26 Septembrie, 2017

ANAF implementează poprirea electronică

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) poate, începând de vineri, să pună poprire pe conturi prin sistemul electronic, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Poprirea electronică – Sistemul de comunicare a actelor de executare către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță este funcțională din data de 23.06.2017. Prin intermediul acestui sistem este asigurată o comunicare rapidă și eficientă a actelor de executare si sunt înlăturate deficiențele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligațiilor fiscale, astfel încât activitatea contribuabililor să fie cât mai puțin afectată.

Sistemul de comunicare a actelor de executare catre institutiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanta este realizat în baza Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora. Poprirea electronică are în vedere debirocratizarea şi simplificarea procedurilor administrative, precum şi modernizarea şi eficientizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Acest sistem asigură comunicarea actelor de executare emise de către organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, respectiv a adreselor de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești și a deciziilor de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești.

Obiectivele implementarii acestui sistem sunt:
  • a) scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv cele emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită;
  • b) reducerea costurilor de comunicare/operare pentru părţile implicate – A.N.A.F. şi instituţiile de credit;
  • c) ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire în timp real.

comentarii

Despre autor  ⁄ Florin Amariei

Florin Amariei este un tânăr pasionat de politică, gaming și mașini. Cel mai mult îi place însă să urmărească cele mai noi schimbări legislative din țară și străinătate.

Fara comentarii

Scrie un comentariu