoarea actuală fiind de doar 100 de lei. În cazul persoanelor juridice, plafonul cuantumului obligațiilor fiscale/bugetare restante crește de la 3.000 de lei, cât este în prezent, la 40.000 lei.
„Prin această măsură se dublează numărul contribuabililor pentru care nu se înființează poprirea bancară, ajunge la aproximativ 100 mari contribuabili, al căror cuantum total al obligațiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 5,5 milioane lei„, se argumentează în nota de fundamentare a proiectului. Măsura va duce la neafectarea disponibilităților bănești pentru creanțele nesemnificative pe care le datorează statului, atât pentru contribuabilii mici și mijlocii, cât și pentru marii contribuabili, se mai arată în document.
Pentru emiterea somației şi a titlului executoriu, organul fiscal central evaluează bilunar obligațiile fiscale/bugetare restante ale debitorilor şi emite somația şi titlul executoriu, după 180 de zile de la ultima emitere sau de la data la care au fost înregistrate aceste datorii.
Noile prevederi sunt următoarele:
Pentru debitorul persoană fizică, se emite adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești şi adresa de înștiințare privind înființarea popririi dacă:
a) până la expirarea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, obligațiile bugetare/fiscale ramase nestinse din somație sunt peste 2.000 lei,
b) până la expirarea termenului de 90 de zile de la comunicarea somației, obligațiile bugetare/fiscale ramase nestinse din aceasta sunt peste 1.000 lei,
c) până la expirarea termenului de 180 de zile de la comunicarea somației, obligațiile bugetare/fiscale ramase nestinse din aceasta sunt peste 100 lei.
„În vederea emiterii somației şi a titlului executoriu, organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului evaluează bilunar, respectiv în intervalele 1-15 și 16-30 ale aceleiași luni calendaristice, obligaţiile fiscale/bugetare restante ale debitorilor şi emite somația şi titlul executoriu după 180 de zile de la ultima emitere sau de la data la care au fost înregistrate obligații fiscale/bugetare restante, astfel:
a) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante nu depășește 3.000 lei, pentru debitorul care are calitatea de mare contribuabil;
b) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante nu depășește 1.500 lei, pentru debitorul care are calitatea de contribuabil mijlociu;
c) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante nu depășește 500 lei, pentru celelalte categorii de debitori;
d) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante nu depășește 100 lei, pentru debitorul persoană fizică„.
Ai nevoie de Codul de procedură fiscală? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!