Profesorii care obţin venituri făcând meditaţii cu copiii acasă trebuie să se înregistreze fiscal şi să plătească impozit, aminteşte ANAF într-un recent comunicat de presă.

„Reamintim persoanelor fizice care realizează venituri din meditații că au obligația de a se înregistra fiscal și de a îndeplini obligațiile declarative și de plată, în condițiile legii.

Veniturile din meditații se încadrează în categoria veniturilor din activități independente, fiind reglementate de prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Titlul IV – Capitolul II)”, transmite Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) trebuie depusă la organul fiscal în termen de 30 de zile de la data începerii activității, în vederea declarării veniturilor estimate.

Definitivarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate în condițiile legii, în funcție de situația fiscală concretă, se realizează în anul fiscal următor, până la termenul limită de depunere a declarației.

Intrebarile privitoare la aceste aspecte pot fi transmise online, completand in mod corespunzator, formularul de contact, disponibil pe site-ul ANAF.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here